Lucrurile nespuse sunt cele care viciaza, imbolnavesc si putrezesc relatiile dintre oameni. Lucrurile nespuse sunt cele care, tinute inauntru, cresc nefiresc, ca o tumoare, cu viata independenta, si sufoca relatia umana. Lucrurile nespuse sunt cele care darama podurile pe care le cladim (uneori timid), intre noi. Sunt cariile care mananca puntile aruncate intre suflete cu atata retinere.
Desigur, nu de partea de mister a fiintei umane (mister eminamente feminin), e vorba, nici de retinerea masculina care ne face sa ne protejam gandurile si sentimentele, sa nu le rostim, nici de partea de secret (le jardin secret), al fiecarei persoane, pe care trebuie sa-l cultivam atent. Ci de acele lucruri care ne stau pe suflet si pe care am face bine sa le spunem oamenilor, fara de care relatia cu ei e periclitata…. Cand tinem in noi, inevitabil relatia va suferi.
Tocmai pentru ca spui cuiva ce gandesti despre el sau despre o anume imprejurare, tocmai de aceea poti vorbi normal, mai tarziu, cu acea persoana. Daca interlocutorul nu poate vorbi normal, e doar problema lui.
Fix lucrurile nespuse intre oameni fac rau, acelea mocnesc, acelea se umfla, acelea fac puroi si mizerie. Eu cred ca daca ii zici unui om ce crezi si ce simti, poti merge mai departe cu acel om, iar daca el nu poate (sa mearga mai departe), este doar inabilitatea lui umana.
Sa faci frumos, sa fii ipocrit desi aveai lucruri in suflet, este mai bine? Cert nu. Nu cred.
Unele lucruri sigur nu poti sa le tii inauntru. Si daca ai tacea, in prima faza, ai izbucni la un moment dat, si nu e deloc mai bine.
Un exemplu (total aleator si inventat): sa zicem ca am aflat la un moment dat ceva despre un amic, ceva care ma doare. Daca aleg (proasta alegere) sa nu-i spun ca stiu, mai devreme sau mai tarziu voi izbucni…. pentru ca am ales (gresit) sa nu ii spun direct. Daca alegi sa nu spui ce stii, ce simti, ce te doare, ce te roade, vei continua, totusi, subconstient, sa ai un dinte impotriva lui, iar lucrurile pot iesi din tine, la un moment dat, necontrolate, si mai ales, disproportionate. Cea mai buna alegere este sa spui omului ce ai pe suflet si ce simti.
Cu prietenul meu cel mai bun, asta cred ca e unul din secrete, cheia succesului. Ne spunem ce gandim, de fiecare data, chiar cand lucrurile nu-s chiar confortabile. Noi am trecut si trecem peste asta. Dar sigur, trecem tocmai pentru ca i-am spus de cate ori ma deranja ceva, asa cum face si el. Asta face ca relatia e sanatoasa, este fara lucruri nespuse, fara lucruri tinute in noi care sa umfle nemultumiri si dureri ciudate, si care sa ne faca sa ne inchipuim cine stie ce prostie.
Lucrurile nespuse pot ruina o relatie, cu adevarat. Nu e doar vina unuia, e o vina comuna. De fiecare data cand alegem, din orgoliu sau nepasare, din lipsa de timp sau orice alte motive, sa nu deschidem un subiect, alegem sa naruim relatia.
Una peste alta, in toate cazurile eu cred ca e mai sanatos sa spui ce crezi, intotdeauna. Nu neaparat brutal, ades poti impacheta lucrurile cat sa fie delicat si elegant spuse, dar oricum trebuie spuse, altfel ele se umfla acolo, ca o tumoare. Capata propria lor viata si ne sufoca relatiile.
Relatiile cu lucruri nespuse in ele, nu sunt sanatoase. Tacerea ridica ziduri de netrecut, isca rauri cu crocodili si fara poduri de acces. Tacerea adanceste problema.
Odata ce ai spus ce aveai de spus, nu ii porti pica persoanei, nicidecum, doar ai simtit ca trebuie sa-i spui, si esti pregatit sa mergi mai departe alaturi de acel om.
Si mai cred ca atata timp cat simti sa spui lucrurile, inseamna ca mai dai o sansa “relatiei”, interactiunii cu omul respectiv (indiferent de natura ei: amoroasa, prieteneasca, tovarasie, colegialitate), altfel nu-ti pasa, nu pierzi timpul cu explicatii si nici nu simti nevoia de a spune ceva.
Nu incurajez pe nimeni sa se abtina din a rosti. Lucrurile trebuie spuse atunci cand sunt simtite. Altfel, ele se ingroasa, capata o viata a lor proprie, foarte diferita de viata relatiei umane (repet ca nu e vorba doar de o relatie amoroasa, ci de orice fel de relatie, chiar si profesionala – de fapt e foarte important in relatia profesionala sa stii sa gestionezi aceste discutii).
Nu este, evident, vorba despre reprosuri nejustificate. Dar atunci cand simti niste lucruri TREBUIE IMPERATIV sa le spui, asta daca iti pasa ca relatia aceea sa mai supravietuiasca, daca ii mai acorzi o sansa.
Nu, nu ne putem da singuri seama de greseli, nimeni nu e perfect. Asa cum eu spun celor din jur ceea ce am de spus, mi se pare firesc ca ei, daca au ceva de spus, sa o faca, nu sa inchida in ei lucruri care apoi pot izbucni neplacut, indepartate enorm de adevar si mult exacerbate din cauza frustrarii tacerii, si sa te trezesti cu un conflict care nici n-ar fi existat daca nu mocneau acolo “detalii” nerostite.
Cat despre inteligenta cu care interlocutorul gestioneaza lucrurile si trece peste momentul acestei rostiri, asta depinde numai de el. Cel care a spus, si-a facut “datoria” morala de a nu lasa lucrurile sa o ia razna. In schimb, ce intelege fiecare din lectiile vietii este strict problema lui proprie, ce face celalalt cu informatia primita, este doar treaba lui.
Cred foarte tare in A SPUNE, A EXPRIMA, A VORBI despre ceea ce simti. Unul din citatele mele favorite, dupa care ma ghidez in viata este: “A comunica inseamna a pune in comun, iar a pune in comun este actul care ne constituie. Daca estimam ca acest act este imposibil, refuzam orice proiect uman.“
“Communiquer, c’est mettre en commun et mettre en commun, c’est l’acte qui nous constitue. Si l’on estime que cet acte est impossible, on refuse tout projet humain.“(Petite philosophie a l’usage des non-philosophes) Albert Jacquard
Pornind de la enuntul “libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt”, orice om este diferit in functie de interlocutorul cu care interactioneaza, caci ne setam limitele reciproc. Nu mergi intr-o relatie (interactiune), decat pana unde ti se permite. Iar asta este variabil.
