Limite si fatete

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPornind de la enuntul “libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt”, orice om este diferit in functie de interlocutorul cu care interactioneaza, caci ne setam limitele reciproc. Nu mergi intr-o relatie (interactiune), decat pana unde ti se permite. Iar asta este variabil.

De pilda, eu insami, desi sunt fix aceeasi, cu aceleasi dorinte, sentimente, crezuri, revolte, lupte, emotii, sunt diferita langa oameni diferiti. Cu fiecare din ei ne-am setat un prag. Este o setare reciproca. O ajustare tacita. Stii ca pana acolo poti merge, dincolo de care relatia nu mai exista, sau are de suferit. Sau doare. De aceea am fatete pe care oamenii le descopera uneori tarziu, alteori niciodata, Depinde de context, de nivelul de acces la mine, de locul si starea in care ma vad. Si-s tot eu, unitara.

Cea mai evidenta diferenta este in interactiunea cu cei apropiati. Pana undeva am mers cu cineva, pana altundeva merg cu altcineva. Si asta din cauza limitelor setate reciproc. Pot fi docila, cum pot fi salbatica. Totul depinde pana unde simt ca pot merge. Intre doi adulti relatia se calibreaza asa cum o faci si cu un copil: va face lucruri ca sa testeze limitele, si va invata/intelege pana unde poate “sa se intinda”.

De aceea, daca nu doresti sa fii abuzat moral sau fizic, setezi limite. Daca il lasi pe celalalt sa treaca dincolo de orice prag, de orice bariera, de orice frontiera, intelege ca n-are prag. Si tentatia de a merge oricat, oriunde, in orice directie, e mare.
A nu se intelege gresit: exista si momente si persoane cu care orice granita e eliminata. Trebuie insa sa stii exact cu cine si de ce faci asta.

Intrebari despre Mirandolina

Mona, o prietena draga, m-a provocat sa raspund la niste intrebari. Am o stare ciudata si inchisa de cateva zile, de blocaj  (de ne-scris), dar pentru ca mi se pare prea nepoliticos sa nu-i raspund intr-un termen rezonabil (deja am intrat in a doua zi), iata:

1. Cand ai inceput sa scrii in online?

La inceputul lui mai 2009, daca e vorba de blog. Daca e vorba de altceva, demult, caci sunt jurnalist, din 1995. Opt ani am scris pe IT si comunicatii, deci cu online-ul stau binisor 🙂 Dar vorbind strict de blog, in mai 2009. Atunci am participat la un concurs de gatit in aer liber. Mi-a placut atat de mult ideea incat am vrut sa merg. Deoarece am luat si premiu cu ce am gatit, am dorit sa povestesc prietenilor mei (celor care nu au putut veni) toata tarasenia si sa le arat fotografii. Atunci, cel mai simplu mi s-a parut sa fie online ca sa rezolv totul trimitand un simplu link. Nicidecum nu aveam de gand sa fie blog, nu ma atragea ideea, nu doream sa scriu online. Si habar n-am de ce am continuat. Poate pentru ca oamenii mi-au spus ca tare le e drag sa ma citeasca si din alta parte decat din ziare. Ce-i drept, blogul ofera o alta libertate, pot scrie cu alt fel de scriitura decat in presa economica. Sunt, de altfel, colegi din presa economica, carora le multumesc ca si-au facut blog. Fara acest lucru, n-as fi stiut ca au condei, ci doar ca sunt buni jurnalisti (fler, corectitudine, principii de strangere a informatiei, scriitura clara corecta).

2. Ce te motiveaza sa scrii pe blog?

De scris, eu scriu de cand ma stiu. Scriu cum respir. Daca n-as mai scrie, m-as ofili. De cand ma stiu scriu scrisori celor dragi, chiar daca ii vad zi de zi. Pentru ca pentru mine, nivelul scris si nivelul vorbit comunica lucruri complementare, in moduri diferite. Imi place sa scriu, si dincolo de scris, fara, n-as mai exista. Daca maine ar veni cineva si mi-ar interzice sa scriu pe viata, sigur as muri. Asa ca pe blog, online, sau in computerul meu, offline, eu scriu.
In plus, observ, cu placere, ca oamenilor le place mult ce scriu. Mi-au spus (multi dintre ei) sa scriu o carte. Vroiam demult sa fac asta, dar in alta limba, in franceza. Pentru ca oamenii ma roaga, si mi se pare ca le datorez cumva asta (le-am creat nevoia), voi scrie si in romana, carti.

3. Cum reactionezi la comentarii negative?

Nu am avut inca. Dar daca as avea, probabil ca nu le-as lasa sa apara. Mi se pare ok contradictia, dar nu lipsa respectului sau injuriile. Depinde ce intelegem prin “comentarii negative”.

4. Care a fost ideea initiala de la care ai pornit?

N-am avut o idee initiala. Asa cum am spus mai sus, n-aveam de gand sa-mi fac blog, nu ma atragea deloc ideea. Ca si jurnalist de IT si comunicatii am stiut foarte devreme despre bloguri, insa chiar nu ma batea gandul. In schimb, ulterior, ideea a fost: despre ce ma bucura, ce ma supara, ce traiesc, ce ma face sa freamat.
De la inceput, Mirandolina mi s-a parut a fi cel mai potrivit nume, caci asa imi spusese un prieten foarte drag, intr-o zi, in gluma. Nedorind ca povestea cu gatitul sa fie legata neaparat de numele meu, si nu pentru ca nu o asumam, (dimpotriva, sunt mandra de acel premiu la Campionatul de Gatit), dar  pornind nu din dorinta de a-mi face blog, nu am dorit ca in cautarile Google dupa numele meu real sa apara acel blog. Mult timp, mi-am dorit sa fie anonim, si a si fost. Numai prietenii mei buni stiau cine e Mirandolina. Si mi-era ok asa. Cu timpul, el a devenit mult mai public decat mi-as fi dorit, sau decat as fi banuit vreodata. Intr-un fel, ma bucura, caci ma bucur sa vad ca oamenilor le place ce scriu, intr-alt fel, ma intristeaza, pentru ca, desi postarile personale sunt criptice, (in asa fel incat sa fie intelese doar de cei in cauza sau de prietenii foarte buni care cunosc povestile mele), intotdeauna mi-e frica sa nu cumva sa se ghiceasca ceva. Deoarece eu, desi sunt foarte comunicativa, desi ador discutiile, desi ma expun mult online, am o inalta idee despre intimitate si lucrurile private. Viata mea privata trebuie sa fie dupa o perdea groasa. Acolo-mi consum iubirea, acolo-mi consum plansetele. In intimitate, nu la vedere.

5. Ce fel de link-uri tii in blogroll?

Exista doar doua categorii: a) prieteni reali b) oameni din virtual care-mi place cum scriu, a caror scrijelitura de “penita” o apreciez.
Nu am facut link exchange si nu conteaza daca eu ma regasesc sau nu la cei pe care i-am pus acolo.

6.  Cum te-a schimbat pe tine blogul?

Nu m-a schimbat deloc, cel putin asa cred. Sunt eu, aceeasi, in online ca si in offline 😉 Cand scriu, scriu din rarunchi, visceral, fac chiar “abuz de sinceritate

7.  Ce asteptari ai de la blogul tau?

Blogul e un loc de exprimare, al meu. E un lucru, n-am ce asteptari sa am. Eu fac sa fie ceea ce este sau nu este 🙂 N-am asteptari de niciun fel. Ma bucur daca oamenilor le place sa ma citeasca… atat.

8. Cat despre cititorii/vizitatorii acestui blog?

🙂 Sa revina doar atat timp cat le face reala placere. Sa fie autentici. Sa fie sinceri. In rest, chiar nimic.
De feed back nu ma pot plange, am fost efectiv surprinsa de reactiile unor oameni care nu ma cunosteau. Am gasit oameni vorbind despre “Mirandolina” in discutii aleatorii, fara legatura cu mine. Si tare mi-a facut placere. Caci acolo nu era nicio ipocrizie, necunoscandu-ma, neavand niciun interes…