Stări

Am vrut sa scriu ceva, aveam de fapt multe “subiecte”. Ajunsa in fata laptopului, nu pot, sunt blocata. Au fost niste zile stranii. Am evadat ca sa ma pot odihni. Stiu ca vine o toamna intensa si un an complicat. Nu ma sperie, dar vreau sa le abordez odihnita, cu seriozitate, sa ma pot implica pana la capat.
Am evadat, deci. M-am dus, crezand ca gasesc liniste. Era relativ liniste, de fapt era mult mai agitat decat ma asteptam si-mi doream. Chiar vroiam ceva foarte retras. N-a fost sa fie anul asta.
In fine, una peste alta, in fata mortii, n-am cuvinte.

Si dincolo de asta, am stari stranii. Nu sunt buna de nimic. Am crezut aseara ca e ceva temporar, ca daca am sa dorm, va fi bine dimineata. Inca nu e. Nu ma pot concentra la ceea ce am de facut, si stiu exact ce se va intampla: va deveni foarte urgent, din vina mea.

Nu pot nici sa scriu. Azi e o zi mai complicata, dar e complicata de cateva zile, daca ma pot exprima asa. Si va mai fi complicata aceasta zi inca mai multe zile dupa. Numai daca n-as avea intiparite in minte cuvinte si lucruri si date!

A scrie despre faptul ca nu scrii. Ar putea fi interesant, absurd, artistic. Ar putea fi intr-un fel. Dar uite ca nu e nici macar asa, pentru ca sunt secatuita.

Timpul scrisului este unic

Cand scriu, acela este un moment ne-interschimbabil. Nu e o piesa de lego care poate fi plasata oriunde, si in locul careia poate fi plasata alta, de alta culoare. Nici nu stiu exact cum sa exprim asta. Dar trebuie sa o spun, in fata mirarii unor oameni… Cand scriu, acel moment este special. Minutele, zecile de minute, orele poate (desi scriu repede), in care scriu, nu ar putea fi alocate altei activitati.
In acele momente, daca n-as scrie, as face oricum tot ceva pentru mine. As citi, as asculta muzica. As gandi sau as picta. As face ceva frumos pentru sufletul meu.
Nu, cand scriu, nu pierd timpul. Din punctul meu de vedere, e momentul cand pierd cel mai putin timpul. 
Daca n-as scrie, nu, n-as munci in acel timp.
Daca n-as scrie, nu, nu as merge la cumparaturi in acel timp.
Daca n-as scrie, nu, n-as avea indeletniciri casnice in acel timp.
Daca ma intreb ce as face in acel timp, nu gasesc decat un raspuns: as scrie!

Cand oamenii isi inchipuie ca as putea face orice altceva in loc sa scriu, ei bine, NU, n-as putea face nimic altceva. Momentul cand scriu e doar acela in care scriu. Nu e un moment oarecare. Nu e un timp oarecare, pe care il umplu scriind, asa cum l-as putea umple facand altceva. Momentul in care scriu e PENTRU SCRIS. Si ma si mir ca trebuie sa explic asta. Ma simt aproape neputincioasa sa explic. Mi se pare ca e un lucru atat de evident, atat de firesc!
Uite, de pilda, acum. E 4 dimineata. Nu e un moment cand as face altceva. Stinsesem acum aproape 2 ore lumina, ca sa dorm. M-a chemat scrisul. A trebuit sa aprind lumina si sa scriu… (nu numai ce scriu acum, dar daca tot exista nelamurirea asta, hai sa incerc sa descriu cate ceva). Nu m-as fi trezit din somn in toiul noptii ca sa fac orice altceva… Nimic altceva nu m-ar fi tras de maneca, nu m-ar fi trezit, nu m-ar fi chemat! Scrisul da. Dar scrisul e pentru mine ceva special. Ca un alt fel de a respira. Dar e dintre actiunile vitale! E o nevoie viscerala. Si in niciun caz o indeletnicire ca celelalte.