greu

Refuzul

29 août 2013

Lectia renuntarii e grea, dar infinit mai ușoară decat refuzul. Pentru ca, in renuntare, inca alegi tu. Cand intampini un refuz, e o bariera. O limita. O usa inchisa. Poate o poti impinge, poate poti gasi chei potrivite. Dar pana acolo, trebuie sa ai « stomac »ca sa primesti/traiesti/treci peste un refuz. Unii nu sunt niciodata obisnuiti cu refuzul. El este infinit mai greu decat decizia de a renunta. « Nu ma simt in stare sa aud asta, deci nu caut, nu intreb », spun unii. Eu nu prea inteleg. Eu sunt din cei care vreau sa stiu. Orice, cu orice pret…. Desi, intr-o masura, inteleg. Si mie mi-a fost uneori greu sa depasesc un refuz. Sa mi-l explic si sa-l inglobez. In ciuda acelei dureri, consider inca, intotdeauna, ca e mai bine sa stii. Vorba cuiva: daca joci, pierzi sau castigi. Daca nu joci, pierzi clar.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more

Dragalasenie versus constiinta

31 décembre 2012

« Tu esti prea draguta ca sa vrei sa superi pe cineva, pe oricine« , am auzit de curand, « si n-ai refuza« . Suprinzatoare lucruri aude omul despre el insusi. Sigur, nu neg, sunt draguta, si nu vreau cu dinadinsul sa supar pe cineva. Dar, atentie! Nu supar pe nimeni atata timp cat nu mi se cere sa fac lucruri care-mi contravin, care-mi displac complet, care nu ma reprezinta. Cand balanta dintre ce simt eu ca vreau si ce asteapta altii de la mine este debalansata, si inclinata, se termina si dragalasenia mea. Si nu de altceva, dar stiu ca daca as face, doar din amabilitate, lucruri care nu au legatura cu mine, ar suna fals, ar fi o ipocrizie pentru cel de alaturi, si in plus, mai devreme sau mai tarziu, cand ti-e lumea mai draga, odata ma apuca si rastorn tot 🙂 Glumesc, nu rastorn, dar asa, metaforic…. Deci ba da, as refuza. Mi se pare un lucru important sa stii sa spui nu, cand sa spui nu, dar si CUM sa spui nu. Nu cred ca foloseste nimanui sa facem lucruri mult diferite si indepartate de ceea ce suntem noi insine. Se creeaza prapastii peste care, ulterior, e greu sa construim poduri. Si cand ti-e lumea mai draga, te trezesti ca stai langa un om care nu e ce credeai, sau ca tu nu esti ce credea el, dar ai facut eforturi… Si deodata ti se ia de facut eforturi… caci, in afara de naturalete, de firesc, de lucrurile care « curg », e greu sa mentii pe termen lung un comportament fortat. Si te indepartezi, si te instrainezi, si nu e bine pentru nimeni. Desigur, nu spun ca nu trebuie sa facem eforturi pentru cei dragi, sau pentru prieteni, nu spun ca nu trebuie sa facem si ce isi doresc ei… Spun doar ca nu trebuie sa ne indepartam prea mult de noi insine… O cu totul, dar cu totul alta discutie e ca dorintele fiintei iubite sunt mai presus decat dorintele mele (tes désirs sont des ordres et non pas tes désirs font désordre 🙂 ), si-atunci nimic nu mi se pare prea greu, prea departe, prea sus, prea complicat… nicio insufletire nu e comparabila. Cand ceva ii place lui sau el isi doreste ceva…. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
4💬 read more