Orasel de provincie, toamna, terasa de langa gara. El o soarbe din ochi, hulpav, intr-un fel care frizeaza nebunia. Ea, indulgenta, se gandeste sa il ierte, ii acorda circumstante atenuante, n-a mai vazut-o demult, e obosit azi. Diplomata si delicata, se preface ca nu-i vede privirea, si incearca sa mentina dialogul “tovaraseste”. Si apoi, nu poti palmui pe cineva pentru o privire (mai multe… oricat de indraznete ar fi). Si apoi, tot ea folosea cateodata expresia, in fata unor circumstante de acest gen: “Poti sta in fata unei prajituri si sa n-o mananci?”, intelegand si cum e sa fii in pielea celuilalt, si acordandu-i cu indulgenta explicatii comportamentului.
Ca sa nu se instaleze stanjeneala, in timp ce el se holbeaza la ea, ea vorbeste despre oameni pe care amandoi ii cunosc, rememoreaza povesti de acum ani buni, pune intrebari despre intamplarile care au mobilat timpul de cand nu s-au vazut.
Ceva mai tarziu, el o prinde de mana. Ca sa nu-l jigneasca, nu se retrage, dar nu strange mana, o lasa larga si moale, nefireasca, parca nu e a ei. Ea, care de obicei, are asa o strangere de mana masculina, ferma, suprinzatoare. Apoi, elegant profitand de prezenta canii de ceai, retrage mana ca sa apuce cana cu ambele maini, intr-un gest de “incalzire”, si zambeste candid, ca o invitatie de “Hai sa trecem peste asta, e mai bine pentru amandoi“, nerostita, dar aproape strigata, prin toti porii.
De doua trei ori, el incearca din nou sa-i prinda mana. Ea, inocenta, si-o ocupa. El nu-si termina vodca, abia daca a atins-o, ea pare, insa, foarte interesata de ceai.
Insa incordarea se instaleaza. Ceva mai tarziu, in masina, ea, continuand pe tonul tovarasesc il intreaba: “Fratele tau ce mai face?”
Abrupt, el ii raspunde: “Denisa, sa stii ca nu sunt un violator. N-am violat niciodata pe nimeni.”
Ea, surprinsa, dar aproape amuzata, zice: “Stiu. Si?”
Dan spune, butucanos, molfaind cuvintele, dar parca usurat: “Deci nu ti-e frica de mine, nu?”
Ea rade cristalin si spune, nepasatoare (pana la urma, el a vrut asta, avea ocazia sa schimbe scenariul, ea i-a dat ocazia…. insa el a insistat): “Nu, nu mi-e frica de tine. Dar nu vreau, nu simt.” Si apoi, direct: “De ce te-as tine de mana, daca nu simt sa fac asta?”
Si-n mintea ei nu pricepe ce e neclar. Nu, nu mi-e frica de tine. Dar asta nici nu inseamna ca vreau sa te tin de mana. Intre a nu ma teme ca ma violezi si a ma lasa tinuta de mana, e o lume…. o mie de nuante, o mie de senzatii, o mie de pasi. La naiba, nu exista doar doua culori! Si nu exista doar frica si iubire….
