Dau like, deci exist. Iau like, deci sunt fericit

Vroiam demult sa dezvolt intr-o postare existenta butonului de like din Facebook, si felul in care oamenii se folosesc de el. Eu sunt impotriva like-ului dat la gramada, fara discernamant, fara judecata. Nu ma intelegeti gresit, nu neg utilitatea faptului ca exista acest buton de like, si ca oamenii il folosesc. Bineinteles, apreciez feed-back-ul, si evident feed-back-ul pozitiv, insa cand vad ca acest like este distribuit in mod mecanic, automat, el se devalorizeaza. Esti suspect, in ochii mei, daca dai like dupa 3 secunde, la orice postare 🙂 Pentru ca nu ai cum sa judeci, in 3 secunde, ceea ce vezi. Ok, una e sa dai like dupa 2 secunde unei melodii pe care o stii… insa, ca sa luam un exemplu concret, eu postez foarte multa muzica franceza, pe unele din melodii le descopar eu insami de curand, asa ca in mod clar profesionistii like-ului nu le stiu.
Eu zic ca e pacat si regretabil sa dai like la gramada. Acesta ajunge sa nu mai “spuna” nimic. Daca el isi pierde din semnificatie, fiind automat, ajunge sa semene cu o setare by default, ca atare sa nu-mi mai pese de existenta sa. Sigur, daca apreciezi pe cineva in mare masura, ii poti arata asta. Dar click-ul automat si permanent pe like devalorizeaza gestul de apreciere. Poate parea dat chiar “la misto”. Sau lingusitor, ceea ce iar este o problema. Mare, din punctul meu de vedere.

De curand, Facebook-ul a modificat felul in care afiseaza like-urile date in site-uri externe. Ele apar aproximativ ca un share, adica au atasat dupa ele, link-ul respectiv. Pe unii ii deranjeaza. Mie mi se pare o idee buna. Teoretic, ne asumam ceea ce ne place si ceea ce ne displace. Eu sunt de parere ca acest mod de afisare ii va determina pe oameni sa dea like in mod mai responsabil, si nu doar “la misto”, sau automat. Vorbesc mai ales despre cei la care gestul like este repetitiv, de zici ca au un sindrom nervos pe mouse 🙂 Masini de dat like-uri. Si e pacat ca e asa. Indiferent din ce motiv o fac. Fie ca vor sa arate aprecierea fara limite, fie ca vor sa interactioneze (si neavand cuvinte, se marginesc la like-uri), fie ca vor sa provoace reciprocitate, gestul de a da like la absolut orice, oricand, e nerecomandat.

Atentie, nu ma intelegeti gresit. Si eu dau like. Pentru ca-mi place ce vad/citesc, si pentru ca apreciez sincer. Pentru ca nu e nevoie cateodata sa si spun ceva. Nu asta neg. Ci automatismul si like-ul dat cu intentii de lingusire/manipulare 🙂

Acum din punctul celalalt de vedere. Al celor care isi doresc din suflet sa primeasca. Oameni ahtiati dupa like-uri. Am auzit ca exista oameni care trimit mesaje private ca sa obtina like-uri la postari (si nu vorbesc de clasicele concursuri organizate de diverse companii, ci de postari private). Trist.
Iar ieri am auzit ceva si mai trist. Un amic din lista mea a postat un status in care povestea ca a fost sters de cineva din lista de “friends”, iar acela  i-a trimis si mesaj privat: “pareai mult mai nostim in replicile pe peretii tertilor, si de cand te am in lista, nu mi-ai dat nici macar un like.” Asta mi s-a parut culmea comicariei. Cum Dumnezeu? Pai dau like daca ma intereseaza, daca-mi place, si nu in ultimul rand daca VAD (sic!!!) cerinta de baza, principala chiar. Poate nu-s pe faza, poate nu-s online, poate orice… 🙂 N-avem norma de like-uri, nici de citit, nici de scris. Iar rationamentul “nu-mi dai like, deci te sterg“, mi se pare o gandire de cel mult clasa a 4-a. Cel mult. Cu indulgenta, chiar.

Am mai vazut alt comportament: ii dai like cuiva si brusc vine la tine in cont si iti da o serie de like-uri. Ca si cand simte nevoia de reciprocitate. Ca si cand e un targ, ca si cand e un schimb. Ca si cand e la piata. Eu iti dau, tu imi dai. Nici asa nu-mi place. Pentru ca se apropie de notiunea de cumparare, si nu de placere. Eu asociez like-ul cu ideea de apreciere sincera, de placere, de admiratie. De “imi place asta”, cu toata inima, cu toata gura, cu tot sufletul, cu zambet, si placere. Nu asociez like-ul cu mercantila idee de “dau ca sa primesc”.

Iar de cei disperati dupa like, sincer, mi-e mila. Simt un sentiment de compasiune. Cred ca pe oamenii acestia nu i-au iubit parintii, nu au fost remarcati la scoala, nu sunt populari la birou, n-au prieteni, nu-i admira nimeni, si ca urmare, existenta lor se valideaza printr-un like. Ca atare stau si cersesc un like. Balosesc dupa un like. Se milogesc pentru un like. Si sincer, simt un sentiment de compasiune in ce-i priveste. Baga-ma in seama!, parca striga. Place-ma!, parca implora. Mangaie-ma! parca exclama.

Pledez cu convingere pentru like-urile din suflet. Cele cu cap. Cele cu discernamant. Nu mecanice, nu automate, nu sistematice. Pledez pentru un like cinstit, din inima, adevarat. Un like din acela care conteaza. Pe acelea le apreciez, pe acelea le doresc. Si tot din acelea va dau si eu voua, sa stiti. De aceea, cum stiti toti, nu va dau like niciodata la tot, peste tot, oricand si oricum 🙂

Facebook e instrumentul nostru, si nu invers

In ciuda tuturor detractorilor sai, (care de fapt sunt oamenii ce nu inteleg bine fenomenul, dar e la moda sa fii anti), eu raman absolut PRO Facebook. Are multe merite, printre care, ca sa incep, aleator, cu unul dintre ele, acela ca este o unealta extraordinara de PR personal, daca stii sa-l folosesti cu cap.

Multi se intreaba de ce ai nevoie sa fii conectat cu prietenii pe care ii poti intalni in carne si oase. Raspunsul e simplu: pentru ca FB-ul este complementar unei intalniri in carne si oase. Evident, nu o inlocuieste. Dar evident, o sublimeaza. Pentru ca, pe FB, poti vedea IN TIMP REAL ce fac prietenii tai. E ca si cum ai avea o fereastra directa deschisa spre viata lor (sau ma rog, in partea pe care o lasa sa se vada din viata lor). Hop, apesi un buton al telecomenzii si vezi canalul lui Dan. Apoi, poti schimba, si vezi canalul Sorinei. Apoi, te uiti un pic pe canalul Mihaelei. Si tot asa. E mult mai simplu decat a-i suna zilnic pe fiecare dintre ei ca sa vezi ce au mai facut, in ce ape se scalda. Pe FB vezi asta, si mai mult decat atat, alegi singur cand sa vezi… Privesti totul de acasa de la tine, din fotoliu. N-ai nevoie sa stai cu ei ore intregi ca sa-ti arate fotografii de vacanta. Le vezi tu, de acasa. Asta inseamna ca atunci cand te intalnesti cu ei, folosesti timpul mai frumos, mai direct.

Nu numai ca nu consider redundant sa fii conectat cu prietenii, ba chiar, dimpotriva, mi s-a parut mult timp ca e mult mai important sa fii conectat cu prietenii reali decat cu strainii. Tocmai, de ce m-ar interesa ce “abereaza” Gica, pe care nu-l cunosc? Mai degraba ma intereseaza ce “abereaza” Gogu, cu care ies la bere. E si aici mult de spus. Ulterior, am gasit motive si de a fi conectat cu straini… cu totul diferite, evident. De detaliat si ele, candva.

Alt lucru minunat este FB iti permite sa fii selectiv, mult mai usor decat viata. Triezi ce vrei sa vezi. Informatia e enorm de multa, insa poti cu usurinta sa o “rasfoiesti” si sa alegi ce vrei. Din nefericire, foarte putin content vehiculat este autentic si original. Cred ca 90% din ce-mi trece zilnic acolo prin fata ochilor sunt copy-paste-uri… Cand se intampla ceva, vad pagina principala plina de link-uri care relateaza acea informatie. Cea mai mare parte a oamenilor nici macar nu se obosesc sa o interpreteze personal, sau sa o decripteze. Nici macar sa adauge 3 cuvinte personale, un comentariu scurt, macar. Mie mi-ar placea sa citesc interpretarea proprie, nu de o mie de ori aceeasi stire copiata si ras-copiata. In fine, fiecare dupa posibilitati. La unii asta e: copy paste de stiri, clipuri video cu melodii, si aplicatii ale Facebook-ului. Dar nu e nimic de condamnat. Nu exista nicio norma. Nu au semnat vreun contract ca pun content original. Insa da, nu ma starnesc si nu ma incita sa-i citesc 🙂

Comentand la un status al meu, cineva observa ca  “Facebook-ul genereaza probleme de cuplu“. Nici aici nu-s de acord. Pur si simplu, cred ca cine e tentat sa calce stramb in real o va face si in virtual si viceversa… In fine, probabil diferenta e doar ca in virtual raman mai multe urme, exista o trasabilitate mai mare. Sau nici macar…

Unele mirari ale unora sunt legate de faptul ca ceea ce posteaza ei pe Facebook ramane fara raspuns, ca nu exista feed-back. Si e logic. Pentru ca pe Facebook nu exista norma. Nici de dat like-uri, nici de comentat. Fiecare alege sa faca ce vrea. Sa citeasca sau nu. Sa aprecieze, sau nu. Sa taca sau nu. Sa se exprime sau nu. E gresit sa fii dependent de interactiune. Si mai e ceva gresit: sa te astepti ca o grupare eterogena sa fie sensibila la aceleasi subiecte ca ale tale. Nu te poti astepta ca ei sa vibreze in aceleasi note, daca nu i-ai selectat ca atare. E ca la orice segmentare clasica. Daca vrei feed-back maxim, trebuie sa selectezi targetul. In schimb, daca adaugi oameni la gramada in lista, fara criterii, nu te astepta ca ei sa reactioneze la ceea ce te face pe tine sa suspini sau la ce te bucura. Si nu te declara suparat, surprins, revoltat ca nu se intampla cum vrei. Bagi in lista pe oricine, in mod aleator, si apoi te plangi ca nu ai feed-back? E de fapt o greseala de casting, a ta, atunci cand iti selectezi lista. In cazul in care doresti acest feed-back si iti pasa de el, trebuie sa-ti alegi oameni mai apropiati de ceea ce doresti sa le comunici. E o simpla segmentare… E normal, daca ma duc intr-un bar de rockeri, sa nu pot veni in rochita de dantela si sa le explic despre machiajul meu, si sa ma supar ca ei nu-s receptivi 🙂 Ei pot cel mult, sa ma ia peste picior. Sau sa ma violeze.

Spunea un comentariu la un status al meu: “Ceea ce vad in marea majoritate este ca isi posteaza poze care considera ei ca ii reprezinta, si astfel le vezi personalitatea, identifici frustrarile, complexele. Este un website care speculeaza dorintele oamenilor. Alege aleator ce sa iti arate, domina mentalul . In orice caz felicitari lor, sunt isteti.” Gresit. Foarte gresit. Asta e alta dovada de neintelegere a instrumentului care e Facebook. El e instrumentul nostru, nu noi instrumentul lor. Nu vine Zuckerberg sa-mi ia poze din computer. Am liber arbitru, eu Gicuta, ce incarc aici. Nu mi le fura nimeni, nici el, nici oamenii lui, nu mi le ia cu forta, nu-mi face nimeni filmulete in momente intime, pe care sa le puna pe Facebook. Nu-mi fura nimeni gandurile din cap ca sa le scrie in statusuri. Fiecare dintre noi hotaram ce si cum aratam. Este ca si in real. Alegi cu ce te imbraci cand iesi din casa. Alegi cu ce te imbraci la o intalnire sau alta, in functie de ce vrei sa arati din tine. Alegi cui deschizi usa casei tale si alegi pentru cine nu esti niciodata acasa. Alegi cu cine iesi la o cafea, sau nu. Alegi ce spui cand deschizi gura, in orice imprejurare. Unii dezvaluie mai mult, altii mai putin, din viata lor. Unii considera ca e ok sa povesteasca inclusiv detalii ale aventurilor lor amoroase (explicit), altii sunt foarte discreti. Si tot asa. Exact asa este si in virtual. Ca si in real. Asa ca Facebook-ul nu triaza (aleator, bineinteles, desi in spatele acestui “aleator” stau algoritme clare de calcul) decat din informatiile pe care noi insine le punem acolo. Facebook-ul nu triaza decat din ceea ce incarcam NOI. Noi decidem, fiecare dintre noi pentru el insusi ce ajunge online si ce nu ajunge online.  Avem discernamant, si-l facem sa functioneze. Daca nu, nu e vina Facebook-ului oricum. Inseamna ca nu avem discernamant nici in real. Bietul Facebook e doar o unealta, nu are constiinta proprie si nu actioneaza pentru a ne distruge 🙂

Asa ca incetati isteria cu FB-ul ne manipuleaza. Nu ne manipuleaza nimeni, decat daca suntem suficient de prosti incat sa fim manipulati oricum 🙂  Si atunci, oricum, discutia nu are sens.

Din gradina cu nebuni

Se da o retea de socializare. Se mai da un profil care posteaza fotografii, filmulete si diverse alte chestii anti-cocalari si anti-pitipoance. Si se dau niste oameni care vizualizeaza, sau chiar si comenteaza respectivele chestii, daca simt nevoia.

Acum va intreb pe voi: cum sa fii cand lasi nici mai mult nici mai putin decat 58 de comentarii la fotografii de pitipoance? Adica de unde atata inversunare? De unde atata timp? De unde atata rabdare? Adica ok, pitipoancele sunt pitipoance. Pe alocuri, vomitive si foarte repetitive (buze supradimensionate, roz, cercei imensi, sclipiciuri, poze in baie, lenjerie intima de prost gust si proasta calitate, mobila ieftina, carpete pe pereti, bibelouri). Dar tu, fata normala, frumusica, tanara, stai o dupa-amiaza intreaga si scrii comentarii la pozele lor? 58 de comentarii…. o seara de vineri si o dupa-amiaza de sambata petrecuta comentand poze de pitipoance. Oamenii astia sunt de-adevaratelea? Sau ma aflu undeva intre raionul desene animate si filme de fictiune?

Ce discernamant? Ce judecata? Ce… Eh, ce cer eu?
Stiti ce e trist? Fata asta traieste, munceste, va face copii, ii va creste. Si voteaza.

Tara asta nu se mai face bine niciodata.

p.s. Stati ca nu v-am spus tot. E nascuta in 1983 si la opinii politice scrie PCR. Dintr-un comentariu lasat undeva, am dedus ca nu e nici macar completat la misto, “fata” chiar are convingeri.
Urmatorul detaliu, si mai si, e ca a absolvit psihologia. Incep sa-mi placa mult astia care au absolvit psihologia si au cont de FB…. din constatari succesive. Sunt un deliciu, fiecare dintre ei. Nu ma mai satur.

p.p.s. Singurul caz in care as crede ca e totul in regula, este cel in care persoana care a creat contul in care posteaza anti cocalari sa isi fi facut un cont cu care sa-si comenteze fotografiile… Aia mai treaca-mearga. Da’ daca fata aceea chiar este ce pare a fi, e jale, fratilor, cu tara asta. JALE mare.