Societati si judecati

singlePentru ca a intrebat Nuța Istrate Gangan cum e sa fii single la peste 30 in Romania, m-a provocat intrebarea.  Am scris mai mult, dar rezum.
Esentialul: O femeie singura e atipica, e judecata ca nu are copii daca n-are, este condamnata pentru libertatea pe care o are si pe care restul doar o viseaza.
Daca mai ai si “tupeul” de a fi libera in gandire…. esti tipologia pe care societatea nu o accepta. Femeile o invidiaza, barbatilor e e teama de ea, de faptul ca pare independenta si libera, de faptul ca e un om care plange, rade, respira.
Fiecare minut al ei de libertate iti arata ca ea se poate descurca fara tine… deci, unde si cum sa te situezi? Atunci, te sperii, ca ti se pare ca oricum nu-i ajunge nimic. {ceea ce este foarte fals, insa…}
Sa fii singura nu e o nefericire, este un curaj. Pentru ca trebuie sa infrunti toate privirile, toate judecatile, toate verdictele date in lucruri pe care nu le-ai comis, dar de care ei te banuiesc. Pentru ca trebuie sa te descurci singura si in anumite imprejurari cand e extrem de greu ca femeie singura. Pentru ca doare sa vezi ca esti stigmatizata fara nicio vina.

Eu, dupa ce am vazut anumite lucruri (in cupluri), chiar ma gandesc ca si mie mi-e mai bine singura.
Desi sunt total gheisa, eh, cine sa ma mai inteleaga….

Cuplul, fericire si libertate

Las in primul rand libertatea omului iubit. Daca m-am indragostit de el cand era liber, daca l-am iubit si-l iubesc pentru asta, de ce i-as pune lesa? Eu insami sunt un om independent. Pun mare pret pe libertatea si independenta mea. Nu incerca sa ma pui in cusca, ca ma pierzi urgent si iremediabil. Una e sa stau eu de buna voie, alta e sa incerci sa ma constrangi. Te-am atras pentru libertatea sufletului, m-ai iubit pentru ca sunt vie, intreaga, vesela, verticala… Sigur nu ti-as placea inerta, dependenta. Sigur ti-as fi povara.

A nu se confunda: libertatea mea de miscare si dragostea pentru independenta nu o inteleg gresit. Si nici cel de langa mine nu trebuie sa inteleaga gresit lucrurile. Cuplul e cuplu si ramanem in el, unul pentru celalalt.
A nu se intelege nici ca daca sunt independenta si voluntara nu ma las  condusa. Dimpotriva. Ador barbatii puternici, barbatii cu personalitate. La mine, iubirea implica admiratie si respect. Si am nevoie de un barbat puternic. Sunt gheisa si ador sa fiu, pentru el. Ador sa merg langa el, in umbra lui, sa il ascult si sa ma las ghidata… Cu delectare si extaz ma las condusa, incalecata.

Revelatie

Aseara te-ai pus pe scaunul de la cafenea, erai supersexy si pana a inceput conversatia am avut o erectie. Pe urma m-am “retras”. M-am gandit ce se intampla. Tu porti discutiile la un nivel de inteligenta (sau intr-un stil) masculin. Majoritatea femeilor se lasa “imblanzite” de argumente (nu e vorba numai de discutii in contradictoriu, ci de faptul ca le aduc pe o lungime de unda mai joasa decat a mea) si ele devin ceva complementar, ALTFEL.
Tu ai un creier cam masculin si cred ca asta e drama vietii tale de femeie, ii tii pe barbati la distanta, pe diverse paliere. prin aceea ca esti ca ei. In creier. Nu mai proasta sau mai desteapta. Ci masculina.
Nu te supara ca ti-am zis. Esti o femeie frumoasa, sensibila (daca vrei dezvolt si ideea asta), ti-am spus exact ce am gandit. Daca nu te-as fi considerat frumoasa nu as fi mers cu tine pe strada.

bai, ai innebunit? cum sa ma supar… Normal ca vreau si eu sa inteleg ce mi se intampla, si cum se vede in partea cealalta a barierei…. Am simtit ades asta, barbatii se simt in rivalitate cu mine, desi eu nu-mi doresc asta 🙁 Si sunt chiar supusa, chiar gheisa, chiar iubesc ca la 16 ani, chiar docila si pe deplin… Si totusi… Am simtit des ca ii inhib, daca ajung sa vorbeasca cu mine mai mult, si de acolo…. Suntem prieteni, amici, tovarasi. Glumesc cu ei, ii inteleg, ii completez, zambesc la glumele “masculine”, beau bere, vin, etc, cu ei… sunt cel mai bun tovaras. Iar ei, chiar daca ar simti si altceva….cum sa-i spui unui camarad “te vreau”?

Atunci fii mai putin analitica si mai mult emotionala, mai lasa creierul sa se odihneasca, e singurul organ care ne incurca la femei :))

… daca as putea sa intru in amortire… un pic macar. Daca as putea adormi creierul asta care zvacneste… Dar stii, tot el, creierul, genereaza discutiile acelea interminabile de care barbatii nu se mai satura, si cu delectare imi cauta prezenta si declara “cu ea se poate vorbi orice”. De mine nu se ascund, nu ma evita ca pe restul femeilor in acele circumstante. Desi sunt constienta ca-s feminina, si ei sunt constienti la fel, ba chiar atrasi, ma recepteaza ca pe un tovaras…