Scrisoare catre romani: patriotismul, o vorba mare

cuvant inainte: Pentru ca-mi place si ma pricep sa scriu scrisori, astazi am sa scriu o scrisoare mai speciala. E o scrisoare adresata concetatenilor mei, pornita de la o provocare, lansata de Achi.

Dragii mei compatrioti,

Mi-e greu sa ma adresez voua ca si cand ati fi o masa omogena, pentru ca nu sunteti. Insa incerc sa “vorbesc” partii aceleia din voi care cuprinde trasaturile comune de oameni nascuti in acest spatiu geografic, cu aceasta cultura, cu acest bagaj de traditii. Va intreb: sunteti patrioti? Sigur, va veti repezi, care mai de care, sa spuneti: DA. Dar daca intru in detaliu si va cer sa-mi spuneti ce inseamna pentru voi patriotismul si cum se manifesta, nu sunt sigura ca mai sunteti la fel de prompti cu raspunsurile. Nu afirm ca eu detin singura explicatie, si nici macar ca detin o explicatie. Da, am, desigur, un punct de vedere, pentru ca altfel ma abtineam sa deschid subiectul. Cand n-am nimic de spus, prefer sa tac.

Insa la cata risipa de vorbe goale am vazut in ultimele 24 de ore, as vrea sa incercam  impreuna sa definim ce credem fiecare dintre noi ca este patriotismul, si daca ne consideram patrioti, sa ne gandim ce facem ca sa avem curaj sa afirmam asta.

Acum mai bine de un an, spuneam ca patriotismul inseamna, intre altele, a isi iubi tara constientizandu-i defectele. Daca afirmi ca totul e perfect, asta inseamna ca nu e nimic de schimbat, si retezi aripile progresului. Daca te simti dator sa aperi orice chestie (oricat de “defecta”) doar pentru ca este romaneasca, deja e usa deschisa spre: “merge si asa”.

Patriotismul, dupa parerea mea, nu inseamna a arbora steagul ca avatar timp de 24 sau 48 de ore pe internet. Nu inseamna a-ti aminti de tara asta si a te gandi la ea doar pe 1 decembrie. Nu inseamna a posta Ciprian Porumbescu sau alte melodii timp de 24 de ore.
Chiar afirm ca a flutura drapelul, daca in spatele bratului care-l flutura, purtarea e gaunoasa, ar trebui sa fie interzis si pedepsit, pentru ca e o impietate.

Ce inseamna a-ti iubi tara? Ce inseamna sa fii patriot? Pentru fiecare dintre voi, dincolo de cuvant, ce exista?

Pentru mine patriotismul nu e ceva ce se manifesta o zi sau doua pe an. Ca sa fie consistent, demn de bagat in seama, real, ca sa nu fie doar o masca de carnaval, goala de continut, pentru mine patriotismul este o stare de fapt. Zi, noapte, la orice ora si-n orice imprejurare. Patriotismul, pentru mine, are mult mai mult de-a face cu o purtare etica, cu o constiinta civica, cu respectul fata de celalalt, oricare ar fi acest celalalt: colegul de munca, necunoscutul de pe strada, omul din metrou.  Am locuit multi ani in alta tara, care sta bine la nivel de “dragoste de tara” din partea fiilor ei, iar cand m-am intors in Romania, ce m-a socat cel mai tare este lipsa de respect. Nu simti ca ai conta, ca individ. Esti nimic. Si problema nu e numai ca nu contezi pentru politicieni, pentru autoritati, pentru sistem. Problema e ca nu contezi pentru aproapele tau. Ca nu simti acest respect, pe care in alte locuri, il simti in fiecare minut.

Problema e ca oameni “patrioti” nu-si respecta compatriotii, ca oameni “patrioti”  incearca sa fraudeze, ca oameni “patrioti” considera ca a perpetua sistemul gresit de spaga, sau de promovare prin relatii este o solutie buna pentru ei, pentru a reusi in viata. Oameni “patrioti” cumpara diplome. Oameni “patrioti” promoveaza in diverse functii, pe care nu le merita, pe criterii absolut neprofesionale. Asta inseamna a submina tara, dupa parerea mea. A-i nega sistemul de valori. A n-o lasa sa fie sanatoasa. A nu-i permite sa fie demna. Inseamna ca iti urasti tara, ca o calci in picioare si o dispretuiesti, nu ca o iubesti. Ca incerci sa o furi… sa o minti. Si da, eu indraznesc sa spun ca a fi patriot nu se justifica prin lacrimi de crocodil sau un drapel fatarnic afisat la avatar o zi pe an. A fi patriot inseamna ca 24 de ore din 24, in somn sau treaz, beat sau treaz, disperat sau fericit, ai constiinta civica. Ca respecti etica. Ca ii respecti pe ceilalti, si implicit, asta inseamna ca te respecti pe tine, si ca-ti iubesti tara.

M-am saturat de ode [“cuvinte goale ce din coada au sa sune”], de tricolorul terfelit de atatea afisari, de catre oameni al caror comportament de zi de zi nu arata nicidecum o atitudine patriotica. Ca si postul, tinut doar de dragul postului, fluturarea drapelului, doar pentru a se bate cu pumnii in piept o data pe an, mi se pare hilara si chiar condamnabila. Nu afirm ca eu sunt cea care detine adevarul absolut, si nu m-as incumeta sa dau DEFINITIA unica a patriotismului. Nu pot sa va spun CE ESTE. Dar pot sa va spun CE NU ESTE. Patriotismul nu inseamna a defila cu tricolorul in frunte o zi pe an. Patriotismul e cu totul altceva… Patriotismul se traieste zi de zi, ora de ora, secunda de secunda. Si nu inseamna a se bate cu pumnul in piept, sau a face gesturi cu vizibilitate, o zi pe an. In opinia mea, cum am spus, patriotismul inseamna simt civic, etica, respect, si multe altele…
Patriotismul inseamna a avea constiinta faptului ca esti roman. Si, in afara de constiinta, inseamna a avea RESPONSABILITATEA acestei stari, de roman. A afisa un tricolor timp de 24 de ore nu are nimic de-a face cu patriotismul, ci cu ipocrizia. Fluturarea in van a drapelului ar trebui sa fie pedepsita.

Patriotismul inseama sa-ti dai seama ca esti unul dintre cei care face viitorul acestei tari, si sa te comporti ca atare. Zi de zi, ceas de ceas. Nu pe doar pe 1 decembrie.
Pentru voi, ce inseamna?

Va iubesc si va respect, in diversitatea voastra,
compatrioata voastra, M

p.s. Oare a-ti iubi tara inseamna sa te duci fara preget sa te inrolezi in armata ca sa combati cotropitorul? Poate da, poate ba. E ciudat sa emiti verdicte, atunci cand, ca mine, esti absolut contra razboiului. Eu cred ca nu exista niciun motiv destul de bun ca niste oameni sa omoare alti oameni. Dar asta deja e lejer alt subiect.

Legea talionului sau “intoarce si celalalt obraz!”

Ieri, un incident minor m-a facut sa reflectez la dilema: e bine ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, sau e bine atitudinea “intoarce si celalalt obraz?”
Incidentul a fost minor, dar enervant. Mi-am gasit masina zgariata cu cuiul din fata pana in spate. Minor pentru ca nu e decat o bucata de tabla, si am trecut eu peste chestii mai grele (furtul unei alte masini — la care am gandit ca e doar o bucata de tabla, si cum am facut-o, o voi mai face si pe alta– neimportant).
Incidentul acesta, insa, dincolo de dezagrementul in sine si de a reflecta gradul de civilizatie al celui care face gestul acesta, mi-a provocat, prin discutii cu cei din jurul meu, si prin diversele lor reactii, intrebarea: trebuie sa aplicam legea talionului, sau sa fim jertfitul pe altarul evolutiei societatii? (sau cel putin pe altarul unei sperante).
Geniala a fost reactia unui fost coleg, jurnalist, care a spus: “Ar fi interesant un interviu pe bune cu ala: cum ai luat decizia sa zgarii masina, cand a fost satisfactia maxima – inainte, in timpul, dupa, ce efecte a avut actiunea asupra psihicului, digestiei, somnului, vei mai zgaria si alte masini, cand, in ce conditii…” Da, sunt niste intrebari valabile. Cand anume ai simtit ca iti e bine, facand asta. Si ce fel de bine… Cu ce te-a ajutat. Cum te simti mai evoluat, ca individ, pentru ca ai facut asta.
Altii m-au sfatuit sa fac la fel. Adica sa-i zgarii si eu lui masina. Imediat, sau peste cateva luni (spuneau altii mai perversi). Adica, pe scurt, sa aplic legea talionului.
Nu cred ca e in regula. Nu numai ca nu ma vad facand asta, in nici o conditie. Mai mult de atat, in plus, daca si eu fac la fel, cum devenim mai buni, noi, ca societate?
Stiu, unii din voi zambiti deja. Ma considerati prostuta, sau idealista, sau nerealista, sau cine mai stie cum. Poate aveti dreptate, insa nu cred. Eu cred ca eu am dreptate.
Eu ce fac pentru imbunatatirea acestei lumi, de care sunt nemultumita, care ma revolta si de care ma plang? Cum o sa se schimbe societatea daca ne replicam unul altuia asa? Daca mie imi da in cap, iar eu ma simt indreptatita sa-i dau in cap? Sigur, eu nu mai apuc schimbarea lucrurilor, imbunatatirea societatii, clar. Dar macar sa pun umarul la schimbare, daca tot consider ca suntem inapoiati ca societate. Eu asta cred ca inseamna sa fiu coerenta. Nu ma pot plange de comportamentele acestea (sau altele) si sa ridic mana sa fac la fel. Chiar daca doare si e nedrept. Chiar daca pe moment nu rezolv nimic.
Chiar asa gandesc, in adanc, si asa am gandit toata viata, indiferent in ce fel de tara sau in ce fel de grupuri sociale am vietuit. Si cred ca trebuie sa fim mai multi care sa gandim asa.
Stiu, cum vorbeam ieri, “revolutiile” (e un cuvant mare in contextul asta si nu am pretentia ca fac eu o revolutie, dar macar particip un pic, pe bucatica mea de teren de actiune, la schimbare), deci “revolutiile” sunt facute de boemi, de idealisti, dar de ele profita pragmaticii. De la 1789 incoace. Da, probabil asa e. Dar nu pot sa gandesc altfel. Si nu-mi pasa ca cineva crede ca “scoate castanele din foc cu mana mea”, atata timp cat eu simt ca asta trebuie sa fac, ca mi-am facut datoria (ceea ce eu simt, din adancul meu, ca e datoria mea, nu o datorie cu care m-ar fi insarcinat cineva). Cred ca in mainile noastre, ale fiecaruia dintre noi sta puterea de a schimba lucrurile. Imobilismul nu e un raspuns. Nici imobilismul, nici legea talionului. Nu ne putem plange ca ni se face ceva, nu putem pretinde ca lucrurile sa se schimbe, daca fiecare din noi nu-si modifica, fie si o uncie, comportamentul.
Singurul lucru pe care l-as face este sa-l reclam la politie daca il prind facand asemenea lucruri. Asta cred ca e calea corecta spre normalizarea societatii.

Cat despre imobilism… as fi aproape tentata sa-l consider sport national. Romanul asteapta sa-i pice…para malaiata in gura lui natafleata. Pe principiul “eu singur nu valorez nimic, nu pot schimba nimic“, asteapta sa i se intample, sa i se dea, sa i se faca. Nu realizeaza ca daca tara merge rau e si din cauza ca o parte din ei nu au constiinta profesionala si prefera sa se prefaca ca muncesc, sa o frece, in limba vulgului. Nu realizeaza ca tara e murdara si din cauza ca fiecare dintre ei, desi se plang de asta, nu pune mana sa curate, sau macar sa nu mai murdareasca. Societatea nu e un concept abstract. Societatea e fiecare dintre noi. Suma dintre indivizi. Eu plus tu, plus el, plus ei. Nu ne convine societatea, dar nu facem nimic. Asteptam sa se faca. Se se dreaga. Mai rau, sa ni se faca. Gandim: “Eu singur nu pot nimic.” Ba pot!!! Caci daca eu singur consider ca nu pot si stau pleostit asteptand sa mi se intample… lucrurile nu se vor schimba niciodata. Ba eu pot. Si tu poti!!! Si chiar trebuie!! Eu plus tu plus el, plus ei…. vom reusi. Sunt sigura.
Si vom reusi cu atat mai repede cu cat suntem mai multi care credem in asta, si ridicam mana sa facem ceva, la nivelul fiecaruia, si ridicam capul din pamant.