Iertare pentru nefăcute

Iartă-mă pentru cele spuse şi cele nespuse, pentru gândite şi negândite, pentru făcute si nefăcute. Pentru rostite şi nerostite, pentru voite sau ne-voite. Aşa cum şi eu te-am iertat, te iert, te voi ierta, ieri, azi, mâine, toujours. Iartă-mă mai ales pentru ce nu este, dar pentru ce bănuieşti că ar fi, chiar dacă nu rosteşti cu subiect şi predicat vreo acuză.
Iartă-mă pentru traumele tale de demult, pe care le aduci implicit şi fără voia ta în prezent, şi-n orice interacţiune umană, căci toti purtăm după noi urmele trecutului nostru, adânc scrijelite în suflet. Le înţeleg, le intuiesc. Îmi receptezi cuvintele prin filtrele durerilor tale trecute, şi mă taxezi prin prisma unor lucruri care nu-mi sunt deloc proprii, nu-mi seamănă. Iartă-mă pentru asta, căci eu te iert, aşijderea. Deşi eu mi-am domesticit traumele, şi încerc să nu judec prin ele. Dar… te iubesc, te înţeleg şi te iert.

Iartă-mă pentru că ţi-am spus adevărul, iar eu am să te iert pentru că tu crezi că mint, deşi ideea aceasta m-a şfichiuit mai rău decât o lovitură de bici în plină faţă. De buna mea credinţă nu te pot convinge cu forţa. Pentru mine am doar sinceritatea mea, ochii care-mi reflectă sufletul, tremurul care-mi arată sentimentele, frisoanele care-mi trădează dorinţele carnale intense, râurile de cuvinte care curg explicând senzaţiile resimţite adânc, răscolitoare.

Iartă-mă pentru răul pe care nu l-am făcut, aşa cum te iert pentru că mă bănuieşti de gândurile pe care nu le-am avut.
Iartă-mă pentru ce încă n-am avut timp să fac, şi pentru toate gândurile ofrandă pe care ţi le-am depus la picioare, zeul meu suprem.
Iartă-mă pentru sinceritatea mea adâncă, de fetiţă ireală, aproape neverosimilă în corp de femeie care stârneşte dorinţe.
Iartă-mă că mi-am pus sufletul în căuşul palmelor şi că îl ţin acolo, incredibil de la vedere. Iartă-mă. Eu te-am iertat deja. Şi te iubesc. Encore. Tienne pour toujours, Mirandolina.

Va astept pe 7 mai 2021

Moara de hartie mi-a facut onoarea de a fi co-autor al Cartii dorintelor, unde am scris cum vad eu viata mea peste 10 ani. Am insirat dorinte, planuri, ganduri frumoase, pe care le vom citi peste acest interval de timp. Aceste ganduri vor odihni intre coperti din lemn de brad, ferecate cu 7 lacate, in atmosfera magica de la Moara, iar peste fix 10 ani, descuiem lacatele si citim cartulia, pe 7 mai 2021.  A scrie in 20-30 de minute cum imi vad urmatorii 10 ani din viata a fost un exercitiu emotionant. Am asternut cuvintele dintr-o suflare, dar cu lacrimi in ochi. Iata ce am scris, pentru acel moment:

10 ani de pasiune

De obicei, o intrebare standard a unui interviu pentru obtinerea unui job este “Unde va vedeti peste 5 ani?”. Nu mi-a placut niciodata sa raspund la aceasta intrebare, pentru ca mi s-a parut straniu sa ma proiectez , fie si doar profesional, peste 5 ani. Raspunsul meu la aceasta intrebare era: “Daca m-ati fi intrebat acum 5 ani unde voi fi peste 5 ani, adica astazi, sigur n-as fi descris stadiul in care sunt azi, si totusi, unde sunt astazi ma satisface.”
Iata-ma acum, angrenata, cu propria mea vointa, intr-un  proiect minunat, care implica sa scriu unde ma vad in zece ani, si ce imi doresc sa se intample cu mine in acesti zece ani. Nu vreau sa sune patetic, dar in primul rand imi doresc enorm ca lumea sa fie mai buna. Si nu e banal acest lucru, pe care-l spun, adica nu e un pozitivism gol de continut, eu fiind prima adversara a pozitivismului fara acoperire. Imi doresc o constientizare a rolului cetateanului, o implicare in societate, o asumare a lucrurilor. Imi doresc ca in zece ani, cand ma uit in jur, sa vad o atitudine mult mai etica decat o vad azi. Sa vad ca oamenii se respecta intre ei, nu pentru functiile pe care le ocupa momentan sau doar pentru ca se cunosc. Sa simt respectul intre oameni, pe strada, intre simpli necunoscuti. Aerul, astfel, sa fi devenit mai respirabil, si societatea diferita de cea care este astazi. Sa nu mai fim cainosi, sa reincepem sa ne crestem copiii in spiritul ajutorului seamanului. Sa fie educati sa ofere ajutor dezinteresat si spontan. Cateodata, o mana intinsa nu costa nimic, dar cantareste atat de mult! Imens. Am pierdut valori ca generozitatea, amabilitatea, umanismul.

Sa fim mai implicati in tot ce facem (nu sa facem lucrurile doar ca sa le bifam), si mai corecti. Sa reincepem sa avem o adevarata ierarhie a valorilor, si sa o respectam. Sa punem la loc de cinste profesionalismul si sa recrutam mai ales pe baza acestui criteriu si nu unor alte criterii, aleatoare. (unde aleatoare este un dulce eufemism, ca sa nu zic mult mai rau).

Acum, ca am scris despre ce-mi doresc cu lumea din jur, sa ma gandesc un pic la mine. Pentru mine, imi doresc foarte mult sa continui sa scriu. Cred ca vreau sa public, ceea ce nu aveam de gand acum ceva timp, desi mi-a placut dintotdeauna sa scriu. Insa, vazand cat de mult le place oamenilor ceea ce scriu, si cat de dornici sunt sa citeasca, si cat de mult ma indeamna sa public, acum mi-a devenit dorinta. Da, vreau sa scriu carti. Vreau sa fac lucruri care sa-mi bucure sufletul.
In principal sa iubesc, sa scriu si sa calatoresc. Nu-mi doresc nimic din ce pot cumpara cu bani, pentru acestea voi continua sa muncesc, si sper ca munca sa-mi fie cu folos (in masura in care o fac absolut constiincios si cat de bine pot- urasc lucrurile de mantuiala, mai bine nu le fac, decat sa “dau rasol”). Apropo de munca, imi doresc sa continui sa fac ceea ce-mi place, cat mai bine. Sa o fac cu la fel de multa placere ca si pana acum, sa nu simt ca muncesc, ci ca ma joc, exact ca astazi. Munca sa-mi fie o pasiune, in continuare, asa cum este astazi si cum am avut norocul sa fie de cand lucrez.

Tot pentru sufletul meu, imi doresc sa fiu iubita, sa-mi gasesc linistea, sa ma trezesc in bratele barbatului iubit dimineata, sa am (din nou) o familie. Cred foarte tare in cuplu, si-mi doresc ca peste 10 ani, pe 7 mai 2021, sa fiu alaturi de el, ochi in ochi, tinandu-ne de mana. Sa fim unul, nu doi. Sa respiram cu aceeasi plamani, sa vedem cu aceeasi ochi, sa auzim cu aceleasi urechi. Sa vibram impreuna. Sa stim ce gandim, fara sa o spunem explicit. Sa depasim limitele vorbirii, in comunicare. Sa fim o echipa. Ca in povesti.
Vreau 10 ani de pasiune si implicare.

P.S. Si sa nu cumva sa lipsiti pe 7 mai 2021. Ne revedem, online (aici) sau offline, acolo unde vom descuia Cartea Dorintelor.

Povestea noastra e un dans

M-ai privit in ochi si m-ai luat in brate. “Voulez-vous danser avec moi?” Am incuvintat, copilareste, si m-am lipit de tine. Te-am lasat sa conduci. Nu cunosteam dansul, si oricum, tu esti baiatul… Eu ma las deplin in seama ta, ma abandonez complet tie si te las sa ma calauzesti, sa ma porti in directia in care doresti, in ritmul pe care vrei sa-l imprimi, cu pasul pe care il alegi, pentru amandoi. Te las sa ma invartesti, ma abandonez in intregime in bratele tale ferme.

Cateodata, chiar, inchid ochii, si te percep prin celelalte simturi. Imi place sa iti simt bratele incolacite in jurul taliei mele, mentinandu-ma ferm, dar si tandru.
Cateodata, palmele tale imi ating spatele, o bucatica dezgolita de piele, si ma infior de placere. Iti simt degetele care incearca sa exploreze, apoi care revin, cuminti si ferme, in jurul taliei, pentru a ma purta intr-o avalansa de rotiri nebunesti. Mainile tale coboara apoi pe spate sub talie, in zona in care mi se nasc formele. Ma infior din nou si ma cutremur de placere. Infloresc in mine insami, imi deschid petalele. Ma mentii barbateste si totusi atat de delicat! Ma imbata dansul acesta. Iti simt rasuflarea la urechea mea, langa lob, te apropii si-mi soptesti cateva cuvinte. Radem impreuna, ne imbatam unul cu rasuflarea celuilalt. Sunt deplin cucerita, sunt deja a ta, iar tu simti asta, fara sa ti-o fi spus. O simti, probabil, din deliciul cu care ma abandonez tie, din felul in care imi incolacesc mainile in jurul gatului tau, din felul in care te tin de umeri. Daca  ai privi in ochii mei, ar fi si mai evident! Insa eu incerc sa-mi protejez privirile. Macar atat! Privirile sa ma mai desparta de tine, sa prelungesc dulcea agoniei a placerii si abandonului. Ti-am spus, inchid ochii si te urmez, orbeste, ascultandu-ti poruncile corporale, mulandu-mi miscarile pe miscarile tale, intr-o armonie niciodata atinsa pana acum.
Te las sa ma conduci si mi se pare cea desavarsita poveste. Inainte de asta, nu era nimic, lumea nici macar nu era formata. Inainte de dansul acesta, era gaura neagra. Lumea  mea a inceput sa existe atunci cand m-ai luat in brate. Dupa, va fi intuneric, retezare, nimic. M-am nascut cand m-ai luat in brate, si ma voi sfarsi cand te vei desprinde de mine. Dar nu vreau sa cred ca exista un dupa. Ma vei tine in brate pana la sfarsitul lumii.

Cand m-ai cuprins a fost atat de firesc, ca si cand eram facuta pe potriva bratelor tale, construita exact pentru asta. Iar pentru mine a fost atat de natural, ca si cand ma intorceam intr-un loc drag. Mi-e bine si cald in bratele tale, ma simt in siguranta… Ma ametesti, si totusi ma simt in siguranta. Ma zapacesti si totusi ma simt minunat. Ma imbeti si totusi sunt fericita. Si dansul, dansul acesta, parca il stiu de cand lumea.
M-am nascut cand m-ai luat in brate. Acum iti simt degetele pipaindu-mi corpul, iar pasii tai imprima pasilor mei ritmul. Pulsez de viata si ma lipesc de tine atunci cand simt ca mi-o ceri. Iti simt rasuflarea calda, iti miros parfumul, si-ti simt si mirosul pielii, cea mai desavarsita esenta! Sunt ametita si emotionata, si stiu ca-mi simti inima batand, corpul tresaltand. Stiu ca-mi simti incordarile, stiu ca-mi simti tresaririle. Ma strangi si mai ferm cand simti ca ma crispez, iar eu, pentru ca ma strangi in brate, ma detensionez brusc. Sunt foarte emotionata si stiu ca te iubesc. Mi-e teama. Stiu ca stii si tu asta, desi inca n-am rostit-o. Uneori nu este nevoie de cuvinte. Tu simti totul, si culmea, nu ma simt deloc inconfortabil stiind ca stii tot. Simti tot, din felul in care respir, din felul in care iti urmez miscarile. Iti simt, si eu, bucuria. Nu incerci sa o disimulezi, o lasi sa iasa, sa se rasfranga in exterior. Pasiunea noastra se exprima prin dans. Ma conduci minunat, majestuos, esti un maestru desavarsit. Si te iubesc si mai mult pentru asta.

Faci un pas inainte, si doi inapoi. Dar eu sunt aici, langa tine. In bratele tale. Accept ritmul tau.
Acum? Acum astept urmatorul pas, frematand de dorinta. Sunt aici.