Premiantii nu merg in paradis

premiuAn de an, subiectul bacalaureatului, un des marroniers de la presse, cum s-ar spune in Franta. In fiecare an aceleasi idei. Ca se copiaza, ca se vand subiectele, ca se da spaga, ca e procentul de absolvire mic, ca sunt perlele mai multe si mai mari. Invatamantul romanesc are cert o problema, mai multe, fara indoiala. Si multe din ele din pricini economice. Subfinantare, profesori platiti prost, respectiv nu suficient motivati, raman unii de calitate indoielnica sau niste rari sfinti, dedicati. Incet incet lucrurile merg mai jos.
Anul acesta, in afara de clasicele subiecte despre bacalaureat, isi face loc si o stire: fiul Gabrielei Vranceanu-Firea nu a luat bacalaureatul. Evident, o gramada de lume se bucura. Altii sunt indignati.
Fara sa fiu nici pe departe fan Firea, ca sa stam stramb si sa judecam drept, mie mi se pare chiar foarte laudabil ca nu a luat bacalaureatul fara sa-l merite, doar pentru ca era fiul lui X. Sau ca nu l-a cumparat. Sau ca nu l-a negociat, ca atatia altii.

Cat despre performante, din propria mea experienta de viata de premianta pana in clasa a 12, olimpica la mate si fizica, fix colegii mei mai smecherasi din clasa (coincizand ades cu cei corijenti, asta neinsemand prosti, ci doar imprastiati, sau doritori sa isi traiasca primele iubiri, primele teribilisme, sa fumeze primele tigari, sa exerseze primele saruturi), au reusit cel mai bine. Smecherul din ultima banca din clasa mea de la liceu e milionar in euro (bravo lui!), si a declarat, la 38 de ani, la intalnirea de 20 de ani de la bac, ca e cel mai tanar pensionar. Isi permite. Viata e despre altceva decat despre a lua 9 si 10…

Nu vreau sa alimentez miturile cu Bill Gates sau alti oameni de acelasi gen fara diploma, etc, dar nu am vazut pana acum ca a fi premiant echivaleaza cu succesul si in viata reala, asta bazata pe bani si facturi, pe smecherie, pe adaptare, pe supusenie chiar uneori, pe oferirea a ce se cere, pe abilitatea de a se plia pe ceea ce trebuie sau ce asteapta lumea de la tine.

Nu ma intelegeti gresit, a fi premiant nu te condamna. Dar nici nu-ti garanteaza reusita.
Uneori, chiar, premiantii joaca ulterior, culmea ironiei,  in filme numite “Singuratatea alergatorului de cursa lunga.”

Si nu, nici invers, nu reusesti neaparat daca esti chiulangiu.
Reusita este ceva mult mai complex, din ingrediente multe si cu dozaje diferite.

 

Matematica, dragostea mea

Mi-a placut matematica dintotdeauna. De cand ma stiu. Neavand amintiri din copilarie, nu mai stiu cu inceputurile de aritmetica si multimi. Stiu doar ca mi-a placut matematica intotdeauna. De prin clasa a V-a imi amintesc, insa, foarte bine. La propriu, adoram matematica. Sa rezolv ecuatii, probleme. Am mers la olimpiade, si nu din vreo obligatie sau ambitie… A, ba poate da, din ambitie, dar o ambitie buna, nu negativa. Mi-a placut enorm matematica. Din placere ma scufundam in probleme, puneam creionul pe hartie si rezolvam. Sigur, poate ca aveam si o inclinatie pentru. Parintii mei sunt amandoi ingineri electronisti. Firesc, potrivit inclinatiilor mele si placerii, la liceu am dat la clasa de mate-fizica. Evident am intrat, fara probleme. Si fizica mi-a placut. Mult, foarte mult. Am luat, de altfel, 10 la treapta a doua la fizica. Si 10 la matematica la bacalaureat. Si chimia mi-a placut, dar doar cea anorganica. La chimia organica s-a rupt firul de placere… Iar eu nu puteam invata de nevoie 🙂 Nu stiu sa tocesc, pur si simplu nu pot. Inca acum, adult, am o dificultate de a retine lucruri care nu-mi plac. Sau le retin si le rejectez rapid. Le uit imediat ce nu-mi mai trebuiesc. Memorie temporara, doar cat timp imi folosesc acele lucruri.

Asa cum dadusem la liceu de mate-fizica, tot asa, in firul logic, am dat admitere la facultate la matematica. Unde am intrat 🙂 Insa, dupa primul semestru, am plecat in Franta, unde “mi-am facut de cap”, si am dat examen la scoala de jurnalism, in 1992, un drum pe care n-as fi luat-o in Romania (prea proaspata “democratia”, prea fragile “modelele”, prea lejera “scoala de jurnalism”). Cateodata ma mai intreb (destul de des), cum ar fi fost viata mea daca as fi ramas la facultatea de matematica si as fi absolvit-o.

Sigur, gandindu-va la evolutia mea ulterioara, la faptul ca am facut facultatea de jurnalism in Franta si am devenit jurnalist, dragostea mea pentru matematica poate parea surprinzatoare. Si nu e, totusi. Matematica mi-a structurat viata, gandirea, limbajul, comportamentul. Matematica imi influenteaza (in bine, zic eu), modul in care scriu.

Spre deosebire de purii literari, eu, chiar daca fac fraze lungi, alambicate, compuse din multe propozitii, complicate, ele nu-s niciodata fara sens. Fiind o iubitoare de matematica, am logica. Aceasta logica ma face sa cladesc in mod temeinic frazele. Cuvintele n-au locuri intamplatoare in inlantuire, propozitiile au sens una langa alta, una dupa alta.
Pot sa deschid fara probleme paranteze. Si chiar paranteze in paranteze. Ele vor avea intotdeauna sens, si nu odata mi s-a spus ca scriitura mea e usor de citit. Ei bine, eu stiu “secretul” acestei impresii. E usor de citit, pentru ca, intre altele, curge foarte logic, si n-are “gauri de rationalitate”. In plus, textul, desi fara “schita” sau schelet, e o constructie logica, pentru ca spiritul meu nu-mi permite sa il structurez decat asa…..
Apoi am fost jurnalist in presa economica, si am scris pe domeniul IT si telecom. Sigur ca iubirea pentru matematica avea rostul ei, aici. Un domeniu tehnic, care ma atragea foarte mult, imi placea, si nu l-as fi inlocuit cu nimic. Oricum, de cand ma stiu sunt destul de tehnica, atrasa de lucrurile noi, mai ales de internet…

In plus, in viata, matematica ma mai ajuta la ceva. Logica imi foloseste zilnic. Precizia imi este mai mult decat utila. Matematica imi confera rigoare. Tot matematica ma ajuta sa fac deductii. Sa am anumite elemente, pe care sa le analizez si din care reies concluzii. Descopar lucruri, ma prind de ele, fac legaturi, conexiuni, le inteleg repede.  Prin reducere la absurd sau nu, rezolv problemele vietii.
De asemenea, am o slabiciune pentru restul oamenilor carora le-a placut matematica. Am tendinta sa rezonez mai usor cu ei, poate datorita punctelor comune de logica si dezvoltarilor mentale cladite coerent.
Singurul “dezavantaj” al iubirii pentru matematica este ca imi doresc sa inteleg orice… Iar uneori e dureros. Nu se poate intelege tot, si pentru mine e greu de acceptat acest lucru. Carteziana cum sunt. Si nu-s mai putin romantica fiind iubitoare de matematica.
Of, unde-i foaia, ecuatia, problema? Mi-e dor sa le rezolv… In lumea matematicii, totul are un raspuns clar. Un rezultat.  O solutie (aflata pe o cale sau mai multe). O victorie. Invingi. Matematica are metode. Dar ofera raspunsuri. Pe matematica te poti baza. E imuabila. Nu lasa loc de interpretari, adica nu de flou. Sigur, interpretari are, intr-un fel. Dar in matematica ajungi pe teren solid, nu in nisipuri miscatoare. Inca iubesc cu pasiune matematica!

Țara lui Papură Vodă și a lui Ion Popescu

Nu e de râs, e de plâns, ba chiar de fugit cât ne țin picioarele, cât de departe se poate.
La Pitești, o clasă întreagă de elevi care dădeau bacalaureatul a scris în locul rezervat numelui și prenumelui lor, Ion Popescu, pentru că li se arătase un model. Infiorător. Atât îi duce capul. Când vor îmbătrâni generațiile noastre, iar aceștia vor fi generațiile care vor munci, ce se va alege de țara asta?

Atunci de ce să mă mai mir de căutări pe Google de genul: cum sa lesin, cum  faci un id mama  si tata, ce este echilibrul lumii?, cum pot sa lesin mai repede (lol), dragoste la schimb, de ce nu ma intelege lumea, de ce au oamenii emoti (nota: la toate interogarile am pastrat “ortografia” initiala), cum trebuie sa ma port in lume cu alti necunoscuti, cum se pupa la emoticoane, nu ma mai suna mi-e dor de el cumplit, indispensabila pentru viata mea, ma simt o copila pierduta, suntem mai egali, prietenia dintre mine si hamsteri, www.hai sa ne cuplam, hamster ochii, cate suparari am tras de mi, ce reprezinta ochii sinceri, cat poti sta lesinat, am dreptul de a fi suparata pe mine, care sunt lucrurile ce v-au placut la o floare si 2 gradinar, castigi 500 lire sau 500,000.00 lre la loteria mailurilor ?, cu cine va intelegeti mai bine cu tata sau cu mama?, cum ar trebui sa povestesc o schita?, cum dau add unui prieten la hi5, emoticon care lesina, emoticon cu sange, emoticons cum se face o inima, eu si floarea, cums a faci bani din spamuri, diferentele lumii, download spamuri, imagine in care sunt 3 emoticons un sarut ala cu limba, nu sunt toleranta cu, joc cu mama si tata, nu lasa parintii sa hotarasca pentru tine, oglinda de vazut in ea pe net, cat poti transmite prin ochi, versuri: ma simt prizonier inlantuit si nu pot invata, emoticon cu lesin, cum sa ma schim cind prietenul mi-o cere, emoticon de oameni, lucruri din emoticoane, emoticon”lesin”, nu poti sa citesti in ochii mei, statusuri de fatarnicie, iubita mea nu intelege reciprocitatea, un lesin perfect, iti dau bani parintii, ce ests apocalipsa, cel mai mare ochi din lume, eu cred ca oglinda lor este scrisul ce lasa mana lor, nu te iubesc putem fi prieteni, prietenia nu exista, statusuri de toleranta, ststusuri sa lese lumea surprinsa, cafea nedormit si nemancat, tradu cine se iubeste se tachineaza, din oglinda i oglinda ma vad diferit, cum sa pastram o prietenie…

Altfel, n-avem onestitatea de a recunoaște că da, școala românească scoate tâmpiți. Nu numai din acestia, dar cert, într-o proporție mult mai mare decât în generațiile anterioare. E teribil. Intamplarea cu cei 30 de Ion Popescu demonstreaza din plin. Nu stiu sa gandeasca dincolo de o chestie…. Nu stiu si nu pot sa o faca.

Si ma miram, acum ceva timp, de unul din acestia care cauta pe Google “cum sa pastrezi o relatie“. El era “in norma”, din pacate. Sunt trista.