Tag Archives: feed-back

Apr122011

Posted in lumea asta • Moi

Intrebari despre Mirandolina

By Comments:4 Comments

Mona, o prietena draga, m-a provocat sa raspund la niste intrebari. Am o stare ciudata si inchisa de cateva zile, de blocaj  (de ne-scris), dar pentru ca mi se pare prea nepoliticos sa nu-i raspund intr-un termen rezonabil (deja am intrat in a doua zi), iata:

1. Cand ai inceput sa scrii in online?

La inceputul lui mai 2009, daca e vorba de blog. Daca e vorba de altceva, demult, caci sunt jurnalist, din 1995. Opt ani am scris pe IT si comunicatii, deci cu online-ul stau binisor 🙂 Dar vorbind strict de blog, in mai 2009. Atunci am participat la un concurs de gatit in aer liber. Mi-a placut atat de mult ideea incat am vrut sa merg. Deoarece am luat si premiu cu ce am gatit, am dorit sa povestesc prietenilor mei (celor care nu au putut veni) toata tarasenia si sa le arat fotografii. Atunci, cel mai simplu mi s-a parut sa fie online ca sa rezolv totul trimitand un simplu link. Nicidecum nu aveam de gand sa fie blog, nu ma atragea ideea, nu doream sa scriu online. Si habar n-am de ce am continuat. Poate pentru ca oamenii mi-au spus ca tare le e drag sa ma citeasca si din alta parte decat din ziare. Ce-i drept, blogul ofera o alta libertate, pot scrie cu alt fel de scriitura decat in presa economica. Sunt, de altfel, colegi din presa economica, carora le multumesc ca si-au facut blog. Fara acest lucru, n-as fi stiut ca au condei, ci doar ca sunt buni jurnalisti (fler, corectitudine, principii de strangere a informatiei, scriitura clara corecta).

2. Ce te motiveaza sa scrii pe blog?

De scris, eu scriu de cand ma stiu. Scriu cum respir. Daca n-as mai scrie, m-as ofili. De cand ma stiu scriu scrisori celor dragi, chiar daca ii vad zi de zi. Pentru ca pentru mine, nivelul scris si nivelul vorbit comunica lucruri complementare, in moduri diferite. Imi place sa scriu, si dincolo de scris, fara, n-as mai exista. Daca maine ar veni cineva si mi-ar interzice sa scriu pe viata, sigur as muri. Asa ca pe blog, online, sau in computerul meu, offline, eu scriu.
In plus, observ, cu placere, ca oamenilor le place mult ce scriu. Mi-au spus (multi dintre ei) sa scriu o carte. Vroiam demult sa fac asta, dar in alta limba, in franceza. Pentru ca oamenii ma roaga, si mi se pare ca le datorez cumva asta (le-am creat nevoia), voi scrie si in romana, carti.

3. Cum reactionezi la comentarii negative?

Nu am avut inca. Dar daca as avea, probabil ca nu le-as lasa sa apara. Mi se pare ok contradictia, dar nu lipsa respectului sau injuriile. Depinde ce intelegem prin “comentarii negative”.

4. Care a fost ideea initiala de la care ai pornit?

N-am avut o idee initiala. Asa cum am spus mai sus, n-aveam de gand sa-mi fac blog, nu ma atragea deloc ideea. Ca si jurnalist de IT si comunicatii am stiut foarte devreme despre bloguri, insa chiar nu ma batea gandul. In schimb, ulterior, ideea a fost: despre ce ma bucura, ce ma supara, ce traiesc, ce ma face sa freamat.
De la inceput, Mirandolina mi s-a parut a fi cel mai potrivit nume, caci asa imi spusese un prieten foarte drag, intr-o zi, in gluma. Nedorind ca povestea cu gatitul sa fie legata neaparat de numele meu, si nu pentru ca nu o asumam, (dimpotriva, sunt mandra de acel premiu la Campionatul de Gatit), dar  pornind nu din dorinta de a-mi face blog, nu am dorit ca in cautarile Google dupa numele meu real sa apara acel blog. Mult timp, mi-am dorit sa fie anonim, si a si fost. Numai prietenii mei buni stiau cine e Mirandolina. Si mi-era ok asa. Cu timpul, el a devenit mult mai public decat mi-as fi dorit, sau decat as fi banuit vreodata. Intr-un fel, ma bucura, caci ma bucur sa vad ca oamenilor le place ce scriu, intr-alt fel, ma intristeaza, pentru ca, desi postarile personale sunt criptice, (in asa fel incat sa fie intelese doar de cei in cauza sau de prietenii foarte buni care cunosc povestile mele), intotdeauna mi-e frica sa nu cumva sa se ghiceasca ceva. Deoarece eu, desi sunt foarte comunicativa, desi ador discutiile, desi ma expun mult online, am o inalta idee despre intimitate si lucrurile private. Viata mea privata trebuie sa fie dupa o perdea groasa. Acolo-mi consum iubirea, acolo-mi consum plansetele. In intimitate, nu la vedere.

5. Ce fel de link-uri tii in blogroll?

Exista doar doua categorii: a) prieteni reali b) oameni din virtual care-mi place cum scriu, a caror scrijelitura de “penita” o apreciez.
Nu am facut link exchange si nu conteaza daca eu ma regasesc sau nu la cei pe care i-am pus acolo.

6.  Cum te-a schimbat pe tine blogul?

Nu m-a schimbat deloc, cel putin asa cred. Sunt eu, aceeasi, in online ca si in offline 😉 Cand scriu, scriu din rarunchi, visceral, fac chiar “abuz de sinceritate”

7.  Ce asteptari ai de la blogul tau?

Blogul e un loc de exprimare, al meu. E un lucru, n-am ce asteptari sa am. Eu fac sa fie ceea ce este sau nu este 🙂 N-am asteptari de niciun fel. Ma bucur daca oamenilor le place sa ma citeasca… atat.

8. Cat despre cititorii/vizitatorii acestui blog?

🙂 Sa revina doar atat timp cat le face reala placere. Sa fie autentici. Sa fie sinceri. In rest, chiar nimic.
De feed back nu ma pot plange, am fost efectiv surprinsa de reactiile unor oameni care nu ma cunosteau. Am gasit oameni vorbind despre “Mirandolina” in discutii aleatorii, fara legatura cu mine. Si tare mi-a facut placere. Caci acolo nu era nicio ipocrizie, necunoscandu-ma, neavand niciun interes…

Pin It

Mar32011

Posted in incurcate sunt caile internetului • lumea asta

In spatiul nostru propriu suntem singurii stapani

By Comments:

Cand intri intr-o casa, in vizita, nu te apuci sa zugravesti peretii, nici sa schimbi draperiile sau canapeaua. Iti plac sau nu, nu le modifici, si nici nu sugerezi acest lucru proprietarului casei decat daca ti se cere parerea, sau daca e casa unui prieten foarte bun. Nu schimbi, de asemenea, nici aranjarea in spatiu a mobilei. Nu schimbi nici macar apa la flori. Iar daca misti un scaun, il asezi la locul sau dupa ce te ridici.
In acelasi mod, nu vii sa ii spui cuiva ce sa scrie pe blogul lui, in contul lui personal de Facebook, in profilele sale personale de pe internet. E teritoriul fiecaruia, si-l administreaza fiecare cum crede de cuvinta. Are drept de viata si de moarte pe teritoriul respectiv. Taie si spanzura, decide unilateral, si asa e logic. La el acasa, fiecare este Dumnezeu.
Nu poti sa vii sa-ti dai cu parerea nici despre ce ar trebui sa posteze, nici despre ritmul postarilor (“scrii cam des“). Scriu cand vreau eu, si ce vreau eu. Nu-ti place, nu citesti, simplu. Skip, si gata, problema e rezolvata. La ce serveste selectivitatea, liberul arbitru? Nu, nu ma poti obliga sa scriu cum vrei tu. Nici ce vrei tu. Nici cat vrei tu. E gresit pusa problema asa, si ma infurie atentatul la libertatea mea personala. Corect este sa nu citesti ce nu-ti convine.

Reflectam la astea demult, si i-am pus la punct pe diversi in decursul timpului, care dadeau indicatii despre ce si cum ar trebui sa scrie alte persoane. Dar pentru ca subiectul a redevenit actual, intr-o discutie de azi, intre doua persoane, m-am gandit sa si exprim.

Deci ia aminte: daca ti se pare ca ceea ce vezi seamana cu ceva ce nu doresti sa vezi, iar ochii tai se simt agresati, esti liber sa:
a) nu citesti
b) “hide” postarile persoanei care nu-ti convine (daca asta se petrece pe Facebook)
c) unfriend.

Nu poti indica, nici macar in gluma, ce sa posteze cineva in contul sau propriu. Ce inseamna asta: “Hai sa ne ocupam de lucruri mai interesante adica muzica“? (indicatie pentru cineva care posta politic– si evident insotit de acuzatia ca “e campanie electorala“) Asta am vazut eu azi dimineata, intr-o discutie.
Hai sa fim seriosi. Dialogul civilizat si disputele sunt una, directivele de a scrie ceva mai degraba decat altceva in propriul tau cont sunt deja altceva. Fiecare considera folositor altceva. Fiecare crede relevant alte lucruri. Suntem subiectivi, si e normal sa fie asa. Fiecare are profilul lui propriu, in care posteaza ce si cum vrea, ca de aceea se numeste personal. Politica, muzica, bancuri, panseuri proprii, citate, pisicute, catelusi, prostii, orice.
Nu cred, in continuare, ca trebuie sa indicam altcuiva ce ne-ar placea sa citim. Cred, mai degraba, ca fiecare posteaza ce doreste, iar trierea apartine ochiului cititorului. Acolo este filtrul. Daca tu consideri inutil/jenant/nefolositor /neavenit/nedorit/deplasat/scandalos/manipulator, nu citesti. Simplu. Si cu variantele mai radicale propuse mai sus. Mi s-a intamplat sa am in lista oameni care postau manele, sau care dadeau share la poze de femei (anumite poze, daca ma intelegeti din priviri). Nu i-am interpelat, nu i-am apostrofat, nu le-am facut morala si nu le-am indicat ce sa posteze. I-am lasat in lumea lor. Unfriend, simplu si eficient. Nu-mi place sa citesc, nu te citesc. Nu apreciez sa am contact cu tine, il rup. Simplu ca buna ziua.
Ideea e: cheia e selectivitatea, nu datul cu parerea in mod gratuit si incercarea de a impune cuiva ce sa scrie. Iar selectivitatea este in ochiul receptorului, nu al emitatorului. Fiecare avem personalitatile noastre. Mai mult sau mai putin conturate. Mai mult sau mai putin pregnante. Unii au mai mult de spus, altii prefera sa priveasca, sa asculte, sa posteze poze cu floricele si catelusi. Unii au idei proprii (mai bune, mai proaste, asta e discutabil), altii tac. Este in regula sa discuti, atunci cand subiectul te intereseaza, chiar si in contradictoriu, daca discutia e civilizata, argumentata si ramane decenta. Insa nu e in regula sa  ii dictezi cuiva cam ce ar trebui sa scrie in contul propriu, pe blog sau oriunde altundeva pe internetul asta mare, sub propria sa semnatura (respectiv nickname, pseudonim).  Nu dictam nimanui ce/cum/cat sa scrie. Si nici nu trebuie sa avem pretentia ca ceilalti sa scrie dupa dictare. Nici sa dezvaluie din ei mai mult decat ceea ce au decis sa fie public.

Nu ma intelegeti gresit. Nu recuz feed-back-ul, ba chiar dimpotriva. Feed-back-ul este minunat, nu numai bine venit. De aceea scrii, in principiu, pentru ca ai ceva de impartasit, si te intereseaza si parerile altora, altfel nu ai scrie online, ci offline, in propriul computer, sau pe un caietel. Deci discutiile, atata timp cat pastreaza un ton civilizat, sunt minunate, chiar si parerile contrare, sau cateodata, mai ales acelea. Aduc un real progres. Schimburile inteligente de pareri sunt o bogatie inestimabila.

Dar de aici pana la a indica ce si cum si cat sa scrie altcineva… Hehe, e cale lunga. Ca sa iau exemplul meu. Eu scriu mult. Sunt intr-un anume fel. Recunosc, am un anume fel de a fi. Unii pot adora, altii pot de-a dreptul detesta. E dreptul lor, nu ne putem aprecia toti intre noi, ca aici nu e raiul. Si da, scriu mult. Sunt constienta, eu pot constitui o reala problema in listele cu putine persoane (pana in 200 de persoane, e complicat, cred ca news feed-ul e plin de mine). Bun, dar chiar si asa, nu mi-ai putea spune: “scrie mai rar, ca scrii prea mult.” Cum adica? Mai ales ca in general la mine oamenii vin ei spre mine (rar trimit eu friend request, foarte foarte rar). Nu-ti convine, nu citesti. Hide/unfriend, dupa caz. Dar nu sa imi spui sa scriu mai putin 🙂 Bun, asta e o situatie ipotetica, din fericire n-am avut asemenea “cereri”. Le-as fi intampinat cu mare caldura, cum vedeti 🙂

Ca sa ajung la o concluzie: avem destule ingradiri in restul timpului. Nu intelegeti gresit libertatile din online. Spatiul personal al cuiva este personal, are drept exclusiv asupra acestuia. Hai sa ne respectam un pic. Buna vorba asta in contextul acesta: “Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.” In spatiul nostru propriu, scriem fiecare ce dorim, zugravim peretii lumii in culorile in care dorim sa o facem… Nu-ti plac culorile peretilor lui X? Du-te-n culorile tale, simplu. Intre culorile peretilor tai, placuti vederii 🙂

Pin It

Nov182010

Posted in incurcate sunt caile internetului • lumea asta

Facebook e instrumentul nostru, si nu invers

By Comments:14 Comments

In ciuda tuturor detractorilor sai, (care de fapt sunt oamenii ce nu inteleg bine fenomenul, dar e la moda sa fii anti), eu raman absolut PRO Facebook. Are multe merite, printre care, ca sa incep, aleator, cu unul dintre ele, acela ca este o unealta extraordinara de PR personal, daca stii sa-l folosesti cu cap.

Multi se intreaba de ce ai nevoie sa fii conectat cu prietenii pe care ii poti intalni in carne si oase. Raspunsul e simplu: pentru ca FB-ul este complementar unei intalniri in carne si oase. Evident, nu o inlocuieste. Dar evident, o sublimeaza. Pentru ca, pe FB, poti vedea IN TIMP REAL ce fac prietenii tai. E ca si cum ai avea o fereastra directa deschisa spre viata lor (sau ma rog, in partea pe care o lasa sa se vada din viata lor). Hop, apesi un buton al telecomenzii si vezi canalul lui Dan. Apoi, poti schimba, si vezi canalul Sorinei. Apoi, te uiti un pic pe canalul Mihaelei. Si tot asa. E mult mai simplu decat a-i suna zilnic pe fiecare dintre ei ca sa vezi ce au mai facut, in ce ape se scalda. Pe FB vezi asta, si mai mult decat atat, alegi singur cand sa vezi… Privesti totul de acasa de la tine, din fotoliu. N-ai nevoie sa stai cu ei ore intregi ca sa-ti arate fotografii de vacanta. Le vezi tu, de acasa. Asta inseamna ca atunci cand te intalnesti cu ei, folosesti timpul mai frumos, mai direct.

Nu numai ca nu consider redundant sa fii conectat cu prietenii, ba chiar, dimpotriva, mi s-a parut mult timp ca e mult mai important sa fii conectat cu prietenii reali decat cu strainii. Tocmai, de ce m-ar interesa ce “abereaza” Gica, pe care nu-l cunosc? Mai degraba ma intereseaza ce “abereaza” Gogu, cu care ies la bere. E si aici mult de spus. Ulterior, am gasit motive si de a fi conectat cu straini… cu totul diferite, evident. De detaliat si ele, candva.

Alt lucru minunat este FB iti permite sa fii selectiv, mult mai usor decat viata. Triezi ce vrei sa vezi. Informatia e enorm de multa, insa poti cu usurinta sa o “rasfoiesti” si sa alegi ce vrei. Din nefericire, foarte putin content vehiculat este autentic si original. Cred ca 90% din ce-mi trece zilnic acolo prin fata ochilor sunt copy-paste-uri… Cand se intampla ceva, vad pagina principala plina de link-uri care relateaza acea informatie. Cea mai mare parte a oamenilor nici macar nu se obosesc sa o interpreteze personal, sau sa o decripteze. Nici macar sa adauge 3 cuvinte personale, un comentariu scurt, macar. Mie mi-ar placea sa citesc interpretarea proprie, nu de o mie de ori aceeasi stire copiata si ras-copiata. In fine, fiecare dupa posibilitati. La unii asta e: copy paste de stiri, clipuri video cu melodii, si aplicatii ale Facebook-ului. Dar nu e nimic de condamnat. Nu exista nicio norma. Nu au semnat vreun contract ca pun content original. Insa da, nu ma starnesc si nu ma incita sa-i citesc 🙂

Comentand la un status al meu, cineva observa ca  “Facebook-ul genereaza probleme de cuplu“. Nici aici nu-s de acord. Pur si simplu, cred ca cine e tentat sa calce stramb in real o va face si in virtual si viceversa… In fine, probabil diferenta e doar ca in virtual raman mai multe urme, exista o trasabilitate mai mare. Sau nici macar…

Unele mirari ale unora sunt legate de faptul ca ceea ce posteaza ei pe Facebook ramane fara raspuns, ca nu exista feed-back. Si e logic. Pentru ca pe Facebook nu exista norma. Nici de dat like-uri, nici de comentat. Fiecare alege sa faca ce vrea. Sa citeasca sau nu. Sa aprecieze, sau nu. Sa taca sau nu. Sa se exprime sau nu. E gresit sa fii dependent de interactiune. Si mai e ceva gresit: sa te astepti ca o grupare eterogena sa fie sensibila la aceleasi subiecte ca ale tale. Nu te poti astepta ca ei sa vibreze in aceleasi note, daca nu i-ai selectat ca atare. E ca la orice segmentare clasica. Daca vrei feed-back maxim, trebuie sa selectezi targetul. In schimb, daca adaugi oameni la gramada in lista, fara criterii, nu te astepta ca ei sa reactioneze la ceea ce te face pe tine sa suspini sau la ce te bucura. Si nu te declara suparat, surprins, revoltat ca nu se intampla cum vrei. Bagi in lista pe oricine, in mod aleator, si apoi te plangi ca nu ai feed-back? E de fapt o greseala de casting, a ta, atunci cand iti selectezi lista. In cazul in care doresti acest feed-back si iti pasa de el, trebuie sa-ti alegi oameni mai apropiati de ceea ce doresti sa le comunici. E o simpla segmentare… E normal, daca ma duc intr-un bar de rockeri, sa nu pot veni in rochita de dantela si sa le explic despre machiajul meu, si sa ma supar ca ei nu-s receptivi 🙂 Ei pot cel mult, sa ma ia peste picior. Sau sa ma violeze.

Spunea un comentariu la un status al meu: “Ceea ce vad in marea majoritate este ca isi posteaza poze care considera ei ca ii reprezinta, si astfel le vezi personalitatea, identifici frustrarile, complexele. Este un website care speculeaza dorintele oamenilor. Alege aleator ce sa iti arate, domina mentalul . In orice caz felicitari lor, sunt isteti.” Gresit. Foarte gresit. Asta e alta dovada de neintelegere a instrumentului care e Facebook. El e instrumentul nostru, nu noi instrumentul lor. Nu vine Zuckerberg sa-mi ia poze din computer. Am liber arbitru, eu Gicuta, ce incarc aici. Nu mi le fura nimeni, nici el, nici oamenii lui, nu mi le ia cu forta, nu-mi face nimeni filmulete in momente intime, pe care sa le puna pe Facebook. Nu-mi fura nimeni gandurile din cap ca sa le scrie in statusuri. Fiecare dintre noi hotaram ce si cum aratam. Este ca si in real. Alegi cu ce te imbraci cand iesi din casa. Alegi cu ce te imbraci la o intalnire sau alta, in functie de ce vrei sa arati din tine. Alegi cui deschizi usa casei tale si alegi pentru cine nu esti niciodata acasa. Alegi cu cine iesi la o cafea, sau nu. Alegi ce spui cand deschizi gura, in orice imprejurare. Unii dezvaluie mai mult, altii mai putin, din viata lor. Unii considera ca e ok sa povesteasca inclusiv detalii ale aventurilor lor amoroase (explicit), altii sunt foarte discreti. Si tot asa. Exact asa este si in virtual. Ca si in real. Asa ca Facebook-ul nu triaza (aleator, bineinteles, desi in spatele acestui “aleator” stau algoritme clare de calcul) decat din informatiile pe care noi insine le punem acolo. Facebook-ul nu triaza decat din ceea ce incarcam NOI. Noi decidem, fiecare dintre noi pentru el insusi ce ajunge online si ce nu ajunge online.  Avem discernamant, si-l facem sa functioneze. Daca nu, nu e vina Facebook-ului oricum. Inseamna ca nu avem discernamant nici in real. Bietul Facebook e doar o unealta, nu are constiinta proprie si nu actioneaza pentru a ne distruge 🙂

Asa ca incetati isteria cu FB-ul ne manipuleaza. Nu ne manipuleaza nimeni, decat daca suntem suficient de prosti incat sa fim manipulati oricum 🙂  Si atunci, oricum, discutia nu are sens.

Pin It