Cui nu trebuie

nu stiu cine imi va mai da vreodata inapoi toate lacrimile astea care curg fara macar sa usureze sau sa stearga nimic.

Si imi rasuna ades in cap cuvintele tale. Implacabil, inexplicabil, aleator.
“Imi trezesti instincte animalice, ma gandesc la tine si-mi vine sa urlu la luna”, ai spus tu. Am zambit si am spus ca e bine. “Nu e bine, caci trezesti cui nu trebuie.” N-am aflat ce inseamna “cui nu trebuie” in ce te privea, si nici nu cred in asta.
Si in continuare, am nesabuinta sa cred ca “cui nu trebuie”, nu are legatura cu tine, in ciuda lucrurilor pe care le afirmai. Am cutezanta sa te contrazic. Mi se intampla rar sa nu te aprob, asta e una din datile cand imi permite sa am parerea mea.
Dar “cui nu trebuie” s-a declinat in tot felul de feluri in lunile astea lungi. In filme facute in capul te miri cui, filme cu mine, care ma trezeam agresata de povestirea acestor erotisme nedorite, pana si aseara, trei apeluri voce, trei apeluri video, un sms. Ma simt ca blestemata. Poate ca m-ai blestemat. Cine stie…
Sa ma placa si sa ma “viseze” tot felul de ‘cine nu trebuie”, iar eu sa te caut mereu pe tine. Nu ca ar conta vicisitudinile de parcurs, doar ca uneori este tare dureros. Si uneori dorul  de tine devine atat de crunt incat este aproape violent fizic, pana la lacrimi, care, cum ziceam, nici ele nu usureaza nimic. Macar de-ar sterge ceva, macar de-ar curata… Nu. Dimpotriva. Sunt mai trista, si mai plina de ofuri…
Am ajuns sa imi doresc sa n-am timp sa ma gandesc, sa n-am timp sa iti scriu, sa cad in somn fara sa inteleg pe unde am mers in ziua aceea si nici unde voi merge maine. Desi iti scriu invariabil in cap, ma gandesc mereu la tine, iti privesc mereu ferestrele.
Dar cumva imi doresc sa uit, sau sa ma trezesc maine fara sa imi rasune in cap propunerile “cui nu trebuie” carora le trezesc, absolut involuntar, tot felul de pofte. Si carora, in afara de a le pune pofta in cui…
Si dorul de tine ma seaca.
Intre timp par senina si vesela, si merg spre ziua de maine. Dar cui ii trebuie? Aparent, doar cui nu trebuie.

Cate eternitati vor mai trebui sa treaca?

ma intreb cate mii de ani vor mai trebui sa treaca incat sa ma uit la mesajele de la tine si sa nu ma apuce instantaneu plansul.
nu stiu ce am cautat in noaptea asta alba sa recitesc dialogurile, si am plans instantaneu, fara sa imi doresc sa plang.
Mi-e extrem de dor sa te “aud”

2017 este altul

live_imagine_loveAnul acesta urat se termina frumos, sau macar liniar, fara drame. Sunt linistita, ma simt impacata, am făcut lucruri pentru cei dragi și am simțit foarte intens semnificația lui “împreună”.
Un om din preajma mea, care se lupta brav cu boala, n-a mai vrut sa faca anul acesta brad artificial (desi asa facea de 7 ani), a vrut brad natural. Am auzit aceasta dorinta, nu mi-a spus mie si nicicum nu mi-a cerut. I-a impartasit altcuiva, dar a ajuns la mine. Ca o povestire, nu ca o cerere. Am facut ce mi-a spus inima. Am cumparat brad natural pe 24. Oricum, traditional eu il impodobeam la ei, de niste ani buni. Cand am intrat cu el in casa lor, abia carandu-l, nu pot sa redau emotia din cei patru ochi care m-au primit. Si am ales un brad frumos de tot. Mi-au dat lacrimile cand le-am vazut privirile. Nu exista multe momente atat de intense.
A fost un an foarte foarte foarte foarte ….. foarte foarte greu si urat. Desi am petrecut 30 de zile la Sozopol (de trei ori cate zece zile, poate singura perioada fericita din viata mea anul acesta). A fost un an cu greutati, dureri, suferinte, cu boala, cu teama, cu revolta, cu intunecare, cu depresii (nu, nu ale mele), cu biopsii, cu prezumtii de cancer, cu salvari, spitalizari repetate, si iar salvari. Si cutremure, colac peste pupaza. Cu operatii amanate (asa incat 2017 incepe cu o operatie care trebuia sa aiba loc in octombrie).
M-am indobitocit scufundandu-ma in preocupari futile care sa ma impiedice sa gandesc. Am alergat dupa pokemoni (ca sa nu omor pe cineva, e si asta o solutie). Am jucat ore intregi tarot online cu francezii. Bine, tarotul este un joc foarte destept si matematic, cu 78 de carti, din care 52 normale plus unele speciale (21 atuuri, o scuza, 4 cavaleri). Nu e un joc pentru oameni prosti, trebuie sa fii inteligent sa il manuiesti. Dar am jucat obsesiv, ore intregi. Ca sa fiu “ailleurs”.
A fost un an crunt. Dar sunt vie, si e important. Si inca ma mai revolt si inca mai simt, si inca mai iubesc, si inca mai sper.
A fost un an fara el, si a fost negru si intunecat in ciuda tuturor rasariturilor la Sozopol si a apusurilor majestuoase. 2016 a fost, fara indoiala, al doilea cel mai sinistru an din viata mea de adult. Fara ezitare. Duca-se pustiilor!
Habar nu am cum o sa fie 2017, mi-e si teama sa gandesc ceva concret. Dar macar este altul, si uneori este suficient atat.
Asa cum uneori barbatii isi inseala sotia nu pentru ca cealalta este mai buna, dar pentru ca este alta, asa si anul asta. Nu ma mai intereseaza decat sa fie altul decat 2016. O iesi ceva.
Sa aveti un an frumos!