actiune

Extensia inutila online a ipocriziei noastre

28 février 2012

Desi sunt o aparatoare infocata a internetului, ei bine, unele lucruri nu isi au locul pe internet. Am spus de multe ori in ultimele zile. Nu vreau sa salvez NIMIC pe Facebook. Sunt un suflet impietrit si nu salvez nici spitale, nici balene, nici paduri, ONLINE. Nici orice v-ati putea inchipui. Nu-l dau jos nici pe Blejnar, nici pe Basescu, nici pe Obama. Nu cred in cauzele online. Nu conteaza cauza, oricare ar fi ea. Si poate tocmai comportamentul oamenilor m-a facut sa am reactia asta de respingere. M-am cam saturat de activistii online care isi « cumpara o constiinta » asa cum isi cumparau pe vremuri pacatosii indulgente de la biserica catolica. M-am saturat de activistii online de fotoliu, care nu s-ar deplasa nici pana la coltul strazii pentru crezul lor, dar care cred ca isi fac datoria dand un click, neglijent, intre doua mesaje private si trei statusuri, si care isi impanzesc lista de prieteni cu acea cauza. Daca vrei sa ajuti, da, poti afla pe FB, (e excelent ca mijloc de transmisie a informatiei, ca penetrare), dar ajutorul e in real. Daca vrei sa manifesti, da, poti sa te « strangi » pe FB cu cei asemenea tie, dar manifestatia e in real. Daca vrei sa fii om, asta se face in real. Nu dand click-uri absolut alandala la zeci si sute de cauze de care nu-ti pasa. Ce ti se pare ca faci? Te simti mai bine? Te culci seara cu sentimentul datoriei implinite? Te simti mai om? Mai bine iesi pe strada si da o paine unui om sarman, sunt destui. Painea aceea valoreaza inmiit fata de un click pentru orice cauza sforaitoare. Sigur, nu te vede lumea, asa cum te vede cand aderi la cauze…. Dar daca singura ta grija este « sa te vada lumea » ca esti responsabil, ca esti civic, ca esti uman, afla ca NU ESTI. Nici responsabil, nici civic, nici uman. Da, cred in puterea internetului de a federa, de a informa, cred in rostul grupurilor (strangi oameni ca tine si discuti cu ei), dar actiunea, orice fel de actiune, se face in real. Si atunci cauzele sunt INUTILE. Ca sa afle cineva ceva (de pilda intr-un caz ce are nevoie de ajutor), un simplu status, scris clar, e suficient. Ca sa vina sa ajute, nu e necesar sa dea like la cauza. Cauze, aceasta extensie inutila, online, a ipocriziei noastre. Cumpara-ti o constiinta cu un click! Sau cu doua. Sau cu zece. Sau cu o suta, in functie de cat consideri ca ai pacatuit. Apoi, intoarce-te la rele. La minciuna, la furt, la injurii, la facut rau aproapelui. Esti un om bun, uite cate cauze ai la profil. Esti un cetatean responsabil, tu dai jos presedinti cu un click…. esti preocupat de ecologie, plantezi arbori cu un click, vorba aia, ce ti s-ar putea reprosa? « Insirand cuvinte goale ce din coada au sa sune »… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it…

📌
19💬 read more

Nu mai e nici urma de sansa

16 février 2011

Postez rar politic. Rar egal aproape niciodata. Bun, asta seara fac o exceptie. Minunat. Eu eram destul de cinica in ultimul timp despre devenirea acestui popor, despre viitorul sau. Numai privind in jur si te ingrozesti. Ceea ce altii numesc cinism, din pacate, eu numesc realism. Privesc in jur si vad. De la nivelele cele mai joase, cele la indemana fiecaruia, nu mergem in sus, ci in jos. De la felul in care ne crestem si educam copiii, de la felul in care ne comportam intre noi sau cu ceilalti, de la spiritul civic (mai bine spus, de la absenta sa), de la cainosenia care se dezvolta (si inca, eu, ca proprietar de catei, va spun ca ei sunt de nadejde, nu ca oamenii). Ei bine, n-o sa se intample nimic in vecii vecilor amin. Aleluia!!! Murim cu Miorita de gat. Murim doinind a jale pe pajiste, privind gales la Miorita noastra.  Mai o stacana de vin, mai o doina de jale, mai o lacrima, mai un topor in capul vecinului, mai o siluire a vecinei.  Sau, versiunea urbana si moderna a mocofanului roman:  murim in fotoliu, protestand pe Facebook, trecand in ochii celor din lista noastra ca mare revolutionar deschizator de drumuri, Che Guevara cu acte in regula. Mai « ciupim » o bruneta, o blonda sau o roscata din lista, mai luam o gura de bere, mai dam un like la o melodie, mai citim un ziar, comentam undeva, injuram si scuipam seminte. Intre toate astea, nu uitam sa aderam la cauze. Mai ales sa fie multe, nefolositoare si sforaitoare. Adormim seara cu sentimentul datoriei implinite, ragaind satisfacuti. Si stam in fotoliu, de parca ne-ar fi lipit acolo cu superglue, pierir-ar inventatorii fotoliilor. Oricum, gandim ca nu putem fi eroi, ca nu putem mobiliza « milioane de persoane« , (ca si cand cineva cerea asta) asteptam « un semn de sus » (cand te-o lua Dumnezeu la el, poate), ca « nu se merita » (oribila exprimare!) sa miscam ceva. « Pai de ce eu? Ei, mie nu-mi place ce se intampla, dar gesticulez din fotoliu. Daca e vorba sa ma ridic si sa merg la actiune… eh, pai se schimba treaba. Pai de ce eu? Mie mi-e bine si asa… ». Al naibii concept de « merge si asa », inradacinat in genele noastre, parca, mai puternic decat orice pornire. Si genialul: « de ce eu, daca majoritatii romanilor nu le pasa? » ca si cand preopinentul n-ar fi roman, si de parca nu si-ar fi inceput tirada sforaitoare prin a spune apasat « noi« , incluzandu-se intr-o forma de actiune subinteleasa. Da’ntre timp s-a razgandit, pai sa intre el la puscarie, ca Tutea, pentru un popor de idioti? (adica da dovada de indrazneala, in comparatii). Murim cu Miorita de gat, va spun eu. De bunavoie, (transformata in voie buna) si nesiliti de nimeni. Cu o doina sau o manea in fundal sonor, nici nu mai conteaza. Intr-o veselie si o inconștiență imobilă. Dupa noi, potopul, desi majoritatea care gandesc asa, au si copii. Nu-si dau seama ca ruineaza cu mana lor viitorul propriilor…

📌
19💬 read more

Lectia trei: limitele

30 novembre 2009

Se spune ades ca limitele sunt doar in mintea noastra. Intr-o anumita masura, cred asta. Daca nu stii sa visezi, sa te imprietenesti mental cu dorintele tale, ele nu pot fi realizate, limitele  nu-ti pot fi impinse mai departe.   Vorbeam cu un prieten, care-mi povestea despre o cunostinta care lucreaza la CFR de ani de zile. Nu se vede mental in alta parte, pur si simplu. El nu se poate imagina in alta parte decat in CFR.  Viata lui este asta, la alta nu se poate nici macar gandi, ca si cand, dincolo n-ar exista nimic. La fel, acum cativa ani, o fosta colega de scoala generala, care lucra la Distrigaz, cu un salariu  mic, si doi copii mici singura, a refuzat sa mearga in alta parte, unde ar fi castigat mai mult, doar din teama, din imposibilitatea de a se plasa mental in acea situatie noua.   Acestea sunt doar niste exemple cu tinte materiale, dar de fapt, lectia limitelor se aplica si mai mult la tinte nemateriale, cumva mai greu de atins. Si clar, mai importante. De fapt, ne permitem sa fim doar ceea ce putem imagina.   Primul pas din a merge inainte, prima actiune pentru a impinge limitele, este sa ti le poti inchipui, sa-ti dai voie sa ti le povestesti, sa le visezi, sa ti le insusesti, intai  mental.   Daca tu insuti nu te vezi acolo, in situatia respectiva, in locul respectiv, atunci afla ca nu vei fi niciodata!   Pare o banalitate, dar nu e. Odata ce constientizezi asta, si ai curajul de a-ti dori lucruri, ele pot deveni posibile. Iar toate acestea sunt ca niste trepte. Azi urci una, maine alta, peste o  saptamana, o luna, urci inca una. Orizontul ti se dezvaluie, se degajeaza.   Trebuie sa crezi ca poti face, sa poti visa ca poti face, ca sa poti de fapt face.   Fiecare are provocarile lui, la nivel foarte personal. Ele nu pot fi universale, si nici nu pot fi imprumutate ca niste carti citite, de la unul la altul.   Fiecare trebuie sa-si fixeze limitele, sa-si viseze visele. La nivele mai mult sau mai putin concrete. p.s. Lectia limitelor vine dupa prima lectie de viata, renuntarea, si dupa a  doua, uitarea. p.p.s. Am spus ca este necesar sa-ti permiti sa te imaginezi in situatia respectiva, insa nu si suficient, pentru a ajunge acolo. E un intreg antrenament depasirea limitelor. share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

📌
0💬 read more