Ziua farselor

septembrie 1996, Les oubliettes

Fostul meu sot, Philippe, era regele pacalelilor. Ma pacalea si pe mine, ii pacalea si pe prietenii comuni, uneori fara scrupule, doar pentru placerea rasului sanatos de la sfarsit. Desi, uneori, inainte de ras, imi venea sa-l omor. Odata, cand il asteptam in Romania, mi-a dat telefon ca este retinut la frontiera sarba, si ca nu crede ca poate trece inainte de 15 ore. Eu eram in alt cartier, la matusa mea, si in 5 minute suna la usa, acolo unde eram. Asta e un mic exemplu, el ne pacalea in permanenta, mereu.
Ei bine, ca in povestea Petrica si lupul, cand Philippe a ajuns la urgente, in prima faza n-am crezut…. venisera pompierii la usa sa-mi spuna ca l-au transportat la urgente, si eu, stiind ca sunt prietenii lui de pahar, ii trimiteam acasa, a trebuit ca oamenii sa insiste. Chiar avusese un accident de masina.
La fel cand si-a rupt piciorul, prietena mea Brigitte nu a mai crezut cand ii spuneam (nici macar eu, ma credea complice), ca si-a rupt piciorul.
Nu prea gust eu pacalelile incepand din vremea aceea….
ps. omul acum pacaleste sfintii, parca-l si vad sunandu-l pe Sfantul Petru si spunand ca este retinut la frontiera norilor, unde mai intarzie niste secole.

Fara vulgaritati

Nu vorbesc vulgar, si nu imi place sa folosesc cuvinte din sfera aceea. Vin dintr-o casa/familie unde a spune “dracu” sau “misto” era considerat foarte urat, deci altceva nici atat. Si nu, nu e ipocrizie, tot restul este in coerenta cu acest lucru.
Cei care ma cunosc stiu ca nici suparata, nici obosita, nici nervoasa, nu numai ca nu stiu sa injur, dar nici nu stiu sa rostesc vreun cuvant mai “colorat.” Nu, nu ma ofilesc daca aud vreunul, dar in regula generala prietenii mei apropiati si cercul meu de cunostinte nu folosesc vulgaritati decat foarte rar, in momente extreme, nu ca o norma. Nu sunt ipocrita, cum am spus mai sus nu mor daca aud nu stiu ce, dar prefer sa nu folosesc si sa nu aud la ordinea zilei vulgaritati. Simt ca am suficient de multe cuvinte ca sa imi pot exprima orice traire si orice sentiment fara a ajunge la o vulgaritate. De altfel, ador cuvintele si ma joc cu ele, folosesc mereu extrem de multe cuvinte care nu sunt in fondul comun al limbii.
Nu mi se pare deloc sexy sau de bonton sa vorbesc presarand vulgaritati. Am avut parte de parteneri suficient de maturi (chiar si cei foarte tineri) incat sa nu ii excite asta (*doar asta) ; am avut cu ce (*altceva) sa-i provoc.
Nici macar in adolescenta n-am avut tentatia sa vorbesc asa, nici macar din bravada, asa cum n-am avut tentatia sa fumez. Pur si simplu. Si nu ca ma abtin, asa sunt eu, asa imi vine mie, asa imi este constructia.
Nu judec pe nimeni care face alte alegeri decat mine. Nu stramb din nas si nu fac pe pretioasa. Fiecare sa faca exact cum ii place si cum simte, e o lume libera, si frumusetea consta in diversitate. Spun doar ca eu nu simt, cine ma cunoaste stie sigur cum vorbesc 🙂 Nu-s constipata, asa sunt eu, si nici macar nu mi-ar sta bine altfel. Ar suna fals si total nefiresc. Asa cum ar fi daca as manca acasa mereu cu mainile, iar in public m-as chinui sa mananc cu tacamuri. Nu ar fi natural, ci, dimpotriva, caraghios. Asa si cu limbajul, mie nu mi-ar sta bine sa rostesc asa ceva, as fi ridicola.
Singurul lucru la care as avea pretentia, este ca daca eu nu folosesc un anumit gen de limbaj, nimeni sa nu-l foloseasca in mod gratuit cand mi se adreseaza.

Cate eternitati vor mai trebui sa treaca?

ma intreb cate mii de ani vor mai trebui sa treaca incat sa ma uit la mesajele de la tine si sa nu ma apuce instantaneu plansul.
nu stiu ce am cautat in noaptea asta alba sa recitesc dialogurile, si am plans instantaneu, fara sa imi doresc sa plang.
Mi-e extrem de dor sa te “aud”