Tag Archives: gesturi

Aug302013

Posted in cioburi de viata

Posta redactiei

By Comments:

inima (5)Scriam candva, aici: “Nimic din ceea ce-i legat de sentimente nu este niciodata penibil. Nici patetic, nici ridicol. Sentimentele inalta orice gest, orice fapt, orice. Asa cred demult, si asta spun des. Cum sa-i spui altfel vazduhului decat vazduh, marii decat mare, iubirii decat iubire?

Niciunul din gesturile facute din dragoste nu sunt penibile. Caci sunt simtite pana-n rarunchi, adevarate, universale, eterne prin faptul ca sunt atat de umane si de intense incat nu au sfarsit. Nu-s ale unei epoci si nu apartin nici unei tari. Ele sunt adanci, universale si atemporale. Simtite, rostite si facute de albi, de negri, de galbeni, de rosii, de saraci si de bogati, ieri si azi, si maine, si poimaine.”

Atunci, cineva mi-a spus: “Pentru asta aş da un Nobel sau, dacă aş putea, dreptul veşnic la fericire. Când vom înţelege asta, vom face un pas înainte, afectiv şi psihic. Până atunci, suntem prizonieri. Şi pierdem.”

Si e mai actual decat nicicand.
O femeie indragostita e stralucitoare. Are ceva in ochi, are ceva in atitudine… pur si simplu imprastie lumina. Si nu, nimic din ceea ce e legat de sentimente nu este niciodata penibil.

 

Pin It

Apr192013

Posted in cioburi de viata • Daca nu ar fi nu s-ar povesti • magice

Intesitatea in gesturi mici

By Comments:3 Comments

fructe floareAdolescenta, in clasa a opta,  Traian O.  imi lasa in cutia postala trandafiri. Alta data, mi-i strecura in banca, in spatiul pentru ghiozdane. Imi placeau surprizele astea. Cu Traian n-am avut nimic niciodata, nici macar flirturi copilaresti, (el ma placea, insa), eram serioasa, invatam, n-aveam prieten. In schimb, gesturile lui mi-au incalzit sufletul, si inca si acum, cand ma gandesc….

Candva, mai tarziu, am primit intr-o zi, la birou, un buchet de trandafiri, anonim, fara expeditor, adus de un sofer de taxi. “Curierul” improvizat mi-a spus ca nu poate sa-mi spuna de la cine si ca “va va suna”. N-a sunat niciodata. Sigur, am mica mea banuiala, dar nu s-a manifestat, sa revendice gestul… Poate pentru ca stia ca nu avea sorti de izbanda…

Sunt numai doua povesti, printre multe povesti cu gesturi mici care insenineaza, care aduc fericire.

Nu stiu daca asta m-a influentat, dar si eu sunt la fel. Ador sa surprind oamenii care-mi sunt dragi, sa le produc bucurie, sa fac gesturi aparent mici care lumineaza ziua si sufletele. Sunt intotdeauna atenta la dorintele si la placerile lor, la povestile lor. Imi place sa fac surprize, sa ii inseninez. Am mereu 16 ani.

Pin It

Nov72012

Posted in Crezuri • lumea asta • stari de spirit – stari de asediu

Tacere si taceri

By Comments:6 Comments

Tacerea poate fi respect, dar tacerea poate fi si impotență. Lucrurile rostite, cuvintele, au cateva intelesuri si nuante.
Tacerea insa, are infinite nuante…. Lasa prea mult loc de interpretari. Nu te poate duce gandul intr-o directie. Poti merge cu gandirea in orice directii doresti.

Cand rostesti ceva, lucrurile au interpretari. Cert, mai multe. Desigur, exista neintelegeri deviate din cuvinte gresit interpretate. Dar cuvintele spun ceva. Cuvintele sunt un punct de pornire. Iar neintelegerile pot fi lamurite prin alte cuvinte, suplimentare. Prin intrebari, precizari, raspunsuri.

Tacerea e arida si te ingheata, uneori. Tacerea poate fi si complicitate, dar tacerea poate fi si glaciala. Tacerea poate sa denote si cumintenie si politete, si cumpatare. Dar tacerea poate fi si o cumplita neputinta. Tacerea poate fi durere, doliu, pustiu si pustiire. Tacerea poate fi dezastru. Tacerea poate fi cataclism.

In acelasi timp, uneori, tacerea este intimitate, caldura. A tacea impreuna cu cineva inseamna ca iti e cu adevarat apropiat. Cu un om “strain”, in relatii conventionale, simti nevoia sa mobilezi timpul prin conversatii de circumstanta, de politete, amabilitati. Nu poti sa taci fara stanjeneala decat alaturi de un prieten adevarat sau un om extrem de apropiat sufletului. Iar unele taceri, din acestea, intime, sunt inca si mai calde decat orice vorbe. Evident, tacerile pot fi insotite de priviri, sau de gesturi….

Am fost candva, in viata, protagonista unei conversatii telefonice formate din taceri (da, ce straniu!). Teoretic, suni pe cineva ca sa vorbesti, nu ca sa taci in cea mai mare parte a timpului… Si totusi…

Desigur, am fost si parte a unor taceri intime, atat de bune, atat de dulci, atat de linistite, neintrerupte decat de mici intrebari, de priviri complice, de o atingere…

Insa, in general, tacerea e nelinistitoare. Tacerea e infricosatoare. Dincolo de tacere se poate ascunde orice. Prefer un lucru dezagreabil rostit, decat o tacere care poate masca absolut orice.

Si da, viata este prea scurta ca sa nu spunem ceea ce simtim, ceea ce gandim, ceea ce dorim.

ps. sper ca se intelege bine ca nu fac deloc apologia tacerii, ba dimpotriva. Cuvintele imi plac prea mult. Si mai cred si ca avem datoria sa spunem ce simtim. Fata de noi insine, in primul rand. Si fata de interlocutor, evident.

 

Pin It