Scriu asta cum as scrie arta conversatiei. Aveam senzatia ca oamenii stiu, sau ca ar trebui sa stie , care sunt abilitatile pe care trebuie sa le ai ca sa poti ‘socializa’ online, (acest cuvant atat de barbar), calitatile pe care trebuie sa le posezi ca sa te poti imprieteni cu altii. Aveam senzatia ca oamenii stiu unde trebuie sa se opreasca, ce si care sunt limitele, care poate fi ritmul in care avansezi si progresezi in relatie, cum sa faci pasii, cum sa te apropii de celalalt.
Observand in jur, vad ca de fapt foarte multi nu stiu cum sa procedeze. Nu imi dau seama de ce nu realizeaza ca online-ul nu este decat alt mediu de exprimare, dar ca regulile de baza si de comportament raman aceleasi. Online-ul este o oglinda a offline-ului. Virtualul nu este diferit de real in regulile de bun simt, de apropiere, de politete, de abordare umana.
Socializarea e si ea o arta, nu se face cu forta, nici cu orice pret. In mod gresit unii oameni cred ca daca altii sunt la un click distanta de ei, daca isi etaleaza viata privata si fotografiile intr-un cont, daca plang si rad in statusuri, asta inseamna ca acestia sunt mai accesibili decat in viata reala. FALS! Foarte, foarte fals!
In real, nu te poti duce la un necunoscut pe strada sau intr-un magazin, ca sa-l intrebi brusc, netam-nesam: “vrei sa fii prietenul meu?” Nu-i poti spune: “Hai, lasa-ma sa intru in viata ta, arata-mi fotografiile tale de vacanta, lasa-ma sa vad ce scrii despre ceea ce te bucura si ceea ce te supara!” La fel, nu poti sa-i impui sa vada fotografiile tale, sa asculte ce ai tu de spus si sa empatizeze cu tine.
Ei bine, daca acestea par lucruri elementare in offline, de ce oamenii isi inchipuie ca ar fi altfel in online?
La fel e si in virtual, de ce unii cred ca ar putea fi altfel? Nu, nu e altfel. Pur si simplu e la fel. Suntem aceeasi oameni, si nu suntem mai permisivi si nici mai apropiati, mai deschisi sau mai dornici de a ne trage de sireturi cu necunoscuti, decat suntem in real.
Desigur, putem cunoaste necunoscuti, insa cu grija. Pasii se fac treptat. Friend requestul trimis si acceptat este echivalent cu “a face cunostinta” in real. Nici asta nu faci oriunde, oricand, cu oricine. Asa cum in real poti cunoaste oameni in anumite imprejurari, fie cu interese comune (la cursuri de dans/fotografie/la cinema, etc), fie prin prieteni comuni, cam asa e si in lumea virtuala. Conteaza lucrurile care ne plac amandurora. Cu cat mai multe lucruri comune, cu atat mai multe intalniri mentale, cu atat mai multe motive de prietenie, de apropiere, de interes catre impartasire, de placere a discutiei. In online, ca si in offline, dupa acest prim moment, al cunostintei, apropierile intre oameni se fac treptat, nu brusc. Nu devii imediat intim cu cineva, nu iti permiti imediat sa spui anumite lucruri. E important sa stii sa taci, si sa stii sa asculti, exact ca in viata. Sa observi inainte de a te repezi.
Constructiile relatiilor trebuie sa aiba baze solide in general. Iar relatiile din online se cladesc, ia ghici cum? Ei bine, exact ca o relatie din lumea palpabila. Increderea se castiga treptat, interactiunea creste firesc, dar masurabila pe axul timpului. Nu te poti “baga in seama” netam nesam cu cineva, chiar daca acesta ti-a trimis/acceptat friend request-ul. Faptul ca te afli in lista cuiva nu-ti da dreptul sa te tragi de sireturi instantaneu cu acesta. Ca si in real, virtualul trebuie sa respecte regulile unei cunostinte proaspete, si anume… ia-o usor, treptat, discret, cu pasi mici. Cand intri in universul cuiva, intai asculti si observi, apoi vezi daca poti spune ceva, mai ales la unele subiecte…
La fel, NU poti cere nimanui, unui strain adica, sa intre in lista ta si sa empatizeze cu tine. Pur si simplu nu poti avea pretentia asta. Ar fi ciudata si deplasata. Ar fi ca si cand ai apuca oameni de mana pe strada, sau ai strange femei necunoscute in brate, din senin.
Mai este o greseala, curent intalnita. Oamenii care pretind interactiune. Ola, ohe, hello, nu poti pretinde interactiune de la cineva cu forta. Nu poti avea pretentia sa interactioneze cu orice pret. Interactiunea se merita, se castiga. Interactiunea vine ca si in real. Daca inspiri pe cineva prin ce spui, acesta iti va raspunde. Daca nu, nu, pur si simplu. Nu ai cum sa te superi ca e in lista ta si ca “nu vorbeste cu tine”. Nimic nu este obligatoriu. Nu are nimeni norma de interactiune cu ceilalti. A consimti ca cineva sa-ti intre in lista inseamna ca incuviintezi sa intre intr-o parte a universului pe care il zugravesti, il desenezi, il creezi. Asta insa nu inseamna ca ii poti pretinde cuiva sa ia parte la universul tau in mod activ, sa picteze alaturi de tine, sau sa aplaude ce faci.
Relatiile se construiesc treptat, incetul cu incetul, in online ca si in offline. Si ca si in real, nu toti ne potrivim, nu toti ne iubim, nu toti ne placem, nu toti ne apreciem. Fiecare cu ale lui, pur si simplu, ca si in viata. Asa cum nu iesim la cafea sau bere cu oricine, tot asa nu ne apucam sa pretindem relatii online de apropiere de la oricine. Si e bine ca e asa. Trebuie sa ne impacam cu asta. Asa ca si socializarea asta, nu se face nici la gramada, nici cu forta. Cum suntem selectivi si elitisti in viata, suntem si pe internet. Si nu e nimic ciudat in asta, dimpotriva.
Arta e despre emotii, iar emotiile sunt subiective. Toti avem lucruri care ne induioseaza, toti avem tabuuri sau puncte sensibile, subiecte care ne provoaca stari diverse. Toate trairile anterioare, toate valorile, toate negatiile au legatura cu felul in care percepem lumea. Fiecare cu lentila noastra proprie, niciuna ca a altuia. Prin ele receptam mai bine sau respingem ceea ce privim.
