De cand am revenit in Romania, adica de cativa ani, lunile mele decembrie contineau tristeti adanci. Nu din cauza tarii, si precizez momentul doar ca si reper cronologic. Depresia isi facea aparitia candva la sfarsit de noiembrie, inceput de decembrie, si nu ma parasea decat pe la jumatatea lui ianuarie, cu mare dificultate. Uneori statea pana in februarie-martie, daca iarna era urata.
Nu e nicio fericire sa fii singura in decembrie. Mie mi se pare ca bucuria nu are sens in singuratate. Ea se amplifica doar atunci cand o imparti, cand o citesti in ochii celuilalt si in strangerea sa de mana. Altfel, bucuria nu-i intreaga. Desigur, am noroc sa am o familie care ma iubeste enorm, prieteni… Si totusi, decembrie era un moment greu. Nu de putine ori am petrecut noaptea de 31 decembrie singura acasa. Alegerea mea, evident. Mi-era sila de toti clopoteii, luminile, artificiile si sampaniile din lume.
Anul acesta am realizat, destul de tarziu, intr-un decembrie bine avansat, adica pe 22, ca nu m-a mai cuprins depresia. Desigur, am nelinisti, am tristeti, dar nu stari permanente, ca in alti ani. Am zambit cand mi-am dat seama. Eram acasa la niste prieteni. I-am cunoscut anul acesta, si totusi imi sunt dragi si mi-au fost alaturi.
Si ei, alaturi de ceilalti prieteni ai mei, si de restul lumii din jurul meu, au contribuit la faptul ca era 22 decembrie si eu doar ma gandeam la depresiile anilor trecuti. Sigur, ma gandesc cu teama, nu-s la adapost de ele, dar judecand absolut impartial, suntem pe 23 si inca nu m-a cuprins starea aceea.
Ii imbratisez pe toti cei care au fost aici, alaturi de mine (se stiu ei), cu o mentiune deosebita pentru verisoara mea.
Dragii mei, multumesc ca m-ati facut sa rad, ca m-ati scos din tristeti, ca m-ati scuturat, ca m-ati luat (cateodata insistand mult ca sa vin) la monopoly, la dans, la whist, la bere, la munte, la restaurant. Multumesc ca ati tras de mine cand insistam sa stau singura zile intregi, ore intregi. Multumesc ca m-ati dojenit cand nu mancam zile intregi. Multumesc ca ati dat acele telefoane in momente care conteaza. Multumesc ca m-ati ascultat, si sper ca am stiut si eu sa fiu un prieten bun pentru voi. Ma stiti acum, stiti ca nu-s intotdeauna comoda, pentru ca am obiceiul sa spun direct cand ceva nu-mi convine. Dar eu consider ca numai asa se poate pastra o relatie sanatoasa… Nu se poate construi nimic solid, mai ales in domeniul relatiilor umane, pe o fundatie subreda, care ascunde lucruri nespuse.
De la Mos Craciun eu vreau multe lucruri minunate pentru prietenii mei. Si mai vreau sa-i reamintesc ce i-am cerut anul trecut.
Si mai vreau iubire, apreciere si echilibru. De restul ma ocup eu, restul se cumpara cu bani si pot sa muncesc ca sa cumpar.
As fi dorit ca textul acesta sa fie unul care sa respire bucurie si prin care sa le multumesc celor dragi, care mi-au facut anul frumos, si care m-au impiedicat sa ma innegurez in decembrie. As fi dorit ca el sa ramana complet pozitiv.
Ar fi fost aproape un decembrie bun, daca nu as fi aflat asta seara ca sotul mamei nu are nicio sansa sa fie operat in Romania. Nu vrea niciun medic sa o faca. Maine e Craciun, iar la parintii mei acasa e jale. Mi se rupe sufletul si nu ma pot gandi la nimic altceva acum. Nu sunt sigura totusi ca-mi priesc lunile decembrie.
