As putea sta ore intregi sa privesc cum cerul se contopeste cu marea. In sezonul acesta nu exista linie de demarcatie intre ele, orizontul dispare. Asta ma fascineaza.
Si n-as stii sa spun daca e mai corect ca cerul se ineaca in mare, sau marea se pierde in cer. Cuplu perfect, fuzional, asortat, un gri intens…
In mine e o liniste si o neliniste. Un calm aparent care mascheaza o durere adanca. O rana deschisa, pe care incerc sa o acopar privind marea.
Detalii intregi imi amintesc de tine, si uneori, o zvacnire provoaca o durere atat de acuta in stomac, incat imi inchipui ca asa as simti si o lovitura de cutit. Cu diferenta ca aceea, calda fiind, nu te doare. La mine doare inca din prima secunda. Iar senzatia se estompeaza greu.
Ma duc pe plaja, sa privesc marea. Apele linistite sunt adanci.
