Drama vietii mele

-“Pai nush, ai ceva care intimideaza.”
– asa e
– de unde stii? ea m-a vazut in carne si oase. Din poze, nu intimidez
– te am vazut live in Herastrau cand te plimbai cu o doamna
– si am ceva care intimideaza? 🙂
– da
– au. Ce anume?
– pari o femeie asa..mai dura…. inabordabila…distanta…rece. imi aduci aminte de profa mea de matematica….era dura …impunea respect
– Imi si place matematica, am fost olimpica, nu mai conteaza asta acum
– Se vede

Ei bine, cam asta e drama vietii mele. Cred ca par atat de inabordabila si glaciala, incat…
Intr-un fel e ok, tin la distanta tot felul de nedoriti. In alt fel e cam dureros, caci sunt unii oameni care nu indraznesc sa se apropie, caci nu vad in interiorul acelei carapace, din nefericire.

Pokemonul meu 

​Am prins 14 pokemoni și sunt nivelul 4. Am început acum 12 ore, timp în care am făcut muuuulte altele. Plaja, cina la restaurant, plimbari in doi, discutii politice, etc.

Fără îndoială la București nu voi mai juca deja. Oricum îmi pare simpluț,  tarotul pe care îl joc cu francezii e mult mai strategic 🙂 Pokemon Go nu mi se pare deloc adictiv. Nu implica suficientă gândire și logica așa încât sa mă poată “prinde”.

Iar la București vânez pokemoni de ceva ani….

Bineînțeles ca mă numesc Mirandolina, ca sunt blondă și îmbrăcată în roșu. 

PS. Frate, n-ai văzut așa tupeu. Pokemonul ăsta în farfuria mea de musaca. Nu mai exista respect…