Transmiteri

Azi mergand prin oras, m-am tot gandit la tine. O mie de lucruri, o mie de detalii pe care le priveam imi aminteau de discutii cu tine sau de lucruri care-ti plac.
Priveam lucruri expuse la targul de toamna, “cu dichis”, si ma gandeam la o multime de cuvinte si de amintiri. Ca si cand fiecare dintre lucrurile mangaiate cu ochii avea o legatura cu tine. Sau poate ochii mei le cautau inconstient doar pe cele care aveau legatura cu tine.  Si le gaseau…

Te simt tulburat de cateva zile… Si  nu ma insel, simt starile. Firele invizibile…
Iti traiesti starile si-mi pare rau ca nu pot fi langa tine in momentele astea. Sper sa revii, senin si cu gandurile limpezite…. Mi-e dor de rasul tau, de lucrurile nostime, inteligente, frumoase pe care le spui. Mi-e dor de tine. Nu mă lăsa mult să-mi fie dor!

Revolutii miraculoase

Cade o bomba, esti asurzit, totul arde in jur si inauntru. Dupa, nimic nu va mai fi la fel. E revolutie. Peisajul se modifica, raurile ies din matcile traditionale pentru a imprumuta alte albii, cladirile se redeseneaza, orasul arata diferit. Indragostirea e ca o revolutie. Arde totul in interior, cum ard strazile in revolutii, totul se rastoarna brusc, totul se reaseaza in alte fagase, si pe neasteptate capata alte intelesuri. Chiar si istoria proprie. Propriile amintiri. Ceea ce credeam ca stim despre noi. Dragostea reaseaza si rescrie totul. Este ca si cum atunci te nasti, in acel moment. Nici nu mai conteaza ce era inainte. Sau conteaza datele problemei doar ca sa sublimeze, sa explice, sa justifice si sa legitimeze “intamplarea”, “intalnirea”, impactul, povestea, miracolul, minunea, irepetabilul.
Spunea cineva ca nu s-a indragostit (are aproape 28 de ani). Ce pierdere, ce pacat!  Abandonul acela e nepretuit. Revolutia aceasta care te reaseaza in alte coordonate e unul din magicele momente ale unei vieti, alaturi de a te naste si de a da viata unui om.
Chiar daca  nu te mai recunosti, dupa, iti esti atat de recunoscator. Esti fiinta care a trait revolutia. Esti omul care a luat parte la miscarea aceea enorma, la cutremur, la torent. Ramane sa faci cunostinta cu tine, cel nou, sa te obisnuiesti cu dezvoltarea, si sa pasesti inainte fara teama. Dragostea e cea mai pretioasa comoara. Si cea mai solida armura impotriva oricarui rau din lume.

Iar indragostirea poate sa se dezvolte frumos, sa creasca transformandu-se pe nesimtite intr-o dragoste. Nu vorbesc din carti, imi mai amintesc si eu cate ceva din viata mea :)) Asta pentru sceptici, care nu cred ca asa ceva exista, si pentru acritii de viata, care, netrecand prin indragostire, sau netraind asta in prezent, nu pot privi cu simpatie si ochi buni. Nu prea-i inteleg, dar asta e alt subiect. Eu am o admiratie deosebita pentru oamenii indragostiti, si un respect anume. Imi place sa-i vad. Aerul dintre ei vibreaza, suflul e fierbinte, iar ei parca plutesc 🙂 Pot sa-mi dau seama cum sunt si eu, vazuta din exterior 😉 De unde si expresia “in al noualea cer”. Pai cine sa mai poata atinge pamantul?

Multumesc, mama!

Sunt nascuta, crescuta aici, in Bucuresti. Am obiceiul sa spun ca sunt copil de asfalt, pentru ca nu am fost in copilarie in vacante la tara. Adica am fost doar intr-o copilarie mult prea frageda, din care nu am amintiri. In fine, nu copilaria si amintirile sunt subiectul despre care vreau sa scriu aici.

Am avut bunici pe care i-am iubit mult. Am o mama de o noblete sufleteasca rara. De fapt, e nobila in tot.
Am o mama extraordinara. O femeie si feminina, si puternica. O femeie eleganta si fizic si mai ales eleganta moral. O femeie care a reusit profesional, si care a fost si mama exemplara.
Care gatea si se ocupa de casa, desi cariera sa a fost (si este) impresionanta. Mi-a fost model, cand am crescut. Mi-a starnit admiratia de cand am mijit ochii. O admir si acum. M-a indrumat intr-un fel minunat, m-a ghidat. Nu stiu cum a facut, dar a procedat extraordinar. A avut o metoda incredibila de educatie. Nu mi-a interzis niciodata nimic. Nu am avut, practic, interdictii, pe parcursul copilariei si adolescentei. Tocmai pentru ca nu am avut interdictii, tocmai de aceea nu am fost tentata sa fac cine stie ce prostioare sau prostii. N-am fumat, n-am baut. Nici macar n-am avut prieten 🙂 Vroiam doar sa invat. De altfel, am luat premiul 1 pana in clasa a 12a. (aici era sa fac o gluma proasta, din seria “si la ce mi-a folosit!:D”)

Si asta pentru ca nu mi-a spus niciodata, dar niciodata: “Invata! Fa-ti lectiile!” Eram extrem de cuminte, si asta pentru ca nu mi se interzicea in mod clar nimic. Insa a stiut, habar nu am prin ce metoda, sa-mi sadeasca in mine valori puternice (corectitudine, onestitate, loialitate, ura fata de minciuna si lasitate, constiinciozitate… si altele). Si a stiut si sa ma faca sa inteleg care sunt lucrurile rele. Tot nu stiu prin ce metoda, caci in orice caz, nu prin interdictii rostite.
Imi acorda devreme multa incredere. Si ma simteam mandra de asta, si nu i-o inselam. Eram asa, cumva, responsabila de increderea pe care mi-o acorda.
Imi acorda si multa libertate. La 13-14 ani ieseam la petreceri cu colegii mei, si ramaneam pana la 1-2 dimineata, ceea ce la varsta noastra si la vremurile de atunci era foarte mult. Toate colegele ma invidiau pentru mama. Pentru intelegerea ei. Pentru felul in care se comporta cu mine. Pentru tineretea si eleganta ei, pentru libertatea pe care mi-o acorda.
De altfel, mult timp dupa copilarie, acum, ca adult, o fosta colega de-a mea din scoala generala, pe care am continuat sa o vad pana la bacalaureat, imi spunea ca pe mama o vedea ca pe o doamna din inalta aristocratie, ca purta acea noblete in priviri, in atitudine si in comportament, ramanand in acelasi timp calda si feminina.

Mama mi-a cultivat si dragostea pentru diferenta. Si dorinta de a ma distinge printre ceilalti. De a fi intr-un anume fel. Si de a nu fi ca ceilalti. Si placerea de a fi cocheta si ingrijita mereu.
Mama, desi era o femeie ocupata, desi muncea mult, desi pleca in delegatii mereu, imi facea rochii si fuste. Mi le concepea si mi le cosea. Ca sa nu fiu imbracata din comertul socialist. Ca sa fiu altfel. Sa fiu draguta si sa ma disting intre puloverele, rochiile, pantalonii comunisti.

Ulterior, nu s-a amestecat in viata mea.
Am iubit pe cine am dorit. Nu s-a amestecat deloc, niciodata. Nu a spus nimic, nu a comentat, desi, plasandu-ma din punctul ei de vedere, ar fi putut sa o faca. A spus intotdeauna ca eu trebuie sa aleg, asa cum cred ca e cel mai bine pentru mine.

O iubesc, sunt mandra de ea. Multumesc, mama!

p.s. incepusem aceasta postare cu gandul de a scrie despre un subiect mai general: “parintii est europeni versus parintii vest europeni”. Dar mama merita o postare intreaga, separata. De fapt, mama merita tot. Orice.
Voi scrie despre versiunile est si vest europene in curand, poate tot azi 🙂