Directa a la Mirandolina

27august2016gmNu am apropouri, eu chiar zic direct când vreau ceva sau gândesc ceva. Nu bat NICIODATĂ șaua să priceapă iapa,  mi se pare o prostie imensa. Ca tu vrei ceva, si zici nu stiu ce, si te astepti ca interlocutorul sa inteleaga. Nu, pe bune? si vorbirea de ce s-a inventat?
Nu, nu bat saua sa priceapa iapa.  E o lecție învățată demult tare.
Asa ca eu daca vreau sa beau o cafea cu cineva, ii zic. Dar daca ii zic cafea, e cafea 🙂 Daca vreau altceva, zic altfel. Ca de aia s-au inventat atatea cuvinte, atatea nuante, atatea lucruri.
In fine, astea sunt detalii. Ca idee, eu nu fac apropouri. Eu spun pe sleau cand am de spus, de bine sau de rau 😉 Cu mine, stii pe ce picior dansezi. Daca sunt suparata, iti spun. Si spun si de ce…. ca nu ma rabda inima.
Nu, nu dau de inteles. Nu sorb preocupata din paharul de apa plata cu lamaie, privind piezis si asteptand ca tu sa intelegi.
Merci, Jean Paul. cum ar veni, iubitul meu francez, unul din oamenii care au ajutat la devenirea mea ca femeie, din copilul care eram.
El mi-a zis ceva foarte important, ca eu eram praf, aveam educatia si gandirea romaneasca clasica tampita. Aia care iti dicta sa taci, sa astepti, sa te lasi curtata.
Omul mi-a zis clar: nu e nimic gresit sa ma suni si tu. Suna cel care vrea sa-l auda pe celalalt. Nu o sa te dispretuiesc pentru asta, ci o sa ma bucur ca ma suni si vrei sa ma auzi.
Ca asa, domnisoare neinvitate la dans, timide pe langa perete, cunoastem destule 🙂
Sa ne intelegem: nu invit la dans, aici inca totusi e apanajul barbatilor.
Dar daca vreau sa spun ceva cuiva, spun. Gasesc un mod sa discut, cuvintele sunt teritoriul meu. Nu, nu astept sa te prinzi tu dintr-o privire piezisa si o scuturare de bucle….

 

Cuplul: traditionalism si modernitate

Spune un om inteligent, pe FB, aseara: “Unele femei de azi vor ca bărbat să: “te trezești în fiecare dimineață să mergi la serviciu, să iei/duci copilul de la grădiniță, să faci curat, să speli, să gătești şi să mai ai timp şi pentru tine…” dacă se poate ar mai vrea şi ca acesta să închidă ochii când ea mai zăboveşte cu vreun şefuleț, instructor de fitness sau de yoga
Păi ăla nu e bărbat! E o mamă eroină!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

e partial adevarat 🙂 Partial, insa, exagerat 🙂
Sotul meu, francez fiind, impartea cu mine sarcinile de toate felurile (noi n-am avut copii, dar cu fosta sotie, cu care a avut copii, a impartit si schimbatul de pampers, dus la scoala, etc), si asta nu-l facea mai putin masculin, mai putin puternic, mai putin barbat.
Iar faptul ca impartea cu mine sarcinile din casa, nici nu inseamna ca eu nu faceam nimic. Faceam lucrurile in doi. Si, important, cu iubire si cu bucurie. Comuna. Cel care venea acasa mai devreme, care avea mai mult timp, ala se apuca de {aspirat, spalat vase, calcat, gatit, pus masinile de spalat, etc} Asta ne lasa mai mult timp liber impreuna (de lenevit, plimbat, uitat la filme, facut orice iti trece prin cap, noi si jucam mult, eram jucatori amandoi- eu inca mai sunt, el nu mai este pe lume, jucator sigur a rămas si in lumea de dincolo, abia astept sa mai facem cateva partide– de ale noastre)
Și mai aveam “obiceiuri” comune, le trec sub tacerea intimitatii 😉
De la un român nu cer/nu astept acelasi lucru, inteleg perfect particularitatile regionale, ca sa zic asa (totusi, e tara mea natala 😀 ), dar nici n-as aprecia ca eu sa fiu coplesita de munca si el sa stea cu mancarea gatita (de mine) in frigider, asteptand sa vin eu acasa la ora 22 de la munca ca sa i-o incalzesc, ca el nu si-o poate incalzi… ca nu-i permite postura de mascul, e sub demnitatea lui sa se ridice sa si-o incalzeasca (nu e un exemplu exagerat, cunosc cazuri concrete fix asa). Sincer, as admite asta de câteva ori (sunt înțelegătoare, nu rup capul din prima), dar nu ca regula generala… 

Cred ca e ok sa impartim si placerile si neplacerile. Si obligatiile, si distractiile.
Si finantele. Nu-s nici de acord cu principiul: unul ia banii altuia si “tine casa”. Nu, frate. Platim cheltuielile comune impreuna, apoi fiecare cu banii lui, ca de aia muncim. Poate vreau sa iti fac o surpriza, e cam stupid sa iti cer bani ca sa ti-o fac. Poate vreau sa te invit la restaurant/sa te duc in vacanta/sa-ti cumpar o carte, un obiect de arta, ceva de imbracat. Vreau sa o fac pe banii mei, nu pe banii din pusculita comuna. Si nici sa mint ca sa iau banii din banii pusi la comun.
Si nu, nu vreau banii tai, asa ca nici tu sa nu ii vrei pe ai mei. Ajut, la nevoie, oricand trebuie. Dar ca regula generala, fiecare cu ale lui. Cheltuielile comune sunt comune, restul, fiecare cu ale lui. Poate vrea sa-i joace, sa-i bea, sa-i dea pe femei 🙂 Cum ar fi sa ii iau barbatului banii cu pretextul ca eu “tin casa”? Invechite concepte 🙂

Ah, si timpul… pai timpul… cea mai importanta resursa. E ok sa petrecem timp impreuna, comun consimtit, bucurie impartasita. Dar nu sa nu ne permitem libertatea de a trai fara celalalt. Eu cu ale mele (plimbari singura, citit, scris, dormit, iesit cu prietenele, etc), la randul lui, el cu libertatea lui, la fel de importanta ca a mea, si preocuparile lui.
Cred ca asta e reteta rezistentei unui cuplu, sa intelegi ca fiecare om e un om liber, si are nevoie sa respire in voia lui.
Nu ma sufoca, ca ma pierzi urgent. Si nu, nici eu nu sufoc. Daca nu-mi dai motive de neliniste, sunt cel mai cool si liberal om din lume 😉