Ultima seara la sediul din Ollioules
L-am iubit pentru ca sudul Frantei e paradisul.
L-am iubit, asa cum iubesti locul in care scrii si concepi texte, hranesti cu actualitate oamenii, si in care stai pana iese ziarul din tipar, si pipai cerneala inca neuscata, si inspiri mirosul acela, si traiesti trepidant, si, si, si.
L-am iubit ca pe locul care e mereu acelasi si totusi care iti ofera atatea schimbari incat pana si tu, eterna grabita, nu ai timp sa te plictisesti, si nici macar sa vezi ca trece timpul.
L-am iubit ca pe un loc unde simti fiorii: de adrenalina ca ai scris o stire si ziarul concurent nu o are, de emotie ca ai reusit si azi,de bucurie ca ai facut-o bine, insa si de teama…. de teama ca trebuie sa mergi la un accident cu 5 persoane carbonizate si sa te apropii de ele, sa vezi, sa intrebi, sa scrii.
L-am iubit, asa cum iubesti locul in care iti gasesti rostul, in care colegii francezi te intreaba pe tine, romanca, cum se ortografiaza un cuvant in limba lor materna, in care colegii iti devin prieteni, in care suspini alaturi de ei, faci nebunii alaturi de ei, te apuci de fumat la 25 de ani desi asta nu te atrasese niciodata, doar pentru ca 80% din ei fumeaza, si decat sa te afume ei, consideri ca esti destul de mare sa o faci si singura.
L-am iubit ca pe locul unde te simti responsabil de ce spui, in care simti prin toti porii ca esti a patra putere in stat (de-adevaratelea), in care esti chien de garde de la democratie, in care ai constiinta, intr-o tara in care a fi jurnalist e o profesie la fel de respectata ca doctor sau avocat.
L-am iubit ca pe locul unde intri atat de cuminte si sfioasa, insa hotarata si cu principii, asa incat ii repezi foarte ferm de cate ori spun vreun banc legat de sex (ca 101% dintre bancurile frantuzesti), si din care ajungi tu sa smulgi hohote de ras cu glumele fara perdea pe care le inventezi, cativa ani mai tarziu. {iar teribilul farmec este ca ti se reaminteste “mai stii cum te uitai pe sub ochelarii tai mici la noi si ne faceai observatie <Je n’aime pas ce genre d’humour>?’}
L-am iubit, asa cum iubesti locul in care sarbatoresti cu redactorul sef alegerea lui Chirac, ca presedinte, dupa 14 ani de Mitterrand, in care numeri voturile in seri electorale, in care te simti vizat de orice se intampla pana la 1 dimineata (trebuie sa schimbi paginile- suni la politie, la pompieri cand esti de garda, pleci rapid pe teren, chiar si la 2 dimineata).
L-am iubit cu pasiune, asa cum iubesti locul din care vii acasa la 11, sau 12 seara, sau 1 dimineata, numai pentru a face rapid un dus, si pleci sa faci “bain de minuit” in Mediterana, baia traditionala de miezul noptii in apa neagra, intunecata, calda, primitoare, nebuneasca, cu acei colegi, sau sa mananci pe plaja. la o terasa, sau la casa unora din ei, pied dans l’eau, a Portissol. L-am iubit, ca pe locul unde ai redactia pe malul marii, fata in fata cu esplanada, si cand termini de scris, te duci direct la plaja, cu colegii.
L-am iubit cu pasiune si fidelitate, ca pe un loc in care te duci sase ani, o familie adevarata. Ca pe un loc unde oamenii intra ca invatacei, si din care ies la pensie, dupa 30 de ani, cu mandrie, dupa o cariera demna de stima.
Ca pe un loc in care esti dat exemplu pentru seriozitate si rapiditate. Ca pe un loc unde esti admirata si iubita, cu adevarat.
L-am iubit ca pe un loc cu oameni de stanga, care te iubesc desi esti de dreapta si refuzi sa te inscrii in Syndicat National des Journalistes (de sorginte socialista).
L-am iubit ca pe un loc unde te iau la reuniunile lor sindicale, pentru ca esti prietena lor, desi le declari nonsalant ca esti PRO-PATRON, acest capitalist putred, si pro societatea capitalista.
L-am iubit ca pe un loc unde ti se spune ca esti sigur de la KGB pentru ca pasesti hotarat si porti si tocuri (deci tropai ca garzile cand se schimba tura), ca esti sigur de la KGB pentru ca ai memoria numerelor de masini, spirit de deductie si observatie, vezi mai multe lucruri decat media oamenilor, si le folosesti cu cap.
L-am iubit ca pe un loc unde oamenii sunt atat de normali, frumosi la minte si deschisi, incat, daca ti-ai facut treaba, dansezi pe mese cot la cot cu redactorul sef, joci carti, bei pastis, whisky, sampanie, rose de Bandol, zilnic, sau iti schimbi, dintr-un pariu, rochia sexy, albastra, mulata, cu un coleg, care iti da pantalonii si tricoul sau, de doua ori prea mari pentru tine. Si apoi il ameninti ca nu i le mai dai, si ca il lasi sa plece asa, acasa.
L-am iubit ca pe un loc unde cresti armonios ca om, ca jurnalist, ca femeie, ca prietena.
L-am iubit ca pe un loc pe care nu ar fi trebuit niciodata sa-l parasesc, si care va ocupa pe viata un spatiu enorm din sufletul meu.
L-am iubit pentru ca sudul Frantei e paradisul, asa cum amar aveam sa-mi reamintesc asta, cand un prieten a ajuns pe acolo, exact la Sanary, (inainte nu stia cum e), si m-a sunat de acolo cu urmatoarele cuvinte, neprecedate de salut si de nimic “Caca-m-as in nasul tau de proasta, aici e paradisul pe pamant, ce cauti in Romania” (scuzati-mi expresiile dure, dar sincer, nu sunt elocvente daca nu sunt redate in toata deplinatatea lor)
Fotografiile acestea erau din ultima seara in care tipografia aceea mergea. Urma sa schimbam tipografia, si sa parasim acel sediu, de la Ollioules.
Var Matin, apartinand grupului Hachette Lagardere, fuziona cu concurentul sau, Nice Matin, ziar stapanit de o familie din Nice, dar in actionariatul caruia, reusise sa intre, intai tiptil, apoi majoritar, dupa moartea capului familiei, acelasi grup Hachette Lagardere.
Deoarece li se parea contra-productiv sa pastreze doua titluri care sa se concureze pe aceeasi regiune, au decis sa fuzioneze ziarele.
O pierdere enorma pentru locuitorii zonei (care nu mai aveau doua voci, doua versiuni, doua interpretari), si pentru jurnalisti…
