accept

O plangere a cuiva, recent, din lista mea de Facebook, mi-a atras atentia. Omul se plangea ca cineva caruia ii trimisese friend request il raportase la Facebook. L-am intrebat cum de si-a dat seama ca a fost raportat. Mi-a raspuns ca l-au avertizat cei de la FB, si ca timp de o saptamana nu are voie sa mai adauge pe nimeni. Atunci am intrebat dupa ce criterii adauga oameni, si a raspuns ca « fara criterii , daca vrea accepta ..daca nu sa dea cancel … si gata. » Ei bine, clar, aici e problema lui reala. Iar asta m-a facut sa ma gandesc la criterii, la ce aplic eu si la ce mi se pare cat de cat corect ca si mod de interactiune. E de fapt, un subiect mai complex, de aceea am vrut sa-l dezvolt intr-o postare. Nu e bine fara criterii, cert! Din cauza ca Facebook-ul a schimbat unele lucruri, persoana care primeste un friend request nu poate sa dea cancel. Singura forma de refuz este aceea de a face click pe « not now », dar atata timp cat nu anuleaza cererea cel care a trimis-o, aceasta ramane acolo in pending chiar si luni intregi. Singura posibilitate de a « scapa » complet de un friend request, din punctul de vedere al celui care l-a primit, este acela de a face click, dupa  « not now« , pe « nu cunosc aceasta persoana« . Caz in care Facebook-ul il penalizeaza pe respectivul, care nu-ti va mai putea trimite niciodata cerere, si care nu va mai putea trimite cereri timp de o saptamana nimanui, drept pedeapsa. In ce priveste criteriile, ele folosesc la ceva, evident. Mi se pare nu numai gresit, dar si foarte straniu, sa adaugi oameni neavand niciun criteriu. Ca doar oamenii nu sunt la kilogram, la legatura, la gramada, la saculet. Chiar si pentru un fanatic de interactiune umana, tot e necesar sa ai anumite lucruri la care tii, anumite profile de oameni cu care iti doresti sa interactionezi mai degraba decat cu altii. In primul rand, un criteriu relevant poate fi ce interese are persoana vizata. Ce interese, ce preferinte muzicale, ce carti citeste, ce filme vede. Cu cat mai multe interese comune aveti, cu atat e mai putin probabil ca un friend request sa fie receptat ca nedorit/jenant, si sa intervina acel click pe « not now » si apoi « nu cunosc persoana« . La fel, alt indiciu si criteriu important este numarul de « friends » al persoanei. Daca vezi ca are doar 100-200 de prieteni, este posibil si probabil sa nu accepte in lista decat oameni cunoscuti din real, si atunci mai bine nu agresezi. Poate ca daca trimiti un mesaj inainte, ar putea sa mearga lucrurile altfel. Baiatul respectiv se plangea ca « Oameni buni, Facebook-ul este un site de socializare. A socializa inseamna sa descoperi lucruri noi, persoane noi…a cunoaste, a descoperi, a impartasi cu altii.  Asta inteleg eu prin socializare, nu stiu, poate nu inteleg eu prea bine sensul cuvantului« , spunea el.  Site-ul e de socializare, desigur, insa, sincer, rolul sau primordial,…

Exista pe Facebook tot felul de oameni. Dupa ce i-am observat si analizat pe cei care vorbesc doar de dragul de a vorbi, am observat si alte categorii de oameni. Exista, de pilda, unii care iti trimit friend request, le dai accept, apoi luni de zile nu spun nimic. Ca si cand nici n-ar exista. Te si intrebi de ce au dorit sa te aiba in lista. Poate pentru ca raspunsurile tale la o discutie de la un prieten comun li s-au parut interesante, poate le-au placut si le-ai parut suficient de interesant incat sa te adauge in lista lor. Dupa aceasta prima impresie, fac gestul de a trimite un friend request, insa ulterior nu interactioneaza deloc cu tine. Nici comentarii, nici macar un timid like. Ai putea presupune ca nici nu intra pe FB, nu numai ca nu te citesc, atat sunt de tacuti. Si totusi, ai sa fii mirat: unii dintre ei sunt cei mai fideli si avizi urmaritori ai postarilor tale. As fi trait fara sa descopar niciodata asta, daca n-as fi plecat doua saptamani, in care am lipsit complet de pe internet. Am fost (placut !) surprinsa sa vad ca m-au cautat, mi-au scris oameni despre care habar nu aveam ca ma urmaresc. Am fost magulita sa aud ca ma citesc, chiar daca in tacere. Aproape ca mi-au fost mai dragi decat  «ai mei ». Poate pentru ca ai mei ma urmaresc pentru ca ma stiu, ne vedem in viata reala, plang pe umarul lor si ei pe al meu, radem impreuna… avem diverse lucruri in comun, interese asemanatoare, activitati impreuna. Insa interesul totalilor necunoscuti este neconditionat de niciun interes sau motiv din lumea reala. Am facut aceasta constatare in iunie, insa am scris aceasta observatie mult mai tarziu, la cateva luni dupa ce facusem descoperirea, ca status in Facebook. Unii au emis ipoteza ca cei care citesc in tacere, sunt poate timizi. Posibil. Dar stiam, din experienta mea de 12 ani de internet, ca virtualul dezinhiba, ca permite pana si timizilor sa se exprime. Acestia prind curaj in spatele ecranului. Altii mi-au atras atentia ca «nu intotdeauna vezi ori stii cine te mai citeste…la money chanel crezi tu ca cei ce se uitau iti desenau undeva degetul, ca sa-i poti numara spre satisfactia unora, ori altora?…si cei tacuti se numesc prieteni! » Sigur ca si cei tacuti se numesc prieteni ! Insa like-urile sau comentariile nu sunt nici pentru amorul propriu (am alte domenii si ocazii in care sa mi-l hranesc !), nici pentru vreo competitie (cine are mai multe comentarii! :P). Like-urile si comentariile sunt un feed-back. E neplacut sa ai senzatia ca vorbesti de unul singur. Este bine sa ai parteneri de discutie! Chiar si in contradictoriu ! De fapt, mai ales in contradictoriu ! pe aceia ii pretuiesc intr-un mod deosebit. Bineinteles, pe aceia care au o argumentatie. Nu pe cei care injura pentru ca nu sunt capabili sa poarte o discutie cu cineva care are alta parere decat ei… Insa discutia cu un interlocutor care nu e…