antidot

Otrava

4 novembre 2010

Mi-ai intrat in corp, in minte si in suflet ca o otrava. Mi te-ai strecurat prin pori. Te-am respirat, te-am inspirat pana in adancul plamanilor, pe care i-ai invadat, pana-n ultima alveola. Mi-ai circulat prin vene. Imi locuiesti corpul pe interior. Mintea, in toate cotloanele. Sufletul, pana in adancuri, pana la plasele. L-ai umplut, si da pe din afara de tine. Imi tasnesti din iris si globul ocular. Esti in mine si ma locuiesti pe dinauntru, te strecori pe artere, umpli toate organele. Cele vitale si celelalte. Imi populezi noptile. Visele de care-mi amintesc, si mai ales visele pe care nu mi le stiu a doua zi. Imi insotesti pasii ziua. Peste tot. La intalnirile profesionale, la intalnirile personale. La hipermarket. La film. In parc. Esti aici, in mine, inauntru, mustind, iesind prin orice rasuflare, si totusi ramanand intreg, inauntrul meu… Te iubesc si ma dispera sentimentul asta. Ma umple de o fericire profunda (pe deplin inconstienta si oarecum masochista) si de o disperare cumplita. Mai mult decat niciodata pana acum. Pentru ca esti unic, aparte. N-am remediu pentru tine. Esti ca un virus exotic, necunoscut, pentru care nimeni niciodata n-a inventat inca un vaccin, un antidot, o licoare tamaduitoare. M-am imbolnavit de tine si nu ma mai vindec. Si-n plus, nici macar nu vreau sa ma dezintoxic, de fapt. Mi-e bine asa, cu tine circulandu-mi prin toate venele. Te iubesc, si am sa mor de tine. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
4💬 read more