cafea

« Demult zic ca iti scriu sa te intreb daca ai citit-o pe Allende, mai ales cartile autobiografice si daca da, ce parere ai? mi se pare ca va potriviti mult: fragile, insa extrem de puternice in scris. nu va e frica sa impartasiti ceea ce simtiti. sa o citesti, daca nu ai apucat inca. ma regasesc in multe din posturile tale. te admir enorm, enorm si-mi pare tare rau ca nu apucam sa iesim la cafeaua aia, cand visez sa te ascult povestind de tine, nimic de business, doar de viata. insa vine ea si ziua aia. pana atunci, sa te pretuiesti pentru talentul tau si pentru ca ti-l cultivi asa frumos, elegant, sensibil si-i atingi si pe ceilalti. tare te pup si te imbratisez » Si asta era acum trei ani, acum trei ani cand am incetat sa cam scriu (prea putin si inconsistent am facut-o, prinsa in tumultul lucrurilor care m-au « rapit », carora m-am dedicat total). Nu e vina nimanui, decat a mea, ca m-am dedicat asa, ca am lasat deoparte ce conta cu adevarat pentru mine. Dar am, foarte foarte tare, sentimentul ca mi-a scapat viata printre degete, ca mi-am « pierdut » acesti trei ani. Trei ani de adanca, lenta coborare in infern. Desi, probabil, la o adica, as lua-o fix de la inceput…. Mai rau e acum, din cauza starilor… 🙁 share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

9 zile fara cafea, fara tocuri, fara masina, absolut fara televizor, de niciun fel. 9 zile cu 9 ore de somn zilnic. 9 zile de cuvant scris in detrimentul cuvantului vorbit. 9 zile de tacere, fara vorbe, in care singurele momente in care vorbeam erau cele cand comandam masa, sau cand alegeam sa vorbesc la telefon. 9 zile cu pescarusi, mare, vant, soare, liniste, stele, nisip, carti, ganduri. 9 ca sa fiu noua. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

Astazi a fost prima mea zi de baut cafea fara cofeina. Nu mi-as fi inchipuit niciodata ca voi ajunge sa fac asta, din doua motive extrem de puternice. Unu: din principiu dispretuiesc tot ce e surogat. Ori o faci, ori nu o faci. Ori traiesti, ori nu traiesti. Am mai scris detaliat despre asta, aici. Si de cand ma stiu, nu prea inteleg smantana fara grasime, berea fara alcool (mai nou si vinul????), pielea ecologica… Pentru ca traiesc 100%, nu-mi plac jumatatile de masura si lucrurile « usurate » de incarcatura lor, oricare ar fi aceasta. Doi: ador cafeaua de cand ma stiu. Sunt o iubitoare a licorii negre, aromate, de o gramada de ani. O beam dimineata, la pranz, seara, noaptea, oricand. O beam neindulcita (din intamplare, sau din noroc, mie nu-mi place zaharul si dulcele de cand ma stiu, cu foarte putine exceptii. Si nu-mi plac bauturile dulci si dulcele, asa ca oricum nu adaugam niciun indulcitor. Cafeaua dulce mi se parea « stricata », nu o puteam bea, daca cineva imi adauga zahar din greseala. Stricata in sensul de gust stricat, alterat). O beam ades si rece. In plus, de-a lungul anilor, am ajuns sa am o relatie speciala cu cafeaua. Sa fie atat de mult parte din viata mea, incat cand imi era sete, beam cafea, nu apa. La orice ora. De vreo 20 de ani beau 2 litri de cafea pe zi. Nenumaratele mele recipiente de cafea sunt binecunoscute celor din jur, mereu apar cu o sticla noua sau un termos (dezavantajul termosurilor e ca sunt grele, si cum oricum nu tin sa fie calda cafeaua, poate doar iarna, uneori…). Cea mai simpatica anecdota legata de cafea si un recipient este cand am venit la redactie in Franta, in primele zile, pe cand nu ma cunosteau bine, cu o sticla de cafea. Era transparenta. Colegii mei au intrebat, firesc: « E vin rosu? ». Eu, cu ochii mari: « Cum sa fie vin? e cafea ». A fost randul lor sa se inspaimante. Li s-ar fi parut foarte normal sa vin la redactie cu 1 litru jumatate de vin rosu, dar cu ATATA cafea?!?!?! Ei bine, ieri s-a produs marea schimbare. Cum necum a trebuit sa ajung la un hypermarket (vroiam sa fie mai multe feluri ca sa cumpar mai multe si sa pot incerca gustul cu care sa ma imprietenesc), ca sa cumpar cafea fara cofeina. Din nefericire, la analizele de sange (pe care le-am facut acum o luna dupa ce 15 ani nu mi-am facut nicio analiza), mi-a iesit o cifra foarte mare a hormonului stresului (cortizol), in sange.  Mare. Nu ma mir in mod deosebit, anul 2012 la mine a fost cu doua campanii electorale, plus stresuri personale suficient de mari. Iar eu nu ma exteriorizez, deci undeva trebuia sa se intample ceva. Hormonul asta are si efecte bune (inhibitor de frica – inteleg ca s-au facut teste pe persoane suferind de diverse fobii, si dupa ce li se injecta cortizol, le disparea teama. La un moment dat doreau sa faca…

Un prieten este cel care are incredere in tine mai mult decat ai tu in tine insuti. Un prieten este cel care vede in tine ceea ce n-ai curaj sa vezi. E acela care-ti spune: nu ai voie sa te uiti in oglinda si sa crezi ca cineva e mai bun decat tine, si daca ai indoieli, ia-ma la o cafea, in acel moment, si-ti voi explica. Este acela care te priveste plangand de neincredere si stie exact ce sa-ti spuna ca sa zambesti. Este acela care nu profita de lacrimile tale, nici de induiosarile tale, nici de momentele cand ai garda jos. In privirea prietenului esti puternic, in privirea prietenului esti bun, in privirea prietenului esti frumos. Sunt fericita si bogata ca am asemenea oameni in jur.   share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It