Bulimie

Ma gandeam de mai mult timp la ceva, dar de curand am si exprimat asta. Pastram prea multe lucruri de care nu avem nevoie. Avem tendinta de a inmagazina si stoca o gramada de chestii pe care nu le vom mai folosi nicicand. Si materiale si electronice. Cele materiale… de curand am vazut, mutandu-ma, cat poti strange. Desertaciune.
Ma gandeam ca am stocat informatii profesionale, de-a lungul timpului, de care probabil nu voi mai avea niciodata nevoie, dar imi ocupa sute de giga. Pentru ce?…
Cu fotografiile e si mai rau. Facem tone de poze la care nu vom mai privi niciodata.
Am telefon nou, de pe 21 august.  Intre 21 august si 2 septembrie am facut 1652 de fotografii. Sigur, am fost zilele acestea intr-un loc pe care il ador,  si unde sunt tentata sa incerc sa pastrez fiecare secunda. Dar secundele acelea, minutele acelea de fericire nu se pot surprinde in poza. Desarta tentativa de a imortaliza emotiile. Mai ales ca fiind atat de multe, nu mai stai niciodata sa le privesti. Le-am privit acum ca sa selectez cateva. Sunt doar cele dintr-o singura zi, din prima zi. Si sunt o selectie. Asta ca sa intelegem cat de mult “apasam” pe buton.
In goana dupa simtiri, devenim bulimici. Dar oricat de performante ne-ar fi devenit aparatele foto, telefoanele, uneltele pe care le caram dupa noi si de care am devenit dependenti, emotia nu se poate pune la ierbar. Tot ceea ce simt in suflet (si dupa mult timp), valoreaza mai mult decat orice scanare a momentului prezent, decat orice incercare de cartografiere a trairii.
Acestea fiind spuse…..

20150826_191732 20150826_191712 20150826_191503 20150826_191455 20150826_191439-1 20150826_180725 20150826_171016 20150826_145835 20150826_140137 20150826_135644 20150826_125656-1 20150826_191745 20150826_191929 20150826_191941 20150826_191948 20150826_191957 20150826_192151 20150826_192155 20150826_192214 20150826_192222 20150826_192542 20150826_192549 20150826_192643 20150826_192700 20150826_192728 20150826_192731 20150826_192921 20150826_192934 20150826_192941 20150826_192953 20150826_193821 20150826_194521 20150826_194653_001 20150826_194708 20150826_194822 20150826_194836 20150826_194954 20150826_195019 20150826_200253 20150826_200759 20150826_201501 20150826_201723 20150826_203809 20150826_212631

 

Macabre

Triumful vietii

Triumful vietii

Pe cat pot intelege ca dai check in la restaurant, la hotel, la plaja, la vama, pe strada, la biblioteca, la muzeu, in parc, la concert, la petrecere, la… pe atat nu pot intelege sa iti treaca prin cap sa dai check in la cimitir. Si sunt oameni care fac asta, caci m-am uitat eu azi si locatiile sunt create, atat pe FB, cat si pe Foursquare. Cam cum scrii? “Il ingropam pe tataia, feeling sad at Cimitir” ?
Lasa ca mi-a povestit cineva care sta langa o biserica (si eu stau, dar nu vad de pe fereastra inspre biserica), cum lumea fotografiaza mortii la inmormantari. De ce ar vrea cineva sa pastreze poze cu oameni morti??????? DE CE?????
De ce ai vrea vreodata sa te uiti la imaginea acelui om, mort? Ti-a fost drag viu, nu e bine sa-l pastrezi viu in amintire, si daca te uiti la poze sa fie poze cu el razand? Sau de ce ai vrea sa fotografiezi chipurile celor din familie sau apropiatilor, care isi traiesc durerea in direct? De ce ai vrea sa pastrezi un asemenea moment si sa-l revezi vreodata?
Eu nu suport nici insistenta celor care vor sa-ti arate filmul lor de la nunta inca nu stiu cate luni/ani dupa, si acela este totusi, teoretic, un moment fericit, daramite de la moarte….
Si check in la cimitir? Cum ca ce?….

Confirmare

Azi am avut treaba, intalniri (unele profesionale, altele personale), si am stat cam 12 ore in trei restaurante.
Intr-unul din ele am fost recunoscuta/salutata de cineva din lista mea de Facebook, care nu ma mai vazuse niciodata in carne si oase.
Dovada suplimentara ca statusul asta din link-ul de aici {Facebook e o lume care ne seamana}, este fals.
Unul din mesajele de dupa: “eu te-am recunoscut instant … nu am putut sta mai mult din pacate …
Si raspunsul meu: “ah, da? m-ai recunoscut instant? inseamna ca pozele mele sunt realiste :))))

Asta spune cam tot. Si ca ma saluta oamenii, si ca pozele mele sunt ca mine 🙂 Logic, doh.
Si inca o data zic ce am spus in acea postare: daca nu te saluta oamenii, problema e la tine, nu la Facebook si nici la ei.