Google+ si geolocalizarea

Am de ceva timp cont pe G+. Era firesc, pentru ca am fost utilizator beta la Gmail, inca din 2004, sunt unul din primii romani cu cont pe Twitter, august 2007 (trebuia sa vad cu ce se mananca- interes profesional- dar nu m-a prins deloc). Bun. La prima vedere, nici G+ nu ma prinde, si ii gasesc multe neajunsuri. De altfel, am pariat pe faptul ca va esua (mai precis pariul e ca nu va depasi FB in 2 ani). Pariul ajunge la “maturitate” pe 13 iulie 2013. Om trai si om vedea. Eu ma bazez pe diverse chestii, nu numai pe o parere personala. In primul rand pe faptul ca, exact ca in cazul telefoniei mobile, oamenii se aboneaza in reteaua de telefonie unde sunt abonati prietenii lor. Asa si in retelele sociale. Iti faci cont unde sunt deja prietenii tai. Majoritatea prietenilor sunt acum pe Facebook. Pana sa se produca fenomenul de portabilitate (din telefonia mobila), respectiv migrarea, va dura destul de mult. Oamenii sunt acolo, (in FB) cu liste facute, poze incarcate, content creat, prieteni stabili, obiceiuri deja create, automatisme asimilate…. Prea mare deranjul sa migreze.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu aici. G+ are serviciu de geolocalizare. Si dau eu click dimineata ca sa explorez, sa vad ce e, cum e, curioasa de orice chichita tehnica.  Booon. Si-mi afiseaza fix strada mea. Mda, foarte tare. Si ce am visat azi noapte nu-mi spune G+? Sau daca am dormit pe partea stanga sau pe partea dreapta? O sa avem senzori si-n pat….

Scenariu: dimineata, deschizi laptopul, te conectezi la Google si o voce iti recita: “Buna dimineata, astazi este 2 august 2011, afara este senin si o temperatura de 20 de grade. Noaptea trecuta ati dormit 5 ore si 22 de minute, din care 3 ore 47 pe stanga si 1 ora 35 min pe partea dreapta. Timp de 18 minute ati visat o calatorie in Tibet, timp de 21 de min v-ati visat iubitul. Nu v-ati trezit nici sa mergeti la baie, nici sa beti apa. Ati dormit dezvelita. Atentie, daca maine dormiti dezvelita din nou, veti raci. Coordonatele dvs sunt: latitudine… longitudine… Astazi, urmatoarea deplasare se va efectua la adresa… unde veti petrece…. ore. Aveti o intalnire la ora… pe strada…. Atentie, astazi trebuie sa cumparati lapte si ciocolata, ieri ati mancat-o pe ultima. Aveti o oferta la…. vedeti in dreapta, in email, in publicitatea contextuala. Sa aveti o zi buna! Observatii: stim ca mergeti cu viteza cam mare si beti cam multa cafea. Riscati sa trebuiasca sa va afisam publicitati contextuale de comenzi taxiuri, respectiv de cabinete medicale. Sa aveti succes, pana la urmatoarea conectare, in cateva ore. Ah, ca era sa uit: beti mai multa apa plata!

Acum, dincolo de gluma, mi se pare grav. Una e sa fac eu check in cand vreau [CAND VREAU] pe foursquare, unde vreau, alta e sa-mi ia urma automat. Deci in G+ apesi un buton, iti zice pe ce strada esti, si o publica automat….Mai grav de atat e ca ei stiu unde sunt eu in orice moment. Chiar mi se pare teribil… desi  sunt pro internet, pro online si interactiune. Eu sunt cea care visez sa putem fi online fara device, sa avem o comanda mentala prin care sa fim on/off. “Go online”, si gata, esti conectat direct mental, ii dictezi ce sa scrie si unde. “Go offline” si te deconectezi. Dar desi imi doresc ca solutia asta sa devina reala, eu tin foarte mult [si] la offline, la intimitate, la privat, la notiunea de anonimat protejat si de personal. Dar, vorba unui prieten: “Unde te trezesti? vrei intimitate? ei iti dau motor de cautare gratuit, email gratuit… Platesti ceva?”

Later edit: Apropo de spionajul lor in viata noastra: ma gandeam ca, intr-un fel, sunt “obisnuita” cu asta, “de mica”. In Franta bancherul meu stia exact ce produse de finantare sa-mi propuna, cat e de probabil ca dau inapoi banii, si in ce fel. Acolo, platind aproape orice cu cardul, mai putin painea, bancile iti fac un profil psihologic relativ exact. Caci el stia cum mi-a evoluat salariul timp de sase ani,  daca sunt un temperamant cheltuitor sau un temperament econom, stia daca-mi dozez bine banii de salariu sau daca-i fac praf , stia cati bani dau pe carti si produse culturale, pe haine, pe restaurant, pe benzina, pe vacante, daca merg la Auchan, la Continent, la Mammouth sau SuperU, daca inchiriez barca, daca imi cumpar echipament sportiv sau nu, daca beau cu precadere vin rosu sau alb, de cate ori pe luna merg la cinema, cat vorbesc la telefon, daca-mi plac gadgeturile sau machiajele, daca am marci preferate si care sunt acestea… Si altele, si altele…. Dar, in continuare, eu sunt adepta ferventa a platii cu cardul, desi ofera o trasabilitate sporita a vietii mele. Si intr-o dimineata, ma voi trezi, si din laptop va iesi o voce care va spune: “Buna dimineata, astazi este… , afara este senin…

Var Matin, mon journal, mon amour

Ultima seara la sediul din Ollioules

L-am iubit pentru ca sudul Frantei e paradisul.
L-am iubit, asa cum iubesti locul in care scrii si concepi texte, hranesti cu actualitate oamenii, si in care stai pana iese ziarul din tipar, si pipai cerneala inca neuscata, si inspiri mirosul acela, si traiesti trepidant, si, si, si.
L-am iubit ca pe locul care e mereu acelasi si totusi care iti ofera atatea schimbari incat pana si tu, eterna grabita, nu ai timp sa te plictisesti, si nici macar sa vezi ca trece timpul.

L-am iubit ca pe un loc unde simti fiorii: de adrenalina ca ai scris o stire si ziarul concurent nu o are, de emotie ca ai reusit si azi,de bucurie ca ai facut-o bine, insa si de teama…. de teama ca trebuie sa mergi la un accident cu 5 persoane carbonizate si sa te apropii de ele, sa vezi, sa intrebi, sa scrii.

L-am iubit, asa cum iubesti locul in care iti gasesti rostul, in care colegii francezi te intreaba pe tine, romanca, cum se ortografiaza un cuvant in limba lor materna, in care colegii iti devin prieteni, in  care suspini alaturi de ei, faci nebunii alaturi de ei, te apuci de fumat la 25 de ani desi asta nu te atrasese niciodata, doar pentru ca 80% din ei fumeaza, si decat sa te afume ei, consideri ca esti destul de mare sa o faci si singura.

L-am iubit ca pe locul unde te simti responsabil de ce spui, in care simti prin toti porii ca esti a patra putere in stat (de-adevaratelea), in care esti chien de garde de la democratie, in care ai constiinta, intr-o tara in care a fi jurnalist e o profesie la fel de respectata ca doctor sau avocat.

L-am iubit ca pe locul unde intri atat de cuminte si sfioasa, insa hotarata si cu principii, asa incat ii repezi foarte ferm de cate ori spun vreun banc legat de sex (ca 101% dintre bancurile frantuzesti), si din care ajungi tu sa smulgi hohote de ras cu glumele fara perdea pe care le inventezi, cativa ani mai tarziu. {iar teribilul farmec este ca ti se reaminteste “mai stii cum te uitai pe sub ochelarii tai mici la noi si ne faceai observatie <Je n’aime pas ce genre d’humour>?’}

L-am iubit, asa cum iubesti locul in care sarbatoresti cu redactorul sef alegerea lui Chirac, ca presedinte, dupa 14 ani de Mitterrand, in care numeri voturile in seri electorale, in care te simti vizat de orice se intampla pana la 1 dimineata (trebuie sa schimbi paginile- suni la politie, la pompieri cand esti de garda, pleci rapid pe teren, chiar si la 2 dimineata).

L-am iubit cu pasiune, asa cum iubesti locul din care vii acasa la 11, sau 12 seara, sau 1 dimineata, numai pentru a face rapid un dus, si pleci sa faci “bain de minuit” in Mediterana, baia traditionala de miezul noptii in apa neagra, intunecata, calda, primitoare, nebuneasca, cu acei colegi, sau sa mananci pe plaja. la o terasa, sau la casa unora din ei, pied dans l’eau, a Portissol. L-am iubit, ca pe locul unde ai redactia pe malul marii, fata in fata cu esplanada, si cand termini de scris, te duci direct la plaja, cu colegii.

L-am iubit cu pasiune si fidelitate, ca pe un loc in care te duci sase ani, o familie adevarata. Ca pe un loc unde oamenii intra ca invatacei, si din care ies la pensie, dupa 30 de ani, cu mandrie, dupa o cariera demna de stima.
Ca pe un loc in care esti dat exemplu pentru seriozitate si rapiditate. Ca pe un loc unde esti admirata si iubita, cu adevarat.

L-am iubit ca pe un loc cu oameni de stanga, care te iubesc desi esti de dreapta si refuzi sa te inscrii in Syndicat National des Journalistes (de sorginte socialista).
L-am iubit ca pe un loc unde te iau la reuniunile lor sindicale, pentru ca esti prietena lor,  desi le declari nonsalant ca esti PRO-PATRON, acest capitalist putred, si pro societatea capitalista.

L-am iubit ca pe un loc unde ti se spune ca esti sigur de la KGB pentru ca pasesti hotarat si porti si tocuri (deci tropai ca garzile cand se schimba tura), ca esti sigur de la KGB pentru ca ai memoria numerelor de masini, spirit de deductie si observatie, vezi mai multe lucruri decat media oamenilor, si le folosesti cu cap.

L-am iubit ca pe un loc unde oamenii sunt atat de normali, frumosi la minte si deschisi, incat, daca ti-ai facut treaba, dansezi pe mese cot la cot cu redactorul sef, joci carti, bei pastis, whisky, sampanie, rose de Bandol, zilnic, sau iti schimbi, dintr-un pariu, rochia sexy, albastra, mulata, cu un coleg, care iti da pantalonii si tricoul sau, de doua ori prea mari pentru tine. Si apoi il ameninti ca nu i le mai dai, si ca il lasi sa plece asa, acasa.

L-am iubit ca pe un loc unde cresti armonios ca om, ca jurnalist, ca femeie, ca prietena.
L-am iubit ca pe un loc pe care nu ar fi trebuit niciodata sa-l parasesc, si care va ocupa pe viata un spatiu enorm din sufletul meu.
L-am iubit pentru ca sudul Frantei e paradisul, asa cum amar aveam sa-mi reamintesc asta, cand un prieten a ajuns pe acolo, exact la Sanary, (inainte nu stia cum e), si m-a sunat de acolo cu urmatoarele cuvinte, neprecedate de salut si de nimic “Caca-m-as in nasul tau de proasta, aici e paradisul pe pamant, ce cauti in Romania” (scuzati-mi expresiile dure, dar sincer, nu sunt elocvente daca nu sunt redate in toata deplinatatea lor)

Fotografiile acestea erau din ultima seara in care tipografia aceea mergea. Urma sa schimbam tipografia, si sa parasim acel sediu, de la Ollioules.
Var Matin, apartinand grupului Hachette Lagardere, fuziona cu concurentul sau, Nice Matin, ziar stapanit de o familie din Nice, dar in actionariatul caruia, reusise sa intre, intai tiptil, apoi majoritar, dupa moartea capului familiei, acelasi grup Hachette Lagardere.
Deoarece li se parea contra-productiv sa pastreze doua titluri care sa se concureze pe aceeasi regiune, au decis sa fuzioneze ziarele.
O pierdere enorma pentru locuitorii zonei (care nu mai aveau doua voci, doua versiuni, doua interpretari), si pentru jurnalisti…