17 ani

Azi e 26 noiembrie. Peste 12 ore, la ora 14, se implinesc 17 ani de cand a murit Philippe, parte din sufletul meu. Pe 27 noiembrie ar fi implinit 49 de ani dar nu a mai apucat. A murit cu o zi inainte, la 48 de ani si 364 de zile. S-a distrus si sunt inca suparata pe el. Dar azi aleg sa imi amintesc doar hohotele de ras (amandoi eram indragostiti de glume, unele trecand de limitele normalului social acceptat), serile lungi, zilele intregi cand ne inchideam in casa, singuri, pentru ca am fost modelul de cuplu fuzional. Ne-am fost intotdeauna suficienti unul altuia. Lumea fiecaruia incepea si se termina cu celalalt. Din alegere si nu din constrangere sau conveniente sociale. Caci eram, amandoi, nepermis de liberi, nepermis de neconvenționali. Însă respiram unul prin și pentru celălalt. Nu ne pasa de nimic exterior cand eram unul langa celalalt. S-a îndrăgostit de mine la prima vedere, eu nu, ca habar nu aveam ce e iubirea. Aveam 17 ani. Eu am înțeles că îl iubesc abia după câteva luni, dar ne-am iubit intens, total. Azi aleg sa-mi amintesc cum se straduia sa vorbeasca romana, desi eu vorbeam franceza perfect. Dar era limba mea materna, cum sa nu-si doreasca sa o vorbeasca, iubindu-ma cum ma iubea? Si din eforturile lui, retin ca spunea: “domnisoara? Asta seamana cu Timisoara.”, ca nu putea pronunta hrana (un h auzit si un r “rulat” erau mult prea mult pentru el), ca nu putea pronunta â, si atunci spunea muine, puine, cuine.. ..
Si ca, intr-o discutie cu un prieten de familie al parintilor mei, medic chinez, straduindu-se sa se inteleaga, singura limba comuna fiind romana, cum si-au comunicat unul altuia ca le place carnea de vita? “I love vaca”. Aleg sa imi amintesc asta, si sa zâmbesc, si nu ziua in care a murit si felul cumplit in care…
Aleg sa-mi amintesc un Philippe nebun, care ma antrena in tot felul de nazbatii incredibile, care ma lua sa plecam cu masina in Romania, la 3000 km (noi stateam langa Atlantic), pe neprevazute, si mai rau, pe nedormite. Cu el nimic nu era imposibil, iar deviza lui era: nu exista probleme, exista doar solutii.
Și iubea România, poate mai mult decât mine. Avea puterea sa vadă pitorescul acolo unde eu vedeam altceva.
Dumnezeu sa te odihneasca, sper sa mai radem candva, undeva, impreuna. {desi eu nu cred in nicio viata de dincolo, totul este acum, aici, bagati-va mintile in cap}

ps. omul e deja mort, nu-l mai invie nimeni, desi poate multi am dori (sau eu macar). Eu prefer sa imi amintesc momentele bune, oricum 90% din timp am fost fericita cu el 🙂 Si nu e putin lucru, la vremurile pe care le traim. Si chiar asta voiam, sa arat ca poti pastra o amintire frumoasa a unei relatii trecute. Nu am resentimente, ii sunt recunoscatoare, si vreau sa stie lumea ca am fost fericita, si m-am bucurat enorm sa fiu cu el. A fost o onoare si o bucurie reciproc impartasita, ramasa asa pana in ultima clipa, si dupa.
Si mai vreau sa inteleaga lumea ca poti fi vie si dupa, pentru ca nu te-ar placea moarta. Nu te-ar iubi blocata. Te voia deschisa, plina de zambete si rasete. Te iubea indragostita. Nu te-ar iubi cernita.  In plus, pe pariu, ar fi prieten cu toti barbatii pe care i-am iubit ulterior. Pana si cu aia care m-au chinuit. Pentru ca alesesem eu sa ma las chinuita 🙂

Nunta sau cosmar

tortLumea s-a prostit rau. Imi povestea ieri un prieten ca acum la nunti oamenii au pretentii gen “tortul sa fie in forma de valize, albe, cu accesorii roz”, si, ce sa vezi, nu erau albe, erau crem, si curelele nu erau roz, ci maro, si desi tortul era gustos, nunta nu a reusit din cauza acestor detalii. Ha? E vorba de oameni “normali”, nu de vedete excentrice si capricioase.

Eu zic ca lumea se duce naibii, daca putem gandi/simti asa. Daca in ziua in care, teoretic, iti unesti viata cu a lui, aceluia, unicului,  sau cu a ei, o zi in care, dupa mintea mea, singura preocupare reala trebuie sa fie EL/EA, tu te impiedici de detalii atat de incredibil de penibile cum ar fi culoarea unui martipan, atunci eu nu cred ca lumea merge decat inspre disparitie. Astia voteaza si fac copii.

ps. lasa ca eu pe asta cu nuntile nu o inteleg oricum, si cand a fost sa ma casatoresc NU am vrut nunta (si NU am facut, ci doar casatorie), nu am vrut rochie de mireasa (ce idiotenie, zau, atatia bani pentru o rochie pe care o porti cateva ore), si nu am vrut circ si alai.
Era ziua noastra, a nimanui altcuiva. Si nu trebuiau surle, trambite, sclipici si acordeoane.

Revelion pasional

Cand vrei sa petreci revelionul, singur, acasa, ca pe oricare alta seara, lumea parca innebuneste. Te considera nebun, te compatimesc, te descos, incearca sa te impiedice. Ce mai, a petrece Revelionul singur este aproape o crima. O anarhie. O sfidare la adresa societatii. Sau in orice caz, o lezmajestate, cel putin, pe care toata lumea se simte dator sa te impiedice sa o faci. Cand spui ca vrei sa petreci Revelionul singur, se trezeste imboldul in toti cei din jur, sa te faca sa renunti la aceasta idee.
Asa ca Ema, ca de obicei, n-a reusit sa petreaca nici in acel an Revelionul singura. Pe ultima suta de metri, in dupa-amiaza de 31 decembrie, a fost implorata de colega ei de servici, Ioana, sa o insoteasca la o petrecere de revelion. Totul ca sa nu o lase singura. Ema, desi isi dorea cu adevarat sa stea singura (nu din depresie, nici din sfidare, nici din alte revolte, ci din dorinta de putina liniste), a acceptat, caci nu stia intotdeauna sa isi refuze prietenii, si ceda pentru a le face placere.
Iat-o, deci, in acea seara, batand cu Ioana, la usa unui apartament dintr-un bloc al unui oarecare cartier bucurestean. Inauntru, vreo 20 de tineri, veseli, toti necunoscuti, pentru Ema. Ioana ii cunostea pe cativa. Ema nu-si gasea neaparat locul, dar asta e, cedase la insistentele Ioanei. Va trece si noaptea asta, nu-i grav.

In penumbra camerei, Ioana o prezinta celorlalti. Are un soi de mandrie cand o tine de mana si o impinge spre unul si pe altul. Ba chiar spune, provocatoare, “eu sunt singura fata care a venit cu o fata la petrecere.” Ema nu pricepe foarte bine despre ce e vorba, dar surade si asteapta sa treaca minutele. La un moment dat, Ioana se indreapta spre ea si o invita la dans. Ema, mirata, nu prea intelege, din nou. O priveste angelic si naiv. Ioana, colega si prietena ei, pare a dori mai mult, a o privi in alt fel decat de obicei, cu pofte pe care Ema le identifica cu groaza. Ema se intreaba ce ar trebui sa faca. Isi face in minte repede calculul: daca ar chema un taxi sa plece acasa, nu ar fi sigur ca ar putea, pentru ca e 23.45, deja se apropie miezul noptii, probabil nu va gasi taxiuri. Resemnata, zambeste timid si incearca sa traga de timp.
Deodata, in camera patrunde un barbat tanar. Dupa cum e intampinat de toata asistenta, e vedeta grupului. Dupa ora la care isi permite sa vina, chiar se si poarta ca o vedeta si stie asta. Barbatul o priveste pe Ema cu dorinta, dar cu siguranta pradatorului confirmat, vine direct spre ea si o invita la dans. Ema accepta, gandindu-se sa castige cateva minute, pret de o melodie doua ca sa isi dea seama cum sa scape de acolo.
Barbatul o tine in brate, ferm. Bratele lui sunt calde, hotarate. Imbratisarea e tandra dar puternica. O conduce cu dibacie. Ema se potriveste perfect in bratele lui. Un dans, doua, trei… Nu se mai desprind. Se desprind doar ca sa ciocneasca sampania la miezul noptii si sa aprinda un artificiu. Apoi, se contopesc iar in dans. Se plac, e evident. Ema e bucuroasa ca a scapat de insistenta Ioanei. In plus, se simte magulita. A fost “aleasa” de vedeta grupului. Se simte regina. El ii murmura la ureche: “Ai 25 de ani, asa e?”. Ema rade si ii spune: “Nici vorba, am 31.” Barbatul de 26 de ani, o priveste mirat. N-ar fi banuit niciodata. E din ce in ce mai atras de ea. O ia de mana si o trage usor spre cealalata camera a apartamentului, in care spera amandoi sa se faca nevazuti, si uitati de ceilalti. Emei ii bate inima foarte puternic. N-a mai facut niciodata asta, nu asa, i se pare o nebunie, un fel de isprava de adolescenta. Dar ea nu mai e adolescenta, e o femeie puternica… dar totusi, iremediabil copil. Ema nu si-a “trait” la drept vorbind, adolescenta, cu nebuniile ei. La 18 ani s-a indragostit la prima vedere de un barbat care si el a fost strafulgerat de ea. Ema a trecut de la statutul de copil la cel de femeie in cuplu. Nu a cunoscut framantarile si nebuniile adolescentine. De la facultate fugea acasa, sa stea cat mai mult cu Eduard, iubitul ei, care, avand cativa ani mai mult, lucra deja. L-a iubit enorm, iar Eduard o iubea si el. Sapte ani, cat au stat impreuna, ea nici nu a crezut ca exista alt barbat pe lume. Pur si simplu, singurul purtator al sexului masculin din lume era el, Eduard. O relatie adanca, impartasita, fuzionala. Eduard, insa, a avut un accident.

Iat-o acum pe Ema, tanara femeie de 31 de ani, tremurand de dorinta, cu mana in mana lui Tudor, strecurandu-se in camera unui apartament strain, in care mai salasluiesc 20 de persoane. O nebunie curata!!! Ceva ce poate faci la 16 ani, dar nu la 30. Ema incearca sa-si infranga ideile. Sa uite. Sa simta doar dorinta, pasiunea, mainile lui Tudor, dorinta lui Tudor. Au inchis usa, dar ceilalti, dandu-si seama, au venit in spatele usii incercand sa o deschida, batand, razand. Tudor o placheaza la usa, se dezbraca reciproc si frenetic si incep sa faca dragoste sprijiniti de usa, incercand sa impiedice intrarea celorlalti. Dorinta e inzecita de nou, de frenezia descoperirii si de primejdie. Tudor e salbatic, insa tandru. O conduce in actul amorului exact cum o conducea in dans. Ema suspina, se abandoneaza, se daruieste. E calda si umeda, miroase a dorinta de femeie. Betia simturilor…. Tudor si Ema fac dragoste si nu se mai satura. Se pierd unul in celalalt. In privirea celuilalt, in interiorul celuilalt. Si iar exterior, si iar interior…. Timpul s-a oprit in loc. De cand sunt aici? Cat a durat? Ce an este? E azi? E ieri?
Apoi, ies din camera, Ema cu obrajii imbujorati de pasiune si de rusine… Desi, nu e nimic rusinos, totul e atat de uman. Ioana intra precipitata si o saruta pe Ema pe gura, aproape ca o razbunare. Tudor priveste uimit, dar nu riposteaza.

Zilele care urmeaza, Ema are doua probleme de rezolvat, doua probleme care o framanta suficient cat sa nu se poata desprinde de ganduri. Vrea sa o invite pe Ioana la un ceai ca sa-i explice ca nu poate sa-i ofere mai mult decat prietenia ei. Vrea sa-l sune pe Tudor sa-i explice ca nu are treaba cu Ioana. Nu mai mult decat ar putea sa aiba cu o colega.

(va urma)