Eu, de cand ma stiu, nu iau medicamente. Ma feresc de ele. Daca le pot evita, le evit. Nu iau nici antinevralgic cand ma doare capul. Singurele pe care le mai iau (o data pe an, sau si mai rar, daca racesc mai rar), sunt medicamentele de raceala (dar banale: paracetamol, fervex, antituse). Desigur, daca as avea o boala care necesita medicamente zilnice (cum ar fi hipertensiunea), le-as lua, ca sa tin tensiunea sub control. Asta daca n-as avea de ales. Dar n-am nicio boala, sunt sanatoasa. Cand am fost suparata, in ultimele luni, s-a intamplat ca de cateva ori sa ma intrebe anumiti oameni de ce nu iau pastile. Eu? sa iau calmante sau ceva asemanator? Eu, care nu iau nici antinevralgic? NU. NIci vorba, niciodata. Medicamentele acelea, in plus, sunt extrem de nocive, antreneaza dependenta, si in loc de o problema, te trezesti cu doua probleme. Cea initiala, plus dependenta de pastile. Pe mine dependentele ma sperie. Si in niciun caz nu m-as arunca de bunavoie in bratele vreunei dependente. Prefer sa imi duc durerile cu luciditate, nu sa ma anesteziez. Singura anestezie posibila e cea naturala (uneori evit sa dorm, oboseala anesteziaza destul de bine.) In seara cand s-a intamplat drama, m-am oprit la farmacie, am explicat ce s-a intamplat si i-am zis sa imi dea ceva. Mi-a vandut ce se putea fara reteta, una de zi una de noapte. Nici in ziua de azi nu le-am atins, preconizez sa le donez cuiva care le foloseste, ca n-am de gand sa le iau. La mine sigur expira, stau cu ele in casa de 9 luni, si-s neatinse.) Chiar daca sunt usoare (Persedon de zi si Sedatif PC de noapte), nu le iau. Nu stiu de ce le-am cumparat, dar la drept vorbind oricum in momentul acela nu stiu cum de reuseam sa merg pe strada. Ok, toata povestea asta lunga ca sa va spun ca vad ca am avut dreptate. Adica am dreptate. Am vazut un reportaj la televiziunea franceza cu un tip caruia i-a decedat tatal intr-un accident de masina, cand el era adolescent. Cum era foarte apropiat de tatal lui, durerea a fost groaznica. Avea 13 ani. S-a apucat sa ia antidepresive. Si? Ce a rezolvat? A rezolvat NIMIC, ba mai mult, a devenit dependent de medicamentele psihotrope. Parcursul lui a fost groaznic. Acum s-a lasat, dar o parte din viata i-a fost distrusa de aceasta dependenta. Pe care va mai aud cu medicamentele, va iau si la bataie. Ca sa stiti, v-am prevenit. PS. Nu suport nici oamenii care iau de capul lor antibiotice, asa, la plesneala. Si foarte rau fac. PPS. Daca ma sinucid vreodata, sigur sigur nu cu pastile o sa fie. Nu seamana deloc cu mine asa ceva.
Am tot citit diverse, vrute si nevrute online de doua zile. Si sa fi vrut sa le evit, n-as fi putut. Nu e genul meu de subiect, sa zicem. Mai ales din cauza mondenului, nu e. Dar, dincolo de personaje, este, de fapt, un subiect adevarat. Important. Dincolo de identitatea personajelor povestii, ramane reala problema.
Evident, de doua zile au defilat atatea idiotenii sub ochii mei, si nu-mi amintesc sa fi vazut ceva cu adevarat despre problema.
Am o sensibilitate aparte la acest subiect, si o parere clara, formata demult si validata de viata. Nu vorbesc din carti, ci din experienta. Nimic nu justifica violenta fizica. Absolut nimic. Si nimic nu justifica sa ramai cu cineva care te bate. Daca ramai, e poarta deschisa la abuzuri mai mari. Nimic nu justifica sa ramai : nici copiii, nici dificultatile financiare, nici iubirea. Mi-am racit gura suficient spunand ca dependenta financiara e nociva, in viata. Dependenta emotionala e suficienta.
Pe mine ma revolta violenta pana in fibrele cele mai adanci. Pana la o anumita varsta, am crezut ca bataia, rezolvarea cu ghioaga a conflictelor, maciuca si pumnul in gura sunt apanajul « celor care nu cuvanta », al Doreilor, al pokemonilor, al oamenilor fara argumente articulate. Am crezut intotdeauna ca orice conflict, oricat de dificil, se poate rezolva verbal. Sau daca nu se poate rezolva, atunci ura si la gara. Dar fara batai. Ei bine, spre marea mea surpriza, descoperire facuta prin ochii mei de copil, nu e asa. Nu numai la paturile sociale modeste lucrurile se petrec asa. Exista violenta si in “paradis”, intre cei cu studii, intre oameni inteligenti, intre oameni fara dificultati financiare si aparent cu o viata frumoasa. (desi la inteligenta as cam avea o rezerva, daca faci asta…).
Atunci am zis, cu mintea mea de copil-adolescenta (si am si aplicat, nu numai am spus, spre deosebire de altele), ca in ce ma priveste, unul care ar ridica O DATA mana asupra mea, n-ar mai avea timp sa dea a doua oara. Si din nou repet, nu vorbesc din carti. L-am parasit, desi il iubeam mult, pentru ca, dupa 7 ani, m-a lovit. Am fost atat de furioasa, incat imi amintesc ca i-am zis, printre dinti: «O data m-ai lovit, alta data n-ai sa mai ai ocazia ». Nici eu nu credeam pe deplin in acel moment, insa atunci s-a rupt ceva atat de mult in mine, si atat de mult intre noi, incat nu am mai putut, si l-am parasit. Am facut asta si as mai face asta oricand. N-as ezita o clipa.
Se poate sa si pleci, daca ai ceva in cap, si suficienta stima de sine. Indiferent de cat iubesti. Indiferent de cat de devotata esti si de cat te daruiesti si de cat il pui mai presus de tine, si de cat ii indeplinesti dorintele, care conteaza mai mult decat ale tale. Exista, insa, compromisuri care NU se fac.
Uneori, daca nu stii cand sa pleci…
Cine misca nu mai misca, cine misca, misca mort.
Si pentru cine nu stie cine e Bertrand Cantat, va las cu o poveste instructiva, caz de scoala, cum l-as numi. Altfel, misto om, sunt fan, ascultati mai jos cum canta…. Oh, Marlene.
ps. Nu suport nicio forma de violenta. Nu pot sa ma uit la filme de razboi, de pilda, chiar daca sunt filme, si stiu ca sunt filme.
«In 2003, following an argument related to a text message, Cantat repeatedly assaulted his girlfriend Marie Trintignant in a hotel room in Vilnius, Lithuania. She died several days later in hospital in a deep coma, and a post-mortem examination showed she had suffered multiple head injuries. At his 2004 trial, prosecutors said he had hit her 19 times, causing irreversible brain damage, whereas Cantat admitted hitting Trintignant four times, but told the court her death was a tragic accident.[2] He was said to have flown into a jealous rage after she received an affectionate text message from her former husband.[3] The death of Marie caused considerable emotion in France. Nadine Trintignant, Marie’s mother, actively sought a heavy sentence; Cantat’s friends claimed he had been out of his mind and had not intended to cause harm. On 29 March 2004, Cantat was sentenced by Vilnius Regional Court under Article 129 of the Lithuanian Criminal Code to 8 years in prison for murder committed with indirect intent (dolus eventualis), i.e. it was acknowledged by the court that he didn’t want to kill the victim, but foresaw her death as a probable consequence of his acts and was indifferent with regard to such a consequence. The verdict was at first appealed by Marie’s family (who wanted to toughen the sentence), then by Bertrand Cantat (who wanted the higher court to reclassify his crime as a manslaughter and lessen his sentence), but both parties ultimately decided to cancel their appeals, which rendered the first 8 years judgment final.[4] While in Lukiškės prison of Vilnius, Cantat performed on 11 August 2004 a concert for prison’s inmates and administration.
At the request of his lawyers, Cantat was moved from a Lithuanian prison to a prison near Muret, France on 28 September 2004. Cantat was released on parole on 16 October 2007, after serving half of his sentence. His early release aroused the anger of feminist campaigners and the victim’s mother, who had failed to persuade President Sarkozy and judges to block the early release.[3][5]”
Las in primul rand libertatea omului iubit. Daca m-am indragostit de el cand era liber, daca l-am iubit si-l iubesc pentru asta, de ce i-as pune lesa? Eu insami sunt un om independent. Pun mare pret pe libertatea si independenta mea. Nu incerca sa ma pui in cusca, ca ma pierzi urgent si iremediabil. Una e sa stau eu de buna voie, alta e sa incerci sa ma constrangi. Te-am atras pentru libertatea sufletului, m-ai iubit pentru ca sunt vie, intreaga, vesela, verticala… Sigur nu ti-as placea inerta, dependenta. Sigur ti-as fi povara.
A nu se confunda: libertatea mea de miscare si dragostea pentru independenta nu o inteleg gresit. Si nici cel de langa mine nu trebuie sa inteleaga gresit lucrurile. Cuplul e cuplu si ramanem in el, unul pentru celalalt.
A nu se intelege nici ca daca sunt independenta si voluntara nu ma las condusa. Dimpotriva. Ador barbatii puternici, barbatii cu personalitate. La mine, iubirea implica admiratie si respect. Si am nevoie de un barbat puternic. Sunt gheisa si ador sa fiu, pentru el. Ador sa merg langa el, in umbra lui, sa il ascult si sa ma las ghidata… Cu delectare si extaz ma las condusa, incalecata.
