Scuturata oarecum de oameni care-mi asteapta intrebatori urmatorul articol (uf, ce responsabilitate, la care chiar nu ma asteptam!) rusinata oarecum de faptul ca ma las coplesita si luata prin surprindere de viata, de faptul ca nu-mi mai gasesc timp (mai degraba stare, de fapt) sa scriu, [nu scriu eu acum lucruri mult mai importante si personale decat blogul….hm], de faptul ca nu mai deschid usi, de faptul ca functionez pe minim (si mi-e atat de putin caracteristic asta), m-am decis sa scriu. Macar atat, ca inceput. Vedem cu restul, dupa.
Subiecte am, chiar si cand nu scriu (sunt o fantana de subiecte, ele parca-mi izvorasc din tample, imi tasnesc din mijlocul fruntii), nu prea stiu cum e sa n-ai subiecte, asa cum remarcam ieri ca nu stiu ce e plictiseala. Am tone de subiecte care se invart in capul meu, in jurul meu, in locurile prin care merg. Am subiecte care se agata de mine, subiecte pe care le iau in mana, le cantaresc, le las sa cada, le alung, ele revin, le aman, dar se invart in jurul meu…
Ok, sa le pun intr-un joben imaginar, ca biletele cu numar si sa fac extragerea… Care iese?
Feminismul. Feminismul, sau mai degraba parerea mea despre feminism, pentru ca mi-a purtat noroc ieri (parerea). Nu ca n-as fi spus ce cred, dar a picat bine asa.
Ei bine, eu sunt anti-feminista. Da, stiu, suna dur, si o sa-mi atrag niste injuraturi de la femei 😉 Le primesc, asta e. Nu scriu ca sa ma iubeasca lumea, cred ca am mai spus, scriu ce cred si ce simt. Nu va place, ok, e o lume libera. Dar, cum remarca bine cineva, lumea tot ma iubeste 😉
Poate anti-feminista e un pic cam dur exprimat. Sa zicem mai indulcit, renuntand la anti-feminista. Deci nu sunt feminista. Feminismul pur si dur, cu derivele si extremele lui.
Dintotdeauna, de cand ma stiu, mi s-a parut o pura idiotenie ideea de egalitate intre sexe. Egalitate cum, de ce, cand? Egalitate in ce fel? Eu cred, contrar ideii de egalitate, in complementaritate. Nu suntem, nu putem fi, nici azi, nici maine, egali. Suntem complementari, perfect complementari. Ca doua piese de lego care intra perfect una intr-alta.
Cum sa fim egali cand Dumnezeu nu ne-a facut egali? Cum sa fim egali cand avem constitutii diferite, feluri de a fi diferite, preocupari diferite? Cum si de ce sa fim egali? Cum sa fim egali cand eu nici macar cu celalalte femei nu sunt egala? Indivizii, indiferent de ce sex, sunt diversi, diferiti, multipli. Cum sa fim egali? Suntem complementari si e perfect asa.
Ah, sigur, da, egalitate, dar egalitate de sanse, egalitate de tratament in munca, in societate, asta da. Dar egalitate perfecta intre sexe… ce prostie imensa!
Bine, lasam la o parte derivele feminismului in societatile occidentale, revenind la a noastra, mioritico-balcanica, da, poate ca aici ar avea sens o miscare feminista. Dar nici aici nu o pot vedea cu ochi buni. Si mai e ceva, o nedumerire de-a mea de ani buni. Daca femeile in societatea romaneasca sunt nemultumite de pozitia lor, de ce continua sa perpetueze acelasi model social? De ce continua sa-si educe baietii in acelasi spirit invechit? Sta in puterea lor sa schimbe lucrurile, pur si simplu. Fara militantism absurd, fara surle si trambite, fara insigne, drapele si miscari de strada.
Fara fluieraturi si idei de egalitate.
In primul rand, sa-si educe baietii, pentru ca generatiile care urmeaza dupa ele sa fie altfel… nu sa imbratiseze cauze din acestea, sforaitoare.
