cald

Iubirea e singurul lucru adevarat, e singurul lucru care ramane, e singurul lucru care conteaza. Oricat de greu ar fi, oricat de multe dificultati ar contine ziua, iubirea te scoate din gandurile tale si te duce in poveste. Te poate insenina, te poate ridica. E bine si cald in jur. Si parca nici ceața nu e ceață, parcă nici iarna sau griul din jur nu mai sunt asa apasatoare, parca nici stresul si lucrurile complicate pe care trebuie sa le gestionezi, nu mai sunt asa grave… Sa privesti in ochii omului iubit, sa-l tii de mana, sa il asculti, sa ii spui o poveste, sa razi impreuna cu el, risipeste tot raul inconjurator, alunga oboseala, ridica norii. Iubirea e un curcubeu in si peste suflet, e un joc de lumina si culori, este caldura si bucurie, este intensitate si tremur. Iubirea este raspunsul la orice intrebare, trecuta, prezenta si viitoare, si singura certitudine care conteaza cu adevarat. Iubirea e viata cu prioritate. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

m-am gandit la tine si m-a invadat roua. Mi-am dorit sa o sorbi. m-am gandit la tine si petalele mi s-au deschis ca intr-o miscare de daruire. m-am gandit la tine si te-am dorit cald, inauntru, pistilul tau intre petalele mele, fructul tau ferm si dulce, zemos, inauntrul meu, calatorindu-ma, explorandu-ma, posedandu-ma. m-am gandit la tine si m-a ars absenta, in timp ce eram toata deschisa, oferita. m-am gandit la tine si te-am dorit mai mult decat oricand. m-am gandit la tine si m-am simtit invadata de pasiune, de cea mai arzatoare pofta existenta. am fost calda, umeda, primitoare. si m-am gandit la… ca la…o extensie a ta, in spatiu, in timp, in placere.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Alaltaieri seara m-am culcat agitata. Mai devreme decat de obicei, dar agitata. Mi-e complicat zilele astea. Si culmea! in ciuda agitatiei, te-am visat pe tine. Un vis lung si totusi coerent, o adevarata poveste, cu detalii, cu locuri, cu chipuri, cu desfasurare. Mi-a fost bine dimineata cand m-am trezit si mi-am amintit visul, intreg, neciobit, nestirbit. Imaginea ta in fata ochilor mei, in mine. In interiorul sufletului si mintii mele. Ca si cand ma intorceam acasa, dupa o intalnire cu tine, completa, umpluta de fericire si de « tu« . Priviri, atingeri, cuvinte, toate ale tale spre mine. Mi-era cald si bine. Zambeam, ceea ce e important. Si ziua mea a inceput plina de tine, deja.  O zi cu tine in mine. Magie. N-am vrut sa o rup cu vorbe, n-am vrut sa o pangaresc cu descrieri. Am respirat-o pana in adancul fiintei. Am trait-o minut cu minut. Am incercat sa retin clipele, sa le traiesc cu incetinitorul, eu, atat de grabit-sacadata de obicei. Sa nu le consum, sa le prelungesc. Miracol savurat din plin. Tu, stapanul viselor mele. Tu, noua mea religie. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

E noapte. E liniste. E momentul pe care il prefer, in care pot sa respir, in care mi se pare ca orasul e mai putin insuportabil, ca strazile sunt practicabile, ca oamenii, mai rari, sunt mai « calmi ». Uitata isteria din timpul zilei. Uitat griul orasului, claxoanele, inghesuiala, nebunia. E intuneric, si, ca de multe ori (nenumarate…), trec pe langa casa ta, ca un salut. La ferestre mijeste lumina, desi e mult trecut de miezul noptii. Ma inunda o emotie puternica. Mi se raspandeste in corp, imi circula prin toate extremitatile, mi-e cald, parca nici n-ar mai fi iarna, imi bate inima mai puternic, si parca a coborat in stomac. O simt de acolo pulsand, si nu stiu cum sa o potolesc. Ii vorbesc, insa ea continua sa-si faca de cap. O las sa bata, sa imprime ritmul ei. Privesc, ca un copil uimit, dincolo de dârele de lumina care se preling din ferestre, si mi te inchipui, inauntru. Mi-e frica sa te vizualizez prea detaliat, mi-e teama ca n-as rezista unei asemnea emotii puternice. Sigur as exploda de emotie si tremur, m-as desface in miliarde de particule mici… Am trecut cam a mia oara prin fata casei tale. Am pasit pe trotuarul pe care pasesti tu, spalat de ploi, sau, poate, am trecut chiar peste pasii tai de azi si sub pasii tai de maine. Am inhalat aerul acela, care nu! nu e un aer poluat de cartier bucurestean, impregnat de noxe, praf si fum, ci este aerul pe care il inspiri/expiri tu, elixir magic de viata. Poate acum jumatate de ora, poate peste o ora. E aerul care-ti intra pe fereastra atunci cand o deschizi dimineata sa aerisesti… Am respirat adanc si m-am simtit ametita. Parca trasesem in plamani respiratia ta, iesita direct din tine. Ca un sarut. Si mi-a fost bine. Iti multumesc. Recitit, textul acesta mi se pare mult mai sec decat valtoarea si intensitatea senzatiilor pe care le-am trait in acea seara. Probabil ar fi trebuit sa scriu la cald. Insa am dorit sa-mi savurez in tacere emotiile  care ma inunda. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It