Bulimie

Ma gandeam de mai mult timp la ceva, dar de curand am si exprimat asta. Pastram prea multe lucruri de care nu avem nevoie. Avem tendinta de a inmagazina si stoca o gramada de chestii pe care nu le vom mai folosi nicicand. Si materiale si electronice. Cele materiale… de curand am vazut, mutandu-ma, cat poti strange. Desertaciune.
Ma gandeam ca am stocat informatii profesionale, de-a lungul timpului, de care probabil nu voi mai avea niciodata nevoie, dar imi ocupa sute de giga. Pentru ce?…
Cu fotografiile e si mai rau. Facem tone de poze la care nu vom mai privi niciodata.
Am telefon nou, de pe 21 august.  Intre 21 august si 2 septembrie am facut 1652 de fotografii. Sigur, am fost zilele acestea intr-un loc pe care il ador,  si unde sunt tentata sa incerc sa pastrez fiecare secunda. Dar secundele acelea, minutele acelea de fericire nu se pot surprinde in poza. Desarta tentativa de a imortaliza emotiile. Mai ales ca fiind atat de multe, nu mai stai niciodata sa le privesti. Le-am privit acum ca sa selectez cateva. Sunt doar cele dintr-o singura zi, din prima zi. Si sunt o selectie. Asta ca sa intelegem cat de mult “apasam” pe buton.
In goana dupa simtiri, devenim bulimici. Dar oricat de performante ne-ar fi devenit aparatele foto, telefoanele, uneltele pe care le caram dupa noi si de care am devenit dependenti, emotia nu se poate pune la ierbar. Tot ceea ce simt in suflet (si dupa mult timp), valoreaza mai mult decat orice scanare a momentului prezent, decat orice incercare de cartografiere a trairii.
Acestea fiind spuse…..

20150826_191732 20150826_191712 20150826_191503 20150826_191455 20150826_191439-1 20150826_180725 20150826_171016 20150826_145835 20150826_140137 20150826_135644 20150826_125656-1 20150826_191745 20150826_191929 20150826_191941 20150826_191948 20150826_191957 20150826_192151 20150826_192155 20150826_192214 20150826_192222 20150826_192542 20150826_192549 20150826_192643 20150826_192700 20150826_192728 20150826_192731 20150826_192921 20150826_192934 20150826_192941 20150826_192953 20150826_193821 20150826_194521 20150826_194653_001 20150826_194708 20150826_194822 20150826_194836 20150826_194954 20150826_195019 20150826_200253 20150826_200759 20150826_201501 20150826_201723 20150826_203809 20150826_212631

 

Cum am sarit din negatie in adoratie

Empire-State-BuildingAm vrut să răspund unei invitații și provocări a Roxanei, un om entuziast, pasionat, energic, inspirational, provocare de a scrie despre o calatorie. Dar prinsă în învolburarea unor împrejurări, am ajuns în pragul termenului :) Poate că dacă aș fi avut timp să mă mai gândesc, aș fi ezitat despre care destinație din viața mea să scriu. Despre acel sud al Franței care mi-a fost acasă, și m-a încălzit cu soarele său intens, și m-a spulberat cu mistralul său? Despre Egipt, în care am plecat în condiții de atentat și cu care m-am împrietenit în ciuda așteptărilor? Despre orașele europene? Despre un Berlin de Est, când zidul era în picioare încă? Despre Bruxelles, despre Paris, despre Bordeaux, Lyon, Milano? Despre aventura extremă ca și pilot într-un raid care străbătea deșertul? Despre întâlnirea cu soldații din Mauritania, cu mitralieră și în șlapi, bulversați la propriu pentru că purtam o tunică exact ca cea a uniformei lor? Despre Dakar, explozie de culori și mirosuri? Despre sudul Bulgariei, surprinzător de cald, deși apropiat și rural?

Pentru că nu am avut “timp”, am ales fără să gândesc, instinctual. Si…iese din joben… New York, orașul prin excelentă. Când am ajuns la NYC, în martie 2000, turnurile gemene erau la locul lor, iar eu, în general, nu vedeam orașul. Oarbă și insensibilă la mediul înconjurător, New York-ul meu era construit din alte emoții, exista în alte coordonate decât cele reale.

Textul il gasiti aici, e o onoare pentru mine sa ma gazduiasca pe blogul ei de calatorii, plin de experiente frumoase, de bucurie, de senzatii si culori.

Subiectivisme

drumul pasiuniiUnul din primele mele “socuri” de adult a fost ca am constatat ca ieseam amandoi din aceeasi relatie, avand cu totul altfel de amintiri. Desi ieseam senini si ne-am iubit si dupa, fiecare retinuse altceva. Pentru fiecare din noi, accentele importante ale relatiei erau in locuri diferite, in momente diferite. Asa am simtit atunci, la 26 de ani, iesind dintr-o relatie lunga, de 7 ani jumate…  El retinuse mult amintiri fizice, eu, aproape deloc… Poate asa sunt barbatii, Dumnezeu stie, de fapt.
Ma gandesc ca lucrurile se vad foarte diferit din unghiuri diferite. Fiecare retinem cu totul altceva dintr-o situatie. Ne emotioneaza, ne marcheaza altceva pe fiecare din noi.

Traversam aceleasi intamplari si intelegem lucruri diferite. Si nu doar intr-o relatie, in viata, in general. Si, mai mult, ma gandesc ca ne amintim lucruri diferite… Ramanem cu impresii diferite, ca si cand am fi trait o alta relatie, o alta intamplare, o alta viata.

Acum, am raspuns cuiva cu ceva ce, pentru mine, face parte din “amintirile noastre comune”. Dar in acelasi timp in care faceam gestul, m-am gandit ca nu e obligatoriu ca si el sa-si aminteasca acelasi lucru. Poate-si aminteste lucruri complet diferite, pe care eu nici nu le mai stiu.
Pentru ca, de la 26 de ani, de cand am inteles ca ramanem cu lucruri diferite dintr-o relatie cat se poate de armonioasa (mai mult, din aceea, fuzionala), evit sa gandesc ca amintirile mele sunt si amintirile altcuiva, chiar daca le-am trait impreuna. E foarte posibil ca acel cineva sa aiba cu totul alte amintiri, intretaindu-le pe ale mele, si pe care eu sa nu le am.
Si tot de atunci, de cand am inteles asta, incerc intotdeauna sa ma plasez si in locul celuilalt, sa incerc sa privesc situatia si cu ochii lui. Nu garantez ca pot, ca ghicesc, ca ma transpun. Dar incerc. Si, oricum, orice ar fi, iau in calcul ca viziunea mea si amintirile mele s-ar putea sa nu fie decat ale mele…. Si da, in sens filosofic, probabil e una din traducerile frazei: “orice am face, suntem mereu singuri.”