Mergeam intr-o zi, prin 1987, cu mama pe Calea Victoriei, si am trecut pe langa Romarta (langa actualul teatru Odeon). Era deja formata coada si se astepta ceva. Intreband, am aflat ca se astepta ca se vor aduce pantofi Guban (de piele). Atunci nu gaseam nici pantofi de care doream, si ne-am asezat si noi la coada. Se dadeau cate 2 perechi de persoana asa ca am stat amandoua, ca sa luam pantofi… Evident ca mama nu umbla cu atata cash la ea, si nici carduri nu erau atunci (hihi), si s-a dus la cabina telefonica fixa ca sa sune la sotul ei sa vina sa ne aduca bani de acasa. Mai tarziu, peste niste ani, cand am povestit asta colegilor mei francezi de la redactie, n-au inteles nimic, pentru ca dupa ascultarea atenta a povestii, mi-au replicat “inseamna ca erati bogati, noi nu ne cumparam 4 perechi de pantofi deodata.” Atunci mi-am dat seama de prapastia dintre lumi, si ca ei nu au cum intelege ca noi ne luam 4 perechi de pantofi deodata pentru ca nu gaseam, poate doar o data pe an, si atunci stand la coada inainte sa vina… si cu masura (2 perechi de persoana). Cam odata cu povestirea asta s-au terminat si povestirile mele despre Romania in Franta, caci oamenii intelegeau altceva total.
Si mai e una mica… mama mergea in delegatii la Timisoara, caci lucra cu IAEM Timisora, fabrica de aparate de masura. Acolo, in Timisoara, era si un combinat de porci. De acolo, cei de la aparate de masura ii facilitau cumpararea unor kilograme de carne, si mama mea, femeie finuta, pe tocuri, in rochie, aranjata, cara carne cu avionul, in valiza, de la Timisoara, pe care, ajunsa la Bucuresti, o impartea rudelor si prietenilor…Asa ceva e sordid, e cam ca traficul de carne din filmul “Traversarea Parisului”, numai acolo carau carne cu valiza, da’ aia era in timpul ocupatiei germane asupra Parisului…. si era filmIar noi chiar nu eram cei mai nefericiti, dimpotriva.Chiar nu inteleg cine poate sa regrete acele timpuri. Si nici n-am zis inca nimic de promiscuitatea morala in care eram toti, vrand nevrand, ca nu mai terminam nici peste 3 zile daca incep sa zic de astaEu n-am fost nici pe departe cea mai nefericita, ca ai mei totusi respirau, lucrand in comert exterior plecau afara, au vizitat 45 de tari, aduceau reviste, aduceau fructe exotice, haine… am avut mai mult decat media. {N-au fost securisti, ca sa raspund la o intrebare nepusa, ca altfel aveau vila si afaceri dupa 90. Nu, ei stau in aceeasi casa ca intotdeauna, apartament la bloc…in fine}Si tot mi s-a parut oribil sistemul, si mie si lor. Sinistru. Nu il regreta nimeni, nici ei, nici eu. Si nu i-am auzit o secunda sa spuna ca era mai bine, si nu cred ca i-as recunoaste daca ar face-o
Jan272017
