Trei ani

gm3

Demult zic ca iti scriu sa te intreb daca ai citit-o pe Allende, mai ales cartile autobiografice si daca da, ce parere ai? mi se pare ca va potriviti mult: fragile, insa extrem de puternice in scris. nu va e frica sa impartasiti ceea ce simtiti. sa o citesti, daca nu ai apucat inca. ma regasesc in multe din posturile tale. te admir enorm, enorm si-mi pare tare rau ca nu apucam sa iesim la cafeaua aia, cand visez sa te ascult povestind de tine, nimic de business, doar de viata. insa vine ea si ziua aia. pana atunci, sa te pretuiesti pentru talentul tau si pentru ca ti-l cultivi asa frumos, elegant, sensibil si-i atingi si pe ceilalti. tare te pup si te imbratisez

Si asta era acum trei ani, acum trei ani cand am incetat sa cam scriu (prea putin si inconsistent am facut-o, prinsa in tumultul lucrurilor care m-au “rapit”, carora m-am dedicat total). Nu e vina nimanui, decat a mea, ca m-am dedicat asa, ca am lasat deoparte ce conta cu adevarat pentru mine.
Dar am, foarte foarte tare, sentimentul ca mi-a scapat viata printre degete, ca mi-am “pierdut” acesti trei ani.
Trei ani de adanca, lenta coborare in infern.
Desi, probabil, la o adica, as lua-o fix de la inceput….
Mai rau e acum, din cauza starilor… 🙁

“Nu stiu sa nu fac nimic”

Discutand, imi spune: “Nu stiu sa nu fac nimic“. Pe cuvantul tau? Ba stii, ai fi surprinsa sa vezi ce bine stii! Insa am fost crescuti (ca sa nu folosesc cuvantul “indoctrinati”), in cultul muncii. Cica: “Munca innobileaza. Munca inalta. Munca salveaza.”

Si eu am crezut foarte mult timp asta, si aveam o spaima deosebita de perioadele fara munca…  De ceva timp, insa, am descoperit ca nu, existenta omului nu e validata doar prin munca. Uneori, munca nu-i suficienta ca sa justifice o existenta, alteori nu este necesara. Nu suntem dependenti de munca, desi suntem educati sa fim, si credem atat de tare in dependenta asta incat nu putem sa ne inchipuim altfel. Respect cu adevarat munca, dar nu cred ca dincolo de ea sunt mai putin eu.

“Am nevoie sa muncesc ca sa castig bani pentru a trai” este o fraza corecta, aplicabila in majoritatea cazurilor. “Am nevoie sa muncesc ca sa traiesc” e o prescurtare “partizana”, care duce la confuzia ce ne e cultivata in minte.

Iar a nu munci nu inseamna a sta. A nu munci inseamna a nu munci, atat. A nu munci inseamna, de la caz la caz, a calatori, a scrie, a invata limbi straine, a dansa, a picta, si inca mii de alte lucruri pe care un om si le poate inchipui. Aceste preocupari pot fi si utilitare (caz in care se transforma in munca), dar pot si sa nu fie…

Mi se pare ca dependenta excesiva de munca este si ea o deviatie, o “boala”, o suferinta, ascunde un dezechilibru. A simti nevoia sa fii validat, ca individ, prin munca, inseamna un punct slab.

Eu as “face nimic” cu mare talent, daca as avea o renta 🙂
Nu-mi place sa fiu intretinuta, n-am fost niciodata si nici nu voi fi, consider ca dependenta financiara de un alt individ este cel putin periculoasa si dauneaza si notiunii de cuplu. Insa, daca as avea o renta, “as face nimic” cu delectare… In cazul meu, asta ar insemna ca in principal, as citi, as scrie, as calatori…
Imi iubesc meseria, am norocul sa fie si pasiunea mea, si sa muncesc cu placere si dedicatie, aproape fara sa-mi dau seama ca asta “este munca”, dar asta nu inseamna ca fara, nu exist… Ma bucur ca un copil de fiecare proiect reusit si sunt constiincioasa si implicata, dar asta nu inseamna ca n-as putea “sa stau” 🙂 Sa citesc, sa scriu, sa calatoresc, sa invat 20 de dansuri, sa invat inca 5 limbi…