Var Matin, mon journal, mon amour

Ultima seara la sediul din Ollioules

L-am iubit pentru ca sudul Frantei e paradisul.
L-am iubit, asa cum iubesti locul in care scrii si concepi texte, hranesti cu actualitate oamenii, si in care stai pana iese ziarul din tipar, si pipai cerneala inca neuscata, si inspiri mirosul acela, si traiesti trepidant, si, si, si.
L-am iubit ca pe locul care e mereu acelasi si totusi care iti ofera atatea schimbari incat pana si tu, eterna grabita, nu ai timp sa te plictisesti, si nici macar sa vezi ca trece timpul.

L-am iubit ca pe un loc unde simti fiorii: de adrenalina ca ai scris o stire si ziarul concurent nu o are, de emotie ca ai reusit si azi,de bucurie ca ai facut-o bine, insa si de teama…. de teama ca trebuie sa mergi la un accident cu 5 persoane carbonizate si sa te apropii de ele, sa vezi, sa intrebi, sa scrii.

L-am iubit, asa cum iubesti locul in care iti gasesti rostul, in care colegii francezi te intreaba pe tine, romanca, cum se ortografiaza un cuvant in limba lor materna, in care colegii iti devin prieteni, in  care suspini alaturi de ei, faci nebunii alaturi de ei, te apuci de fumat la 25 de ani desi asta nu te atrasese niciodata, doar pentru ca 80% din ei fumeaza, si decat sa te afume ei, consideri ca esti destul de mare sa o faci si singura.

L-am iubit ca pe locul unde te simti responsabil de ce spui, in care simti prin toti porii ca esti a patra putere in stat (de-adevaratelea), in care esti chien de garde de la democratie, in care ai constiinta, intr-o tara in care a fi jurnalist e o profesie la fel de respectata ca doctor sau avocat.

L-am iubit ca pe locul unde intri atat de cuminte si sfioasa, insa hotarata si cu principii, asa incat ii repezi foarte ferm de cate ori spun vreun banc legat de sex (ca 101% dintre bancurile frantuzesti), si din care ajungi tu sa smulgi hohote de ras cu glumele fara perdea pe care le inventezi, cativa ani mai tarziu. {iar teribilul farmec este ca ti se reaminteste “mai stii cum te uitai pe sub ochelarii tai mici la noi si ne faceai observatie <Je n’aime pas ce genre d’humour>?’}

L-am iubit, asa cum iubesti locul in care sarbatoresti cu redactorul sef alegerea lui Chirac, ca presedinte, dupa 14 ani de Mitterrand, in care numeri voturile in seri electorale, in care te simti vizat de orice se intampla pana la 1 dimineata (trebuie sa schimbi paginile- suni la politie, la pompieri cand esti de garda, pleci rapid pe teren, chiar si la 2 dimineata).

L-am iubit cu pasiune, asa cum iubesti locul din care vii acasa la 11, sau 12 seara, sau 1 dimineata, numai pentru a face rapid un dus, si pleci sa faci “bain de minuit” in Mediterana, baia traditionala de miezul noptii in apa neagra, intunecata, calda, primitoare, nebuneasca, cu acei colegi, sau sa mananci pe plaja. la o terasa, sau la casa unora din ei, pied dans l’eau, a Portissol. L-am iubit, ca pe locul unde ai redactia pe malul marii, fata in fata cu esplanada, si cand termini de scris, te duci direct la plaja, cu colegii.

L-am iubit cu pasiune si fidelitate, ca pe un loc in care te duci sase ani, o familie adevarata. Ca pe un loc unde oamenii intra ca invatacei, si din care ies la pensie, dupa 30 de ani, cu mandrie, dupa o cariera demna de stima.
Ca pe un loc in care esti dat exemplu pentru seriozitate si rapiditate. Ca pe un loc unde esti admirata si iubita, cu adevarat.

L-am iubit ca pe un loc cu oameni de stanga, care te iubesc desi esti de dreapta si refuzi sa te inscrii in Syndicat National des Journalistes (de sorginte socialista).
L-am iubit ca pe un loc unde te iau la reuniunile lor sindicale, pentru ca esti prietena lor,  desi le declari nonsalant ca esti PRO-PATRON, acest capitalist putred, si pro societatea capitalista.

L-am iubit ca pe un loc unde ti se spune ca esti sigur de la KGB pentru ca pasesti hotarat si porti si tocuri (deci tropai ca garzile cand se schimba tura), ca esti sigur de la KGB pentru ca ai memoria numerelor de masini, spirit de deductie si observatie, vezi mai multe lucruri decat media oamenilor, si le folosesti cu cap.

L-am iubit ca pe un loc unde oamenii sunt atat de normali, frumosi la minte si deschisi, incat, daca ti-ai facut treaba, dansezi pe mese cot la cot cu redactorul sef, joci carti, bei pastis, whisky, sampanie, rose de Bandol, zilnic, sau iti schimbi, dintr-un pariu, rochia sexy, albastra, mulata, cu un coleg, care iti da pantalonii si tricoul sau, de doua ori prea mari pentru tine. Si apoi il ameninti ca nu i le mai dai, si ca il lasi sa plece asa, acasa.

L-am iubit ca pe un loc unde cresti armonios ca om, ca jurnalist, ca femeie, ca prietena.
L-am iubit ca pe un loc pe care nu ar fi trebuit niciodata sa-l parasesc, si care va ocupa pe viata un spatiu enorm din sufletul meu.
L-am iubit pentru ca sudul Frantei e paradisul, asa cum amar aveam sa-mi reamintesc asta, cand un prieten a ajuns pe acolo, exact la Sanary, (inainte nu stia cum e), si m-a sunat de acolo cu urmatoarele cuvinte, neprecedate de salut si de nimic “Caca-m-as in nasul tau de proasta, aici e paradisul pe pamant, ce cauti in Romania” (scuzati-mi expresiile dure, dar sincer, nu sunt elocvente daca nu sunt redate in toata deplinatatea lor)

Fotografiile acestea erau din ultima seara in care tipografia aceea mergea. Urma sa schimbam tipografia, si sa parasim acel sediu, de la Ollioules.
Var Matin, apartinand grupului Hachette Lagardere, fuziona cu concurentul sau, Nice Matin, ziar stapanit de o familie din Nice, dar in actionariatul caruia, reusise sa intre, intai tiptil, apoi majoritar, dupa moartea capului familiei, acelasi grup Hachette Lagardere.
Deoarece li se parea contra-productiv sa pastreze doua titluri care sa se concureze pe aceeasi regiune, au decis sa fuzioneze ziarele.
O pierdere enorma pentru locuitorii zonei (care nu mai aveau doua voci, doua versiuni, doua interpretari), si pentru jurnalisti…

Postare nervoasa de doua dimineata

Stau intr-o tara de salbatici, intr-un oras de necivilizati, intr-un sector cu un primar minunat.
Si anume: se spune ca acest cartier e un cartier printre cele “bune”. Asa credeam si eu, oarecum, pana sa constat niste lucruri, multe.

Deja eram foarte nervoasa cu tot ce a facut sau nu a facut Piedone de cand e ales primar. Tot ce a stiut sa faca (din cate am constatat eu, ca si locuitor al sectorului), este sa puna flori in tot sectorul cand venea iarna, in toamna. Pe cand noi aveam alte probleme, mult mai importante si mai arzatoare. A pus flori in toamna ca si cum avea ceva de demonstrat cuiva, ca si cum primavara nu mai venea, si ca si cum nu ar fi firesc sa puna flori in primavara care venea. Si oricum, ca ordine de prioritati…
Ce a mai stiut sa faca? Sa puna niste ridicole statuete din pomisori si iarba in toate intersectiile, niste coloane romane cu lumini in alte intersectii, niste palmieri la Constantin Brancoveanu, niste bolovani la Eroii Revolutiei, niste mineri din iarba, cu dinozauri, girafe si alte porcarii tot acolo. (in paranteza fie spus, orice decorator, peisagist, designer, ar fi recomandat macar ceva mai coerent- coerenta intre ele, zic).
Si apropo, calutii, birjarii, minerii, girafele din iarba sunt sursa de teribile spagi fara sfarsit, ca acelea sunt chestii care trebuie mereu taiate, mereu intretinute, doar iarba nu creste in forma de caluti.
Sincer, niste flori frumoase ne ajungeau. Si parcari, mai ales parcari. Si rezolvarea unor probleme care chiar ne intereseaza.

Parcari nu-s. Blocul meu e relativ departe de blocul de vizavi. Intre cele doua erau niste garaje din prefabricat. Le-au daramat (intr-un fel, bine au facut, aratau jalnic). Dar in loc sa construiasca o parcare pe terenul ramas viran, l-au lasat de izbeliste. De fapt, bine ca a venit criza, ca stiu sigur ca acolo vroiau sa tranteasca un alt bloc:(

Parcari deloc. Iar eu, care oricum nu am pretentia sa parchez chiar la poalele blocului, si care sunt dispusa sa merg cateva zeci, sute de metri, nici asa nu prea reusesc. Sunt seri cand vin acasa, si nu pot parca, fac ture de bloc, blocuri, cartier, chiar si cate 30 de minute. Si nu, nu pot inchiria un loc de la primarie, pentru ca… vedeti aici. Motiv.
In fine.

Deci ca sa vin la nervii de asta seara, de ora 2 dimineata.

Am fost la un restaurant cu un bun prieten. Am venit impreuna acasa, avand ceva de facut. Nu puteam sa stau 30 de minute sa caut loc de parcare, timpul sau fiind limitat. Am lasat masina intr-un loc in care nu deranja pe nimeni. Maine dimineata ar fi deranjat un pic, caci se ridica gunoiul, si botul masinii depasea locul prin care se vor scoate peste cateva ore tomberoanele. Am lasat masina acolo pentru un timp determinat, avand de gand, cand pleaca prietenul de la mine, sa cobor si eu la masina, si sa caut in acel moment un loc, fiind dispusa sa-mi petrec 30 de minute din viata cautand un loc de parcare (pe langa cele trei ore zilnice din trafic).

Ei bine, zis si facut. Discutia terminata, am coborat. Un ou de toata frumusetea, pe masina. Prelins pe caroserie, pe ferestre. Superb. Avem niste locuitori foarte civilizati si un primar sa ne traiasca.

Vorba aluia de azi, “mai am o secunda si emigrez” (parafrazand “mai am o secunda si candidez la presedintie“).

Si da, sunt nervoasa.
Si da, iar nu dorm.
Si da, o sa adorm dupa ce reusesc sa ma calmez. Da’ poate-n alt oras, alta lume.
Sau poate-n alta viata.

Europarlamentarul nostru

Mi-e rau. Deci retranscriere in direct, de pe Realitatea TV:

“Eu stau intr-un palat, si Severin nu sta si nu va sta in nici un palat, eu sunt un roman bogat care ma iubesc romanii, si Severin e un roman sarac care il urasc romanii.”

“Daca ma mai supara mult cu judecatoriile astea, o secunda mai am si imi depun candidatura la presedintie. Si intru si in turul doi si il bat si pe Basescu. M-am enervat azi.”

“Glumesc, nu candidez la presedintie. O sa candidez atunci cand nu ma va bate nimeni. Voi candida peste 5 ani cand nu ma va bate nimeni.”

Intrebarea jurnalistei: Anul acesta nu veti castiga, daca candidati? De cine va e frica? Basescu sau Geoana?
“Nu mi-e frica de nici unul dintre ei, dar ei sunt in fruntea unor partide puternice”

“Eu o sa fiu mai valoros decat ceilalti 32 de europarlamentari. Eu stau in palat.”

“Ia plimba mai camerele alea pe aici sa se vada ca e un palat”

“Eu nu sunt nici Geoana, nici ala, Crin Antonescu, sa jucati voi acolo bambilici pe la televiziuni pe acolo. Vezi ca ti-ai intrecut masura. Bai Prelipceanule, ia vezi ca va fac si voua acum o aroganta”

“Cati europarlamentari are parlamentul european?” intreaba Laura Chiriac.
“Ia si cauta”
“Eu stiu, dar va intrebam pe dumneavoastra.”
“Pai esti obraznica, daca stii si ma intrebi pe mine.”

Acesta e europarlamentarul nostru. Al Romaniei. Va reprezinta? Pe mine, nu.
Dar vorba acelui banc: “al nostru e mai frumos”