Prietenul meu virtual

Acum cativa ani (nu putini, sase pare-se, dupa calculele noastre), am cunoscut o persoana, pe internet, jucand carti pe yahoo in saloanele de limba engleza. Mi-am dat seama ca e roman dupa nickname. Am intrat in vorba si mi-a placut la nebunie ca era foarte ok, prietenos, la locul lui, fara nicio vrajeala 🙂 As fi fugit mancand pamantul daca as fi simtit, fie si o secunda, ca se gandeste la agatat:))

Ne-am castigat reciproc increderea, si foarte repede, am devenit confidenti. Confidenti din aceia, pana la capat. Am traversat amandoi ani tulburati si tulburatori. Ne-am plans reciproc pe umar pentru povesti triste. Am ras impreuna cand ne povesteam chestii nostime. Ne-am povestit si bune si rele. Nu vorbeam des, dar vorbeam mult in sensul de foarte intens si sincer. Confident:)
Nu ne-am vazut niciodata, si nici macar nu s-a pus problema. Nici macar numele nu ni l-am stiut. Ne-am stiut doar nickname-ul de pe internet. Ah, si, da, apoi, eu, pentru el, am devenit „ziarista”. Dar atat.

Nu ne-am propus deloc sa ne vedem, pur si simplu discutiile se desfasurau in alte sfere. Dar ne era bine sa ne stim acolo. Ne stiam bucuriile, framantarile.
Asta seara ne-am cunoscut. A fost ca si cand ne stiam de o viata.

Cea mai tare cautare pe Google

Acum, ca tot s-au apucat sa vorbeasca de Google si X si Vanghelie, mi-am amintit ceva.
Cea mai tare cautare pe Google pe care am vazut-o in ultimii ani (si nu, nu are legatura cu blogul, ci am vazut pe cineva cautand asta…), este “cum sa pastrezi o relatie” 🙂

Generatiile care s-au nascut cu internetul au impresia ca Google are raspuns la orice. Ca si cand exista solutii gata pregatite:)

Elefantul de pe tort la Eroii Revolutiei

Mda, elefantul de pe tort nu e Piedone insasi, ci elefantul de iarba a aceluiasi primar…

Geniala prietena mea aseara, in masina, cand treceam pe la intersectia de la Eroii Revolutiei. Desi ii povesteam ceva dragut, zice “Scuza-ma te rog ca te intrerup, dar acela ce e? Un elefant?” si izbucneste in ras.

Am vazut ca ai scris tu ceva pe blog, dar nu le vazusem“, si ne-am minunat impreuna. Am ras, desi era de plans.
Si tocmai ne uitaseram impreuna la niste fotografii din calatoria ei. Shanghai, un oras intr-o tara comunista…. Nu va spun cum era.

Azi mi-am zis ca merita sa ma duc sa fotografiez  elefantul si restul ororilor, in cazul in care nici altii nu le-au vazut.

Nu exagerasem cu absolut nimic in exprimarea de acum cateva zile: “Ce a mai stiut sa faca? Sa puna niste ridicole statuete din pomisori si iarba in toate intersectiile, niste coloane romane cu lumini in alte intersectii, niste palmieri la Constantin Brancoveanu, niste bolovani la Eroii Revolutiei, niste mineri din iarba, cu dinozauri, girafe si alte porcarii tot acolo. (in paranteza fie spus, orice decorator, peisagist, designer, ar fi recomandat macar ceva mai coerent- coerenta intre ele, zic).”

Deci nu exagerasem cu nimic. Era doar trista povestire a unei realitati plantate in mijlocul unei intersectii circulate. Acolo sunt, claie peste gramada, o girafa, un dinozaur, un elefant, niste mineri, bolovani peste tot, si cireasa de pe tort… dar va las sa descoperiti.

Va rog sa observati bolovanii aceia din toate fotografiie. Probabil ca au costat scump.
Si cum va spuneam, urmeaza cireasa de pe tort…. … un pom cu totul si cu totul de plastic. Kitch-ul cel mai groaznic, adunat intr-o singura intersectie bucuresteana. O amestecatura de prost gust, nici macar cu o coerenta intre elemente.


Capitala europeana, cum spuneam.
Concluzia? Suntem niste papagali, frate. In timp ce altii fac autostrazi, drumuri suspendate, sosele cu 6 benzi pe sens, zgarie nori, in timp ce altii construiesc cate un etaj in 3 zile, noi facem figurine din iarba si caram bolovani in intersectii.