Statea tolanit pe iarba, rezemat de un copac, in varful dealului. Putea spune ca are oraselul la picioare, la propriu si la figurat. In vara aceea terminase facultatea cu note mari si devenise unul dintre tinerii de perspectiva ai urbei. Ca si cum succesul nu i-ar fi fost de-ajuns, aseara, la discoteca, a mai bifat o victorie. A dansat aproape tot timpul cu Laura, o fata de conditie buna, una dintre cele mai frumoase din oras. La sfarsit, a condus-o acasa, plimbandu-se cu ea de mana pe strada principala, spre invidia celorlalti baieti. Parea ca nimic nu mai poate sa-i strice starea de implinire.
Tocmai atunci trecu pe acolo Sebastiana, o tigancusa care culegea flori de camp si le vindea, la marginea drumului, turistilor aflati in trecere.
– Salut, studentule! – ii arunca, din mers.
-Ciao, Sebastiana, ii raspunse, lenes. Nu mai sunt student, am terminat.
– Foarte bine, felicitari!
O privi cum se indeparteaza, cu egarii negri stransi pe picioare si un tricou rosu fluturand pe deasupra. Parul negru se revarsa in bucle, pe spatele fetei care cobora dealul sprintara, ducand in mana un cos cu flori. Simti niste furnicaturi in stomac si tot corpul ii intra intr-un fel de alerta, cuprins de admiratie. Mai statu vreo jumatate de ora rezemat de copac, apoi se ridica si porni catre casa.
Il strabatea un sentiment confuz. Sebastiana era o “cioara”, adica o tiganca. Natia ei avea o proasta reputatie. Tiganii talhareau, violau, ucideau. Un tanar cu reputatie, dornic sa-si croiasca un viitor, nu trebuia sa fie vazut in mijlocul lor. Asa gandeau toti cei din anturajul lui Paul, rudele, prietenii, cunoscutii. Asa gandea si el. Natia asta spurcata le otravea vietile. Ar fi fost cu totii bucurosi sa scape de tigani, sub o forma sau alta. Unii chiar ziceau ca ar trebui impuscati, gazati, ingropati de vii. Legile tarii respingeau orice forma de discriminare. Egalitatea indivizilor, indiferent de rasa, era garantata. Nimeni nu ar fi spus pe fata ca ii uraste pe tigani. Se legau prietenii cu acesti oameni, inca din copilarie. Dar o bariera nevazuta ii tinea departe. Adanc in interiorul populatiei majoritare mocnea o repulsie fata de tigani. Cum sa-i placa lui tocmai de Sebastiana? Cum sa recunoasca un asemenea sentiment, mai intai fata de el insusi, si apoi fata de toti oamenii pe care ii cunostea? Trebuia sa fie complet idiot sa se coboare pana la rasa inferioara si sa mangaie ori sa pupe o cioropina. Relatia pe care o incepuse cu Laura ii marise prestigiul, doar nu era nebun la cap sa-i dea cu piciorul. Pai daca aseara s-ar fi plimbat cu Sebastiana de mana pe strada, tot orasul ar fi ras de el. Cu gandurile astea se plimbase prin oras toata ziua.
Ata il tragea catre marginea soselei, unde stia ca Sebastiana incearca sa vanda flori turistilor, imbiindu-i cu buchetele aratate pe geamurile masinilor. Si totusi ajunse in acel loc abia seara, cand fata urma sa plece spre casa.
– Si? Ai facut vanzare buna?
– Am dat ceva… dar nu ma-mbogatesc eu din asta.
– Si acum, mergi spre casa? – o intreba Paul.
– Da, unde altundeva.
– Vin cu tine, zise el si se tinu dupa ea.
Casa unde locuia Sebastiana era undeva la marginea micului oras, iar ca sa ajunga acolo treceau printr-o padurice. Vorbira de una, de alta si la un moment dat baiatul o imbratisa, mangaindu-si obrazul de al ei si sarutand-o usor. Tiganca zambi senina si apoi mersera mai departe. Paul parca experimenta, incerca sa afle ce e inauntrul lui, de ce il energiza atat de mult aceasta fiinta, in fond o sub-umana, lipsita de calitatile rasei superioare. Cand ajunsera la vreo 200 de metri de casa, Paul se opri.
– Te-am condus. Imi pare bine ca ai acceptat.
Ii saruta varfurile degetelor. Fata i le oferi, dar cu o scurta incruntatura in loc de zambet.
– Bine, pa.
– Pot sa te vad si maine?
– De ce nu? – zise Sebastiana si pleca fara sa se uite inapoi.
Paul isi petrecu a doua zi meditand. Sa mearga sau nu la intalnire? Putea sa vina pana la marginea soselei si sa gaseasca o formula eleganta de despartire, de taiere a idilei. In fond, e doar o tiganca. N-are acele orgolii si fite feminine, pentru ca face parte dintr-o specie inferioara. O scroafa nu va face niciodata fite in fata unui cal. Sa zica mersi ca a fost bagata in seama de un exemplar nobil si gata. Si in fond, ce atata framantare? Mai bine sa nu se duca deloc si gata. Risca sa isi compromita relatia cu Laura si odata cu ea, tot prestigiul. Da, dar prestigiul nu inseamna singura satisfactie posibila. Sa te respecte ceilalti? Si cu asta ce-ai realizat? Traiesc ei in pielea lui? Nicidecum. Sebastiana ii oferea niste emotii la care nu voia sa renunte. Va infuleca, va hapai acele emotii, dar cu mare grija sa nu-si afecteze celelalte interese.
– Salut, gata munca?
– Gata pe ziua de azi.
– Te duc pana acasa?
– Esti cu masina? – glumi Sebastiana.
Paul nu avea masina.
– Daca esti obosita, te pot lua in carca.
– Nu, tine-ma doar de mana, zise fata. Il apuca de mana si o lua in directia opusa celei in care mersesera ieri.
– Unde mergem? – se impacienta Paul.
– Acasa, dar pana atunci trebuie sa trec prin oras, i-am promis mamei ca ii cumpar ceva de la farmacie. Facem un ocol, nu dureaza mult.
La asa ceva nu se gandise. Asta ar insemna sa treaca prin mijlocul orasului. Il va vedea lumea cu tiganca! Si in plus, cioropina are pretentia sa il tina si de mana… Statea pe loc, incurcat. Parca il pironise locului ceva nevazut si nu mai putea sa se miste.
– Mai tii mine ce-ai facut aseara, cand ne-am oprit in padure?
– Poftim? – intreba distrat, neatent.
– Cand ne-am oprit in padure. M-ai luat in brate si m-ai lins un pic pe obraz. Paul cascase ochii mari. Ce vrea, ma, cioara asta borata?
– Daca m-ai lins in padure, poti si sa ma tii de mana prin centru. Asa cum ai tinut-o pe Laura alaltaseara, de te-ai infoiat sa te vada tot orasul. Ca daca nu-ti convine mai bine cara-te din fata mea si sa nu te mai vad.
Poftim??? Ce tupeu de cioara borata… ii dai un deget si iti ia toata mana… privirile li se intalnira. Pe sub parul negru ca pana corbului, Sebastiana il privea calma, demna, si fiinta ei radia un foc care ii spunea ca il place, il vrea si asta il incalzi iar cu fierbinteala aceea placuta, care il scotea din cotidianul cenusiu si il ducea in taramul unor senzatii nebanuite… dar sa il infrunte asa, cu obraznicie, cu o indrazneala de tiganca nesimtita… O mie de stari contradictorii il napadira. Nu mai stiu ce face. O cuprinse puternic in brate si o saruta prelung, apasat, pe buze. Tiganca scanci usor, se zbatu si scapa din stransoarea lui.
– Daca mai faci odata asa, s-ar putea sa dai ochii cu frate-meu.
Fratele Sebastianei era un cioroi borat, un infractor periculos, cu ani de puscarie la activ. Era o mare imprudenta sa intri in conflict cu el. Din acele stari nelamurite care il incurcasera pe Paul, se desprindea un singur gand, ca un stilet strapungand un ghem de calti. “Un sarut ca asta merita un pret, care sa fie pretul?”
– Si ce-mi face, ma bate? – o intreba, cu o mirare preocupata.
Oricine ar fi intrat in pamant de frica la vestea ca ar fi putut incapea pe mainile lui Miron, fratele Sebastianei. Probabil ca la fel ar fi facut si Paul daca n-ar fi fost atat de aprins.
– Te bate de te rupe!
– Cum?
In sinea ei se amuza de acest curaj neprefacut. Intuia ca provine dintr-un teribil sentiment de atractie, acel sentiment care ii face pe barbati sa infrunte orice primejdii.
– Te joaca in picioare, te bate pana te umple de sange si inca 10 minute dup-aia.
– Aaaa, da?
Fata abia se abtinea sa nu izbucneasca in ras. Nu se mai abtinea. Zambi larg, dezvelindu-si siragul de dinti albi puternici si ii arunca printre hohote, tintindu-l cu ochi sfidatori:
– Ciao, studentule! Ne mai vedem cand stii ce vrei. Isi lua cosuletul cu flori pe brat si disparu fuga in padurice, lasandu-l pe Paul nelamurit la marginea drumului. “Parca zicea ca are treaba in oras”…
Alerga dupa ea, o prinse din urma in padure. Sebastiana statea intinsa in iarba si hohotea. Trupul, atat de frumos, i se zguduia complet. Paul se arunca salbatic spre ea, o cuprinse in brate. Fata incerca sa-i scape, dar pentru un moment destul de scurt, apoi se abandona complet lui. Cand se ridicara in picioare, Paul se gandea, putin speriat, ce va face. Cum va fi viata lui dupa? Va exista cert, un inainte si un dupa Sebastiana.
Deodata, simti la beregata sa, lipita, lama unui cutit. Miron, fratele Sebastianei, ranjea spre el:
– Mi-ai necinstit sora. Acum, o vei lua de sotie. Te omor sau o iei de sotie, alege!
Paul traia o stare mult mai complicata. O iubea pe Sebastiana. In mod normal, trebuia sa se insoare cu ea. Dar fata era tiganca. Deci, nu trebuia sa se insoare cu ea. Dar atunci risca sa fie omorat. Sincer, in adancul lui, chiar nu simtea niciun pic de frica. Nu stia de ce. Chiar nu ii venea sa creada ca va sfarsi sub lama cutitului lui Miron.
Acel cutit ii paru, in cele din urma, o binecuvantare. Il obliga sa faca pasul pe care il dorea din toata inima si sa aiba si un pretext, o scuza pentru cazul ca l-ar fi intrebat cineva, vreodata, de ce a facut-o. “In definitiv, fericirea e in mine, inauntrul meu. Pentru ceilalti, am scuze si pretexte” – gandi Paul, cu un larg zambet interior. Si se insura cu Sebastiana.
____________________________________________________
Sebastiana se ducea, cu cosul de flori in mana, spre locul unde vindea flori turistilor, ca in fiecare zi, in micul orasel langa care traia. Era vesela, dimineata era senina. Viata ei nu era usoara, dar incerca sa nu-si puna prea multe intrebari. De fapt, ce conta? Ea nu facea oricum parte dintre cei care isi puneau intrebari, care cautau raspunsuri. Daca vindea destule flori cat sa aiba ce sa manance ea si familia ei, pe langa ce mai aduceau parintii in casa, sau fratele, se putea declara multumita. Se gandea la toate aceste lucruri pe cand strabatea drumul, pe carare, cu florile in brate.
Deodata, il vazu pe Paul, tolanit pe iarba. Il saluta, acesta ii raspunse. Privirile lui hulpave o invaluira. Sebastiana nu era foarte inteligenta, dar avea o ascutime nativa a mintii, care ii permitea sa patrunda cate ceva din lumea in care traia. Aceasta desteptaciune empirica era dublata de acel al saselea simt feminin, care face ca simti atractia pe care, ca femeie, o exerciti asupra altora. Paul era student, era frumusel, Sebastiana ar fi putut fi si ea interesata. Stia ca el o priveste cu pofta, acea pofta primara a barbatilor fata de femei. Dar o bariera enorma ii despartea.
Sebastiana era tiganca. Desi legile tarii interziceau orice forma de discriminare rasiala, sentimentele oamenilor nu puteau fi controlate, reactiile lor, cele mai mici gesturi cotidiene, cele care cladeau ziduri, cele care ridicau bariere intre rase, nu puteau fi complet anihilate. Iar populatia majoritara exercita, prin nimicuri, prin gesturi imperceptibile, prin priviri dispretuitoare, prin repulsii abia disimulate, o discriminare foarte evidenta. O bariera inexpugnabila.
Paul era un student cu viitor luminos. Va fi, probabil, un eminent avocat, unul din notabilii orasului. Sau poate chiar va pleca in capitala, sa faca acolo o cariera si mai stralucita. Desi Sebastiana simtea ca baiatul o petrecea cu privirile lacome, pe cand ea se indeparta leganandu-si soldurile in acel mers atat de spontan, dar atat de impregnat de feminitate, stia ca lacomia din privirile lui nu folosea la nimic. Pe ei ii despartea o lume, si n-ar fi avut ce sa spere. Ea nu va putea niciodata sa fie o sotie demna de avocatul care va deveni Paul. Erau din galaxii diferite, la mii de ani lumina.
De altfel, Paul iesise cu o seara inainte si dansase cu Laura la discoteca din oras. Laura era una din cele mai frumoase fete din oras, o fata de conditie buna, apartinand populatiei majoritare. Laura ar fi o sotie potrivita pentru Paul, iar dupa ce iesisera de la discoteca, Sebastiana stia ca baiatul defilase mandru, cu Laura de mana, prin tot centrul orasului. Vanatorul simtea nevoia sa-si fluture captura de soi.
Acum, indepartandu-se, Sebastiana simtea privirile baiatului in spate, aproape strapungatoare. Stia ca ar fi fost de ajuns sa se intoarca pentru a i le suprinde, acele priviri avide masurandu-i fesele, coapsele, mangaiandu-i vizual formele corpului. Dar la ce bun? Si ei ii placea Paul, insa nimic nu putea fi posibil. Unde mai pui ca in lumea ei, Sebastiana ar fi fost sfarsita daca ar fi fost atinsa de cineva. La rasa lor, virginitatea era ceva de nepretuit, iar daca o pierdeai, nu erai buna de nevasta.
Sebastiana ajunse la locul in care vindea flori turistilor pe marginea soselei. Alunga din cap toate gandurile despre Paul, trebuia sa se concentreze la discursul comercial si sa zambeasca imbietor trecatorilor.
Spre sfarsitul dupa-amiezii, cand fata isi golise cosul cu flori, il zari pe Paul, care venea spre ea. Fata se imbujora si simti strafulgerari in inima, dar incerca sa para impasibila. Amabila si atat. Paul il propuse sa o conduca acasa. De ce nu? Sebastiana accepta. Pana la urma, ei ii facea placere compania lui.
Sporovaira ca doi tineri, despre verzi si uscate. In momentul cand traversara paduricea spre casa ei, Paul se opri, o trase barbateste inspre el, o mangaie pe obraz, o saruta. Sebastiana era infiorata. Ar fi trebuit sa il respinga, dar nu putea. Si renunta la a-si pune intrebari. In definitiv, era un simplu sarut… si apoi, era atat de placut. Vartejul senzatiilor o napadi.
Dupa tulburatorul sarut, cei doi continuara drumul. Paul se opri cu 200 de metri inainte sa ajunga la casa Sebastianei, ii multumi, si o intreba daca poate sa vina si maine sa o vada. Fata accepta, zambind. In definitiv, Paul chiar ii placea, in ciuda diferentelor dintre ei.
A doua zi, ziua ii paru lunga Sebastianei. Chiar il astepta pe baiat, desi nu prea vroia sa isi marturiseasca acest lucru. Stia ca face ceva nepermis. Fratele ei, un barbat foarte puternic si temut de tot orasul, ar snopi-o in bataie daca ar afla. Si pe Paul, la fel. Dar fata era atrasa spre situatia nepermisa ca un fluture spre lampa care-l va omori.
Insa Sebastiana era mandra. Avea un orgoliu nativ, si vroia sa il puna la incercare pe Paul. Ii va spune acestuia ca are ceva de cumparat de la farmacie, din oras, si atunci va vedea daca barbatul accepta sa o insoteasca, in vazul tuturor, pe strada principala. Sebastianei i se parea incorect ca el sa o sarute in padurice, dar sa ii fie rusine cu ea in oras. Vroia sa testeze limitele atractiei lui Paul. Cate riscuri este gata sa-si asume barbatul pentru a-si satisface poftele primare?
Paul veni, la ora convenita. Sebastiana il apuca de mana, si, in loc sa o ia in directia casei ei, o lua in sens invers, spre oras. Paul deveni nervos, intreba surescitat incotro. Sebastiana turui pretextul cu farmacia. Paul insa, nu vroia sa mearga spre oras. Sebastiana se simti profund ranita. Daca Paul nu o considera demna sa mearga langa ea, cum indrazneste sa o sarute in padurice? Adica ea nu e buna, doar Laura e buna! “Plimba-te cu Laura, atunci, linge-o pe Laura atunci!” Ii fulgera cu o privire, il ameninta ca fratele ei va avea „grija” de el, daca se mai apropie de ea, si o rupse la fuga inspre casa. Nu-i mai pasa ca Paul va sti ca drumul la farmacie a fost un pretext, simtea nevoia sa mearga, sa stea pe iarba si sa planga. Era profund jignita….
Dupa cateva sute de metri parcurse cu ochii in lacrimi, Sebastiana se arunca pe iarba unui luminis. Nu vroia decat sa se linisteasca, sa nu ajunga acasa in starea aceea. Inchise ochii, sa poata hohoti in voie. Brusc, se simti prinsa intr-o stransoare. Brate puternice o inconjurau. Fata se zbatu, un pic, dar era mai mult o harjoana decat o dorinta reala de a-i scapa lui Paul. Paul ii scoase, printre icnete, hainele simple cu care era imbracata. Sebastiana incetase sa se zbata, incetase sa planga. Doar cate un suspin mai razbea din fundul pieptului. Era profund absorbita de mangaierile baiatului. Stia ca amandoi risca enorm, dar in momentul acela, lumea se oprise in loc, totul ii parea derizoriu. Era ca si cum acel moment era o lume intreaga, cu inceputul si sfarsitul ei, o lume paralela, independenta de lumea in care ea era o biata tigancusa care vindea flori, iar Paul un viitor stralucit avocat. Cei doi se hranira cu foame, cu sete, din corpul celuilalt, cu o frenezie de parca venea sfarsitul anuntat al lumii. Suspinele plansetelor Sebastianei se transformara in gemete de placere.
Dupa, se ridicara in picioare, ametiti, uluiti, rusinati. Se scrutau reciproc si fiecare cauta in privirile celuilalt o forma de raspuns. Si acum ce ne facem?
Din senin, din iarba verde, aparu fratele Sebastianei, dintr-un tufis. In mana ii lucea mana sisului, cu care se juca la beregata lui Paul.
– Mi-ai necinstit sora. Acum, o vei lua de sotie. Te omor sau o iei de sotie, alege!
Sebastiana, desi infricosata de aparitia fratelui, o considera aproape divina. Ca si cum Dumnezeu ii indreptase lui Miron pasii spre acel loc. Ea il dorea pe Paul, si pentru ea, aceasta amenintare a lui Miron era raspunsul la toate framantarile… Avea sa fie sotia lui Paul, ea, Sebastiana, o cioara. Decizia lui Miron era decizia cea mai buna.
La ce varsta te-ai casatorit? Eu nu stiu cand sa fac pasul asta, toate femeile cu care stau vor sa ma casatoresc cu ele, dar eu nu am chef de asa ceva pe criza asta 🙁 ”
As putea scrie mult si bine pe tema asta, e o tema generoasa. Si poate o sa mai revin la ea. Dar ca sa fiu mai specifica, si sa raspund “ascultatorilor” la intrebarea pusa, zic “NU”, raspicat. Daca poti formula asta in acest fel: “stateam in dilema daca sa ma insor anul asta sau nu, dar mi-am dat seama ca nu renteaza”, NU, nu te insura. Insuratoarea nu e ceva ce lasa loc la dileme. Si ce inseamna daca sa te insori anul asta sau nu? Adica tu intai hotarasti sa te insori, si apoi alegi cu cine? Nu e cumva pusa problema cam pe dos? Nu e oare logic sa gasesti persoana (nu neaparat cautand-o), sa se construiasca relatia, si apoi sa decideti daca va casatoriti sau nu? Adica tu vrei sa decizi daca te insori sau nu, si vezi tu dupa aia cu cine? Straniu. Deci NU, clar NU, daca-mi ceri mie sfatul.
