dus

M-a intrebat cineva ceva ieri pe blog, adica aici. Si raspunzandu-i, mi-am dat seama cat de multe stiu, cat de multe am trait, cat de multe am… murit. Intreba de ce am plecat, si daca-l mai astept…. « Am plecat pentru ca biletul meu de avion era dus-intors, si pentru ca nu a stiut sa spuna “ramai”, altfel decat insistand sa mergem la medic (cazusem pe scari, ma lovisem destul de rau). Stiam amandoi ca daca mergem la medic pierd avionul. Dar n-a spus nimic decat o insistenta absurda si indelunga cu “hai la medic”. <Ramai> e un lucru prea serios ca sa poata fi aproximat, din pacate. Nu pot auzi si intelege “ramai” decat daca persoana din fata mea pronunta “ramai”. Nu-mi asum singura decizii care implica doi oameni, nu fortez pe nimeni la nimic. Oamenii trebuie sa invete sa vorbeasca, atunci cand doresc ceva. » Asa am raspuns ieri. In rezumat, asta e viata. Avem ades bilete dus-intors, care ne conditioneaza. Toata viata e o inlantuire de bilete dus-intors. Oamenii nu stiu sa spuna ce gandesc, atunci cand nu e prea tarziu. Teama, nehotarare, inconstienta? orice ar fi, e pierdere de viata. E trist, dar n-am murit atunci. Nici urmatoarele dati. Si nu voi muri nici viitoarele dati. Desi mor de fiecare data, paradoxal. Deja stiu. Aproape ca mi-e dor de timpul cand nu stiam toate astea. E o amaraciune in aceasta « stiinta ». Desi, cumva, pentru ca stiu, ar trebui sa doara mai putin. Si detectez greselile. Altora. Pe ale mele inca nu, aceea e treapta urmatoare, probabil. ps. Mai am, din nou, o ora pana la imbarcare share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

* In seara asta, ba mi-e cald, ba mi-e frig. Ba ma dezgolesc, ba ma imbrac… Mi-e greu sa ma hotarasc cum ma simt. Mi se face un amalgam de ganduri in cap, se formeaza un ghem, pe care cu greu il descurc… * Eu sunt obisnuita sa ma pregatesc foarte rapid. Fac dus, imi spal si parul, il usuc cu peria ca sa stea frumos, ma imbrac, ma machiez, toate astea in 50 de min maxim. Educatia asta de armata este de fapt o auto-educatie. Sfertul de ora in plus dormit dimineata este atat de important, incat sunt obisnuita sa fac restul lucrurilor rapid, la foc automat, ca sa pot iesi din casa instantaneu. * In dragoste, nu exista orgoliu. In iubire, nimic nu-i rusinos. Mi-ar placea sa fii inauntrul capului meu sau sa-mi poti scana gandurile. Sa stii tot, de la sursa, fara tertipuri, machiaje, cuvinte mestesugite care imbraca adevarurile. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It