Echilibru

echilibruRelatiile dezechilibrate sunt cele mai complicate si mai greu de dus. Atarna cel mai tare in noi, pe noi, peste noi, in suflet si in priviri.
Recunosc deschis, ades am fost parte a unor relatii dezechilibrate. Am dat mai mult (in general cam asa e, caci am o problema sa primesc – asta e un alt subiect), sau am asteptat mai mult de la oameni care nu puteau sa ofere.
Interactiunile dezechilibrate duc la dezamagiri. Ades m-a durut, in momentele cand aveam nevoie, ca tocmai oamenii pe care ii consideram cumva, sa se dovedeasca a nu fi acolo, sau a fi superficiali, de suprafata.
Prieteniile de spoiala, de fatada, pozatul in “ce buni prieteni suntem noi”, ma intereseaza putin spre deloc, daca atunci cand AM nevoie, nu simti asta, si nu intrebi, si nu oferi. In rest, sa stai frumos intr-o poza glamour de amicitie perfecta, nu este greu.
Dezamagirile sunt cele mai complicat de inteles, pentru ca pe undeva trebuie sa asumi ca neintelegerea pleaca si din tine. Ca poate asteptai prea mult dintr-o directie gresita… De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, asa se spune.
Intelepciunea cred ca sta in echilibru, in echilibrare. In a intelege ca uneori n-ai ce si de ce sa astepti de la unii oameni. Dar ei raman in continuare in viata ta. Poate ca insa trebuie sa revizuiesti un pic ceea ce la randul tau oferi/le oferi.

Un prieten bun (cel mai bun, si merita cu prisosinta acest grad), mi-a spus ieri, cand ii impartaseam gandurile acestea, inainte de a le scrie: “Nu. Nu trebuie sa-i oferi cuiva cat iti da si el. Trebuie sa-i oferi cat vrei tu sa-i oferi. Daca vrei mult, ofera-i mult. Dar mult pentru ca vrei tu, nu pentru reciprocitate.” Stiam ca am oameni buni, calzi si inteligenti in jur. Raspunsul acesta mi-a confirmat si reconfirmat.

 

Scurte

goat-fig-heart

capre, smochine….

Am iesit din spital (cusca alba), in plina forma 🙂 Si abia am asteptat sa fac niste ture de parc. Bine, intrasem in plina forma, deci… In fine, tot cu hormonul stresului marit, imi da de furca hormonul asta, trebuie eu sa merg la capre si smochine, sa ma trezesc cu fata la mare si sa scriu.  S-a stabilit ca sunt foarte sanatoasa (“rar am vazut om asa sanatos”), mai putin nenorocitul ala de hormon care acum trebuie stabilit daca e secretat de hipofiza sau suprarenale. In episodul urmator. {singurul castig al cortizolului marit este cupa C 😀 }

1. Sunt rosie, albastra, dar cand ma gandesc la mai departe, sunt verde si violet. Sunt un curcubeu. Da’ nu-i bine, curcubeu, ca parca suna a cameleon, si nu-i frumos. Mai bine monocolora. Culorile mele, hotarate. Rosu. Turcoaz. Verde. Alb. Negru.

2. Una e sa ti se spuna: esti centrul universului meu, alta e sa ti se spuna: esti buricul pamantului

3. Din intelepciunea aztecilor: cand esti vaca, nu esti capra. Ah, Fulga, de ce am fost Fulga? 🙁