Portret

love“Ma fascinezi, nu ti-am mai zis”
In ce sens? da, nu mi-ai mai zis.
“Ai un curaj nebun. E  parte din farmecul tau, recunosc. Te-as uri daca te-ai schimba. Ma fascineaza daruirea ta.”

Uite-asa, uneori, unele discutii cu oameni care te cunosc demult, de multi ani, iti dezvaluie laturi ale tale pe care aproape ca nu ti le marturiseai nici tie insati.  Mai era “esti omul cu cel mai slab instinct de conservare pe care-l cunosc. Analizezi foarte bine situatiile, dar nu se declanseaza instinctul de conservare.”
Poate pentru ca mie instinct de conservare imi suna ades ca “egoism”. E o autoprotectie, e ceva ce faci doar pentru tine, nu e altruism, nu e daruire, nu e deschidere spre lume, spre ceilalti. E fuga, e inchidere, e egoism…

Curaj? trista e lumea daca daruirea este curaj, daca abandonul in fata iubirii este curaj, daca deschiderea fata de oameni si lume este curaj… Eu altfel nu stiu sa traiesc, nu stiu daca e curaj.

 

Fuga in somn

Zilele astea sunt febrila. Muncesc mult, dorm putin. Ma bucur ca muncesc mult, e si asta un fel de drog.
Dorm putin, desi, pentru una din rarele dati in viata, chiar mi-as dori sa dorm, ca un repaus de la viata, de la agitatie, de la ganduri, de la multe. Un repaus de la vise, chiar. Un repaus de la lacrimi, de la suferinta. Un repaus de la intrebarile fara raspuns si un repaus de la intrebarile cu raspunsuri prea multe sau nesatisfacatoare. O pauza, adevarata.

Si, da, pentru prima data in viata, nu-mi doresc sa visez. Mi-as dori ca la granita somnului sa se opreasca, neavand pasaport pentru trecere, toate gandurile, toate povestile, toate fanteziile, toate inchipuirile. Stiu, e ca o fuga. Ei bine, da, vreau sa fug un pic de mine, de data asta. Sunt om, atat.
Insa degeaba fug de mine, in somnul meu, cand tu vii in somnul meu.