Discutam in dupa-amiaza asta cu o prietena, despre aniversarea cuiva din familia mea extinsa, care implineste curand 71 de ani. Prietena mea a spus: “stii, dupa o varsta, aniversarile nu mai sunt prilej de bucurie.” Eu am contrazis-o, cred altfel. Cred ca viata curge intr-un singur sens. Niciodata nu vom mai avea 30 dupa ce am implinit 40, si niciodata nu vom mai avea 60 cand implinim 71. Viata e intr-un singur sens si este frumoasa cum este, asa, cu greutati si dureri, cu lucruri despre care credem ca sunt finale, ca nu le vom putea depasi. Cu taieturi pana la os, dar si cu bucurii. Si fiecare aniversare este un prilej de bucurie, ca am mai trait un an, ca suntem sanatosi, ca ai nostri sunt bine. Sigur ca daca vrem motive de nemultumire, avem o mie. Instinctiv am ales partea luminoasa a lucrurilor, mereu. Adevarat, eu n-am fost fericita nici anul acesta (imi cer iertare, totodata, pe aceasta cale, n-am raspuns la nicio urare de aniversare, din pacate, si ma simt nerecunoscatoare), deci n-am fost fericita nici anul acesta, nici anul trecut de aniversarea mea, dar nu din cauza ca a mai trecut un an (ca de fapt ma bucur ca uite, am mai reusit sa termin un an, ca un rand la marele tricotaj al vietii, daca viata ar fi un fular, de pilda), ci din cauza ca sunt singura, si n-am cu cine sa impartasesc bucuria. Eu cred, in continuare (din adolescenta cred asa), ca iubirea este sensul principal al vietii, si ca este esential sa fii langa cineva, cu care sa impartasesti iubire.
In rest, chiar ma bucur ca traiesc, ca ai mei sunt sanatosi, ca vad inca soarele (desi golul din mine ma atrage in haul adanc, care spune ca soarele rasare oricum degeaba). Ba chiar sunt mai dornica de viata decat eram acum 20 de ani cand mi se parea ca nu conteaza nimic si ca totul este infinit. (dar este chiar sanatos sa simti asta, la 20 de ani!)
Apoi iti mor brusc niste oameni dragi, la varste total nepotrivite cu decesul, si vezi lucrurile altfel. Si in negru si in lumina (ca nu pot spune alb, cat lumina, pentru mine lumina si soarele sunt contrarul negrului, nu albul cel neutru si fad!)
Cum am spus, timpul curge intr-un singur sens. Nu ma pot revolta impotriva acestei curgeri, sunt suficient de pragmatica cat sa-mi indrept revoltele, energia revoltelor mai bine zis, spre lucruri care se pot schimba. Curgerea inexorabila a timpului inca nu se poate inversa. Am incercat sa ma revolt, un timp, dupa moartea lui, ca inca rasare soarele, dar a continuat sa rasara, si am inteles ca va rasari mereu, si ca e bine asa. Ieri la Nessebar am vazut o doamna, nu prea stiu ce varsta sa ii dau, poate 80. Era cocosata tare, mergea practic aplecata in unghi de 90 de grade. Asa se deplasa. Era cu fiica ei, se vedea ca sunt turiste si nu de ale locului. A vrut sa vina sa vada apusul (care se vede minunat de acolo — abia ieri am descoperit locul, si cat i-ar fi placut si lui!), s-a plimbat, asa incovoiata, printre oameni drepti, semeti, a stat pe o banca, a cerut ca fiica ei sa o fotografieze, cu apusul in spate, desi statea, cum v-am spus, in unghi de 90 de grade aproape. Ei bine, pentru mine, doamna aceea este un exemplu minunat. Ma bucur ca am vazut-o. Am privit-o mereu, cat am putut de discret, dar cu admiratie. Asa cred ca trebuie sa traim. Orice alt mod de a trai este pierdere de vreme. De ce sa traim regretand ca traim, regretand ca trece timpul? Am iubit un om care spunea despre el ca este “caine batran”, la o varsta cand nu se poate spune asa ceva (50). M-am intristat pentru el, si acum imi dau lacrimile cand imi rememorez scena, m-am revoltat apoi, am incercat sa glumesc, si l-am adus inspre viata (nu fortat, si nu cu lozinci sau invataminte pozitive, ci doar traind cu pofta, langa el si cu el). Timpul tot trece, daca ti-l petreci gandindu-te ca esti deja batran, pai mai bine tai-o! Nu dau lectii, nu spun ca eu stiu tot, nu spun ca eu detin adevarul absolut. Spun doar parerea mea, umila, despre viata. Mi se pare ca daca n-ai spiritul asta, dorinta de a trai, mai bine nici n-o mai faci. Caci da, vazuta asa, viata chiar poate fi o povara. Cu ce o inlocuiesti, e de vazut, e alta discutie, mai lunga.(am fotografiat-o si eu cand o fotografia fiica ei, mi se pare una din cele mai frumoase imagini posibile. Am sa o privesc de cate ori imi va fi greu si de cate ori voi avea tot felul de ganduri, “tofelul”, cum ma maimutarea el, tandru, si avea dreptate, in imprejurari neoficiale, nu articulez)
