Democratia, incompatibila cu saracia?

M-a pus pe ganduri cineva care spunea (si argumenta) ca democratia nu e compatibila cu saracia, mai precis ca este o teorie relativ inaplicabila intr-o tara saraca, in cazul de fata, Romania.  Si argumenta asa: “Pentru ca poporul sa isi exercite puterea… ar trebui sa fie in putere. Daca saracia te impinge sa zici ca altul pentru 2 kg de zahar si 1 L de ulei,  puterea pe care o exerciti este distructiva. Democratia tine si de educatie, iar educatia asta iar are legatura cu nivelul de trai.
Intr-o tara saraca grija primordiala este ziua de maine. Nu ai disponibilitatea de a intelege cine te reprezinta si cum ai puterea sa iti exerciti puterea prin intermediul respectivei persoane.
Daca la toata saracia asta se adauga o doza de smecherie tiganeasca care te invata ca fiecare este pentru el, si daca nivelul scazut de educatie te face sa crezi ca exista omul providential si te invata sa ceri un tatuc protector devine, pentru mine cel putin, foarte clar ca nu se poate aplica democratia.”

Desigur, in ideal, democratia ar fi intr-o tara (din povesti), unde toata lumea ar avea de toate si nu le-ar lipsi chiar nimic, intr-o tara de oameni educati care ar avea aspiratii inalte si minte care ar putea intelege lucrurile. Insa, din pacate, traim in lumea reala. Nici in alte tari in care exista “democratie” (desi, chiar si intelesul acestui cuvant e discutabil si contestabil, numai sa dorim sa o facem, si gasim suficiente hibe), nu-s toti oamenii fericiti sau trecuti de pragul saraciei. Si in alte tari sunt oameni cu lipsuri materiale, si totusi nu-si vand urmatorii patru ani din viata pentru o ciorba (ma rog, ulei sau ce-o fi).
Acum cativa ani, cand am avut revolta asta, am avut discutii indelungi cu diversi oameni, dintre care unul mi-a inchis gura scurt cu replica: “Tie nu ti-a fost niciodata destul de foame.” Poate ca nu mi-o fi fost, si nici nu cred ca trebuie sa trecem toti prin asta ca sa intelegem si sa empatizam. Indraznesc insa sa cred ca si daca imi era foarte foame, nu-mi vindeam votul pentru o ciorba (1 l ulei, 2 kg zahar, etc), care se termina in 15 zile. Este o prostie sa nu gandesti pe termen macar mediu, tocmai cand iti e foame. Cand nu-ti este, desigur, poti trai clipa…. Insa cand iti este, trebuie sa gandesti ca ai dori sa ai ce manca si dupa doua saptamani sau o luna…

Resorturile “pungii electorale” sunt adanci, ceva mai adanci de atat. Si nu doar pentru ca nu sunt capabili sa inteleaga cine i-ar putea reprezenta mai bine (iarasi, asta e valabil si in alte tari la fel, nivelul mediu de inteligenta, responsabilitate sociala, etc, este chiar mediu). Ci si pentru ca practicile astea nu sunt cu adevarat condamnate, asa cum ar trebui sa fie. Poporul se educa si cu batul, nu numai cu interdictii neaplicate. Daca chiar s-ar dori, de catre toate  partile implicate in procesul electoral, eu cred ca s-ar putea.
Interlocutorul meu pomenise cu obida “smecheria” din societatea romaneasca. Eu, (poate sunt idealista, desi cred ca-s foarte pragmatica, in unele subiecte),  spun ca pana si asta cu smecheria se poate combate. Dar numai daca fiecare din noi decide sa o combata in mod real. Altfel, prin fraze frumoase, degeaba, de lozinci suntem toti satui. Ce inteleg eu spunand sa o combatem, inseamna sa denuntam impostura, oriunde o gasim, sa nu lasam lucrurile asa….. Am trait in alte parti vreo 10 ani, adica mult. Sigur, nu e nicaieri perfect. Cand am revenit aici, eram complet inadaptata (mai sunt, pe alocuri, si nu ma supara chiar deloc asta). Un prieten de-al meu mi-a spus: “tu nu esti destul de smechera ca sa traiesti in Romania“. Atunci nu am inteles prea bine ce spunea, si am avut tendinta sa ma supar. Cand am inteles, mi-am dat seama ca e un compliment. Nici acum nu sunt. Si mai abitir, nici nu vreau sa fiu “destul de smechera” ca sa traiesc aici. Vreau sa schimbam societatea asta. Sa nu se reuseasca pe baza de smecherie si de dat din coate, ci pe baza de valori si calitati reale, pe baza de aptitudini si de merite. Si fiecare sa stea pe locul care i se cuvine (ok, accept si mici abateri in sensul ingineresc al cuvantului abateri, dar mici, destul de mici cat sa fie insesizabile in tabloul de ansamblu al unei societati intregi). Si cred ca se poate. Sigur, nu maine poimaine, va dura. Dar daca incepem toti sa facem asta, eu zic ca n-avem decat de castigat si ca indivizi, si ca societate. E periculos sa ocupi un loc pe care nu-l meriti. E o primejdie permanenta…. Este mult mai bine sa stai pe locul tau, pe cel pe care-l meriti. E mai sanatos sa cresti pas cu pas. Sa inveti, sa fii ambitios, sa-ti doresti lucruri la care poti sa ajungi.
In ceea ce ma priveste, nu cred ca democratia este un mod bun de organizare al unei societati, dar nu numai din cauza diferentelor de resurse materiale intre membrii societatii, ci si din alte motive, ceva mai complicate, pe care le trec acum sub tacere. Insa, intrucat nu-s nici geniu si n-am nimic mai bun de propus, accept acest sistem de organizare, asa cum este, cu lacunele sale. Daca as inventa ceva “revolutionar” as predica acea cale, pana atunci, democratia pare a fi totusi, printre modurile de organizare cunoscute de istorie, cel mai putin nepotrivit. Anarhia doar de dragul anarhiei nu mi se pare ceva inteligent.
Voua cum vi se pare? O fi democratia incompatibila cu saracia? Da, stiu, e duminica…. probabil nu va pasa.
De votat, tot duminica se voteaza….

 

Facebook e o lume care ne seamana

Circula pe Facebook o mizerie de status, care suna asa: “Bun venit falsitatii, bun venit pe Facebook. Unde iubirea e perfecta! Unde majoritatea pozelor postate par la 100 km distanta de realitate!!! Unde toata lumea traieste bine si este indragostita! Unde dusmanii sunt cei care iti viziteaza cel mai des profilul, unde fostii prieteni te blocheaza, unde fostele iubiri te elimina si unde cei ce te adauga in lista lor sunt f simpatici si pe strada nici nu saluta! Publica-l pe peretele tau daca esti de acord!” [l-am vazut acum cateva zeci de minute la Achi, care-l luase de la cineva din lista lui]

El a fost preluat si intr-o postare de blog, de Nuta, am zis si acolo din prima ce gandesc, pentru ca am luat foc instantaneu, evident, (hihi), da’ cand il vad, acum, a doua zi, proliferand, tin sa va spun ceva, dragii mei, si luati aminte!

Eu cred ca FB-ul se mai uita si la om, ca sa zic asa :)) Daca esti ipocrit, strangi ipocriti in jur. Mai cred si ca lista pe care o avem ne seamana 🙂
Acum, lasand gluma la o parte,  sa luam pe rand toate lucrurile “incriminate”.
Cred ca in virtual, ca si in real, nu poti purta masca {a caracterului, nu a identitatii} prea mult timp, chiar daca iti doresti sa o porti. Chiar dorind sa pari altcineva, altceva decat esti, nu poti sustine “impostura” pe termen lung. Pur si simplu.
Vorba romaneasca “minciuna are picioare scurte” e adevarata. Vrei-nu vrei, faci greseli, vrei-nu vrei, te demasti. Vrei-nu vrei, apari in toata “splendoarea sufletului tau”.  Esti javra, pai lumea-si va da seama ca esti, mai devreme sau mai tarziu. Ca n-ai cum sa pozezi in inger pe termen lung. E obositor rau rolul de inger cand esti mancat de invidie si rautate pana-n maduva oaselor.
Cine pozeaza in regina Angliei cu viata perfecta si gazon tuns la milimetru, va cadea de pe “tron” si-si va sparge capul mai devreme sau mai tarziu. N-am niciun dubiu, si intotdeauna s-a intamplat asa.

Dusmanii iti viziteaza cel mai des profilul? Dusmanii? Nu. Poate chiar cei pe care eu ii numesc “urmaritorii tacuti“, si care sunt favorabili si fideli….

Prietenii nu blocheaza. Daca blocheaza, nu sunt si n-au fost prieteni. Simplu. Asta e, ce-i greu?

Fostele iubiri? Sa ma elimine? Suna cel putin SF. Eu sunt prietena cu ei in real, asisderea e si-n virtual. Si cand zic prietena, asta inseamna PRIETENA, nu in sensul de friend pe FB. Radem, glumim, ne sfatuim, ne ajutam, ne spunem tot ce ne apasa… ne insotim la greu. Asta depinde de om, de structura sa si de constructia sa profunda. Stii sau nu stii sa mentii relatiile. Nu e ceva ce se invata pe internet. Si daca nu ai abilitatea asta, atunci nu te plange, nici nu suntem obligati sa ramanem prieteni cu fostele iubiri, e o intreaga arta, care nu-i la indemana oricui.  Unii traiesc insa foarte bine si fara asta 🙂

Nu-s ipocrita in real, asa ca nu pot fi in virtual. Ti le trantesc verde in fata, crude, chiar. In virtual, ca si in real, se “citeste” imediat starea mea de spirit. Ca sunt nervoasa, suparata, obosita, sau dimpotriva, bucuroasa, fericita, extaziata. Toti cei din lista mea pot depune marturie pentru asta 🙂 Nu sunt ca cei descrisi in frazele citate la inceput, si n-am sa fiu niciodata asa. Si nu cultiv in jurul meu oameni care sunt ipocriti, falsi, ascunsi. Mi-e sila de ei. In momentul in care realizez ca cineva e asa, il evit, il elimin, il sterg din viata mea, il ignor, il UIT.
Si cred cu toata forta in valorile: loialitate, sinceritate, adevar, onoare. In virtual ca si in real.

Despre chat si mesajele private, hehehe, ca sa aiba cineva acces la discutii private cu mine, trebuie mult, chiar mult. Si nici nu ajunge toata lumea acolo. Putini sunt alesii. Asa ca la mine, FB-ul se petrece frumos, pe fata 🙂 Si stiti toti asta…. Putini sunt cei care pot ridica mana sus ca vorbim in vreo mesagerie privata, de orice fel ar fi ea. Si-n general, guess what, aceia sunt prieteni mei din real.

Oh, si mi-am amintit, sa completez. Nu odata, ci de foarte multe ori am fost recunoscuta pe strada de oameni din lista mea de FB. Au venit catre mine si nu numai ca m-au salutat, dar am vorbit, iar cu unii am prelungit la o cafea… Asta inseamna ca pozele-mi seamana, si ca lumea din lista mea ma saluta 🙂 Mai inseamna si ca oamenii considera ca sunt un om bun, interesant si demn de a fi salutat.
Asa ca daca nu te saluta lumea, nu te plange, gandeste-te “ia, oare de ce?” 😀  N-o fi niciun motiv? Nu vezi, nu? Ia mai uita-te o data. Si inca o data… Tot nu vezi? Atunci ia intreaba-te, cati prieteni ai in real? Si de cati ani iti sunt alaturi? Aaaa, nu multi? si se schimba cam des? Ei, vezi, ai gasit si singur/a…. 😀 De aia ai nevoie de net? Sa-ti faci “prieteni”, cu care sa iesi si sa faci fotografii pozand intr-o fiinta sociabila si fericita, care are o viata activa? Aha… 🙂 Pana le dai la gioale si lor, sau viceversa, ei tie. [nici nu mai conteaza sensul miscarii…. oricum asa se va sfarsi: vei da sau vei lua.]
Ei, vezi? Aici e diferenta… Una dintre. Eu sunt prietenul ala de ani si zeci de ani, pe care oricine il doreste. Care sta alaturi si merge in foc pentru prietenii lui, si, ia sa vezi ce mirare, ha? … si prietenii mei ar face asta pentru mine.  Logic.

Pentru mine, FB nu-i o lume a ipocriziei. Cine e ipocrit, dispare mai devreme sau mai tarziu din preajma mea 🙂 In haul indiferentei, la gunoi, unde e locul celor care n-au valori si onoare.

La mine zambetele sunt adevarate, incruntarile sunt adevarate, loialitatea e elementul de baza. Esti asa, sau n-ai ce cauta. Cat nu te ghicesc, norocul tau. Cand te ghicesc, OUT.

Ca sa revin la frazele care circula… ei bine, te anunt ca daca te plangi ca FB e lumea falsitatii, e vina ta. Selectia iti apartine. Tu te inconjori de oamenii aceia. Nu zic, nu exista padure fara uscaturi (si eu am avut – ba chiar de curand- niste experiente), insa nu PE TOTAL. Nu aceea este impresia generala, nu aceea este media, nu de falsitate. Ca daca e, te anunt ca e vina ta, a celui care te plangi. Mai lucreaza la criteriile de selectie… Probabil nici in real nu le ai prea clare…
Lumea pe care o cultivam e si o lume care ne seamana. Ea spune cate ceva despre noi, ba chiar spune multe.