Si dupa pasiune, urmeaza….?

Circula de cateva zile in online o scrisoare a unei prostituate catre o sotie. In Statele Unite. Nu stiu daca e adevarata sau falsa, poate fi foarte bine falsa, scrisa ca si cum. Oricum ar fi, mie mi se pare foarte discutabila. Pe scurt, daca nu ati citit-o, in doua cuvinte va rezum ce scrie in multe cuvinte: prostituata o indeamna pe nevasta sa nu-i refuze sexul sotului, ca uite ce se intampla, ajunge la ea, etc. Primitiva, minimala si cumva primara gandirea care a zamislit aceasta misiva.
pasiunePentru ca, orice ar fi, si oricata dragoste ar exista intr-un cuplu, dorinta dispare, pasiunea aceea arzatoare n-are cum sa dureze o mie de ani. De ambele parti. Nici dorinta lui, nici dorinta ei. In consecinta e mai usor sa vezi atragator pe cineva din exterior, pur si simplu pentru ca e necunoscut, nou.
Asa ca sfaturile din scrisoare sunt cam inaplicabile. Pasiunea nu se poate mima. Sau nu mii de ori. Asta e viata. Nu e neaparat ideala, dar asa se intampla. Am aceeasi experienta. Pasiunea aceea nebuna a trecut, dupa un timp. Si ne-am iubit in continuare. Doar ca nu ne mai smulgeam hainele de pe noi. Ei bine, asta e viata. Pasiunea aia cu furie dureaza cativa ani, maxim 5 in cazurile foarte bune, in general 2-3.  Apoi ramane iubire, respect, parteneriat, incredere, rasete multe, obisnuinta. Da, si obisnuinta, oricat de rau ar suna… Insa obisnuinta e si rea, e si buna. Te relaxezi, nu mai ai surprize, nu mai stai cu sufletul la gura. Obisnuinta… Toate micile gesturi care conteaza enorm. Dar da, e complicat sa depasesti momentul in care pasiunea dispare. Eu, cand mi s-a intamplat, eram foarte mica, si recunosc ca m-a debusolat. Pentru mine dragostea e intensitate si ardere adanca. Mi-e greu sa o vad cuminte, curgand ca o apa lina.
S-a vazut clar granita, la noi. Initial, eu mai plecam singura acasa, la 3000 km, aveam mai multa vacanta decat el. Altfel, noi eram modelul fuzional de cuplu, ochi in ochi, respirand cu aceiasi plamani, gandind cu acelasi creier. Dar plecam pentru ca aveam mai mult timp. Cand reveneam, ma lua de la aeroport si nu conta nimic, nici mancare, nici desfacut bagaje, nici macar dus, ne aruncam flamanzi unul asupra altuia. Ei, peste niste ani, la noi cam 5 au fost, ma lua de la aeroport, veneam acasa, sporovaiam, mancam, faceam dus, ne bagam in pat si abia apoi…. Si era reciproc. Evolutie. Transformari ireversibile, iremediabile. Implacabile. 
Si na, teoretic toti si toate stim teoria, doar ca practic, viata te duce in alta parte… la o cumintire, la o linistire, naiba stie cum s-o chema. Eu n-am trait-o prea bine, probabil nici el. Sigur ca stim toti teoria, si unii o si aplicam (eu una o aplicam, o aplic, o voi aplica, adica sunt mereu sexy – asta si pentru ca-mi place mie sa fiu asa, sa ma ingrijesc, sa ma imbrac, sa am tocuri, decolteuri, ciorapi interesanti uneori, nu imi neglijez partenerul, ma rog, si toate lectiile clasice). Dar degeaba stim si aplicam teoria, viata isi urmeaza cursul ei. Focurile intense devin mocnite. Asta e…
Mult mai tarziu, cand am ales sa-l parasesc, (din cu totul alte probleme), am ramas uimita cat de diferite erau amintirile noastre despre relatia comuna. In amintirile lui intra preponderent si partea sexuala, imi povestea scene de care nici macar nu-mi aminteam, erau toride, dar mie nu-mi ramasesera in minte…. eu ramasesem cu alte momente…. Si asta m-a ajutat sa inteleg si altceva. Amintirile sunt teribil de subiective, oricat de fuzionali am fost. Traim aceeasi poveste, dar retinem lucruri diferite, am scris despre asta acum vreo doi ani, aici.

Revenind la modificari, desi cumva in capul meu iubirea e foc si pasiune, trebuie sa incep sa invat ca e si altceva…. tocmai pentru ca inteleg lucrurile.

 

Prima data ca niciodata

focNiciodata nu e ca prima data.
Nici in durere, nici in bucurie.
Nici in victorii, nici in renuntari.
Cu fiecare “prima data”, betonam o particica de simtire. O resimtim intens, o consumam, dar in spatele ei ramane ca un loc cauterizat, chiar in spatele unei intense fericiri. Niciodata a doua oara nu mai e ca prima oara. Nici o palma nu mai e la fel de usturatoare atunci cand e a doua, fata de cum ai resimtit-o pe prima.
Dupa prima data, intotdeauna te astepti. Nu mai e efectul de surpriza, dezvirginarea senzatiei…

Asta nu inseamna ca nu ma regenerez de fiecare data, ca nu exista multiple “prime dati”. Nu, nimeni nu are monopolul asupra primei dati, a primului gest, a primei bucurii, a primei deceptii. In fiecare imprejurare, in fiecare poveste, alaturi de alti protagonisti, exista mereu o prima data. Dar exista o prima data si apoi…. restul datilor. Nu mai doare, in restul datilor, nu asa ca prima data. Nici nu mai e explozia… Iar asta, e si bine si rau. Bine, pentru ca se estompeaza. Rau, pentru ca eu sunt omul pasiunulor, omul lucrurilor fierbinti, prea putin pentru mine caldutele, alea da-ti-le oricui…. 🙂

Dar fiecare poveste si fiecare imprejurare are dreptul la o prima data…. 🙂 Prima data ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti.

 

 

Eternitatea nu exista

Intr-un avion care ducea la Luxor, in Egipt, intr-o luna martie… Trebuia sa aterizam. Incepem coborarea, si stiam cum arata asta, am zburat de zeci, poate sute de ori. La un moment dat, dupa o lunga coborare, accelereaza, si plecam in sus, foarte brusc. Iar in avion se aude vocea pilotului care ne anunta ca la sol e furtuna de nisip, ca a incercat sa aterizeze, dar ca nu a vazut pista…. Nu a vazut pista… Si ca o sa mai incerce o data.

Panica, tipete, plansete, oameni agitati, care vomita de teama. Urlete de fiara. Nu afirm ca mie nu mi-a fost teama. Mi-a fost. Dar eu la teama reactionez altfel, am constatat. Sunt tacuta, muta, nemiscata, imobila. Cine s-ar uita la mine ar crede ca nu-mi pasa. Nu mi se misca nici un nerv pe fata. Un sfinx. Asta nu inseamna ca in interior nu simt ceva…. dimpotriva. Dar nu ma exteriorizez. De fapt, eu ma exteriorizez putin in cazuri de mari dureri, mari bucurii. Ma exteriorizez in cazuri neimportante. Dar adevaratele dureri, ca si adevaratele bucurii, sunt mute. Asa ca taceam, nemiscata. Ce am gandit atunci? Atunci am gandit ceva important, cu adevarat. Eram cu el, si ne-am luat de mana. Nu ne-am spus nimic. Am tacut amandoi.

Eu m-am gandit: “Ce bine ca suntem amandoi. Macar nu va supravietui nici unul celuilalt. Daca trebuie sa se petreaca ceva, vom fi impreuna.” Eram un cuplu de genul fuzional, incat mi-ar fi fost ingrozitor de greu sa ma gandesc ca unul va putea sa existe fara celalalt. Pilotul a incercat din nou, si a aterizat, caci daca nu ar fi, nu s-ar povesti (adica nu as fi aici, ca sa scriu). La sol, in aeroport, un pic buimaci, ne-am vorbit prima data. Acela a fost unul din momentele magice ale vietii mele, care-mi jaloneaza parcursul; efectiv m-am simtit tulburata cand m-a intrebat: “Stii la ce m-am gandit in acele momente?
Nu, spune-mi.”, am spus eu, incercand sa ma bucur de primul dialog, de “dupa”.
M-am gandit ce bine ca suntem impreuna si daca e sa ni se intample ceva, ni se intampla amandurora“.

M-a tintuit pe loc acest lucru. M-a curentat. A fost unul din momentele cele mai puternice ale anilor pe care i-am trait de cand m-am nascut si pana azi. Intens si important, mai important decat orice declaratie, decat orice dovada. A la vie, a la mort. Gandiseram exact acelasi lucru in acelasi moment, si inca un lucru extrem de important. Care ne implica vietile. Iar in calatoria aceea in Egipt, implineam 5 ani de relatie, nu era doar focul pasional al inceputului, partea aceea de nebunie. Asa ne iubeam noi… si a la longue. Intens, extrem, pana la capat.

Ei bine, stiti care e lectia de viata desprinsa de aici?… nimic nu e etern. Chiar nimic.

Nu exista eternitate, pur si simplu, chiar daca noua, sarmani muritori, ni se pare ca o strangem in brate cateodata, si ca o privim in ochi. Iluzii.

Eu cred in eternitatea in dragoste, si in zbor. Il visez cu ochii inchisi si cu ochii deschisi, tot timpul. Si cand sunt cu el, si cand sunt departe de el. Insa stiu ca in dragoste, eternitatea dureaza uneori 3 ani, alteori 7, alteori 20, iar cateodata, mai rar, 40, in cazuri fericite. Dar tot nu e eternitatea eterna… Sau poate ar fi fost, daca ne cadea avionul….