Cum am sarit din negatie in adoratie

Empire-State-BuildingAm vrut să răspund unei invitații și provocări a Roxanei, un om entuziast, pasionat, energic, inspirational, provocare de a scrie despre o calatorie. Dar prinsă în învolburarea unor împrejurări, am ajuns în pragul termenului :) Poate că dacă aș fi avut timp să mă mai gândesc, aș fi ezitat despre care destinație din viața mea să scriu. Despre acel sud al Franței care mi-a fost acasă, și m-a încălzit cu soarele său intens, și m-a spulberat cu mistralul său? Despre Egipt, în care am plecat în condiții de atentat și cu care m-am împrietenit în ciuda așteptărilor? Despre orașele europene? Despre un Berlin de Est, când zidul era în picioare încă? Despre Bruxelles, despre Paris, despre Bordeaux, Lyon, Milano? Despre aventura extremă ca și pilot într-un raid care străbătea deșertul? Despre întâlnirea cu soldații din Mauritania, cu mitralieră și în șlapi, bulversați la propriu pentru că purtam o tunică exact ca cea a uniformei lor? Despre Dakar, explozie de culori și mirosuri? Despre sudul Bulgariei, surprinzător de cald, deși apropiat și rural?

Pentru că nu am avut “timp”, am ales fără să gândesc, instinctual. Si…iese din joben… New York, orașul prin excelentă. Când am ajuns la NYC, în martie 2000, turnurile gemene erau la locul lor, iar eu, în general, nu vedeam orașul. Oarbă și insensibilă la mediul înconjurător, New York-ul meu era construit din alte emoții, exista în alte coordonate decât cele reale.

Textul il gasiti aici, e o onoare pentru mine sa ma gazduiasca pe blogul ei de calatorii, plin de experiente frumoase, de bucurie, de senzatii si culori.

New York-ul prin lentila unui iPhone

Pe Adrian Mihai l-am cunoscut in 2000.  Am vorbit mult cu el, ore intregi, pentru ca este un interlocutor pasionant. L-am vazut in elementul lui, la Universitatea din New York, la facultatea de jurnalism, unde e profesor. Cu aceeasi insufletire, am vorbit despre jurnalismul european versus jurnalismul american, despre patriotism, despre sinucidere, despre fidelitate, pe scurt, am vorbit cate in luna si in stele. Adrian este interlocutorul ideal, si nu cred inca sa fi intalnit pe cineva care sa-l egaleze. Are un dar extraordinar de a aranja si invarti cuvintele. Cel mai mare compliment, de altfel, a fost cand cineva imi spunea ca ne confunda stilul de a scrie.
Dar dincolo de cuvinte, Adrian este de fapt atras de vizual.  La Universitatea din New York, predă reportaj TV si multimedia. Fotografia a fost prima sa dragoste, demult, inca din adolescenta. A fost fascinat de ea, asa cum esti de o prima dragoste, cu toata intensitatea primelor senzatii. Apoi a descoperit camera de luat vederi. A facut documentare, a participat la realizarea catorva filme. In paralel, a revenit la fotografie, si a reinceput sa fotografieze cu aviditate, sa surprinda instantanee ale lumii, locuri, oameni, intâmplări.
Calatoreste mult, si alege destinatii neobisnuite. Nu exotice, ci frumoase, dar grele, cu condiții de călătorie extreme: Kilimandjaro, Alaska, țara Masai, desertul Gobi, Machu Picchu, Costa Rica, China și câte și mai câte. Pe toate le fotografiaza.
Cred că ați înțeles, din descrierea de până acum, că Adrian nu este un personaj comun. Este un om excepțional, în sensul de ieșit din medie, din tipar. Scriu asta deși știu că va strâmba din nas citind cuvintele astea, prea modest ca sa recunoasca. După atâția ani de când ne știm, îmi asum riscul de a-l supăra. Daca se supara, o sa-i treaca 🙂 Stie ca-l pretuiesc. Așa atipic cum vi l-am descris, Adrian nu a vrut niciodată să aibă un telefon mobil. Avea unul doar in scurtele sale sejururi în România, pentru că cei dragi trebuiau să-l poată contacta. Însă în rest, nu si-a dorit si nu a acceptat să aibă.

Fractured dream (Adrian Mihai, New York, august 2010)

Până când, acum un an, în iulie 2009, a făcut o schimbare majoră: și-a luat un telefon mobil. Un iPhone. Lumea aplicațiilor iPhone l-a fascinat, atunci. Dar mai presus de toate, Adrian a inceput să-și folosească iPhone-ul pentru a fotografia New York-ul, pe traseul dintre casă și facultate. Vizualul a prevalat asupra miilor de alte aplicatii iPhone. În metrou, pe traseu, editează fotografiile. iPhone-ul a devenit al treilea ochi al său. “Mi-a placut că seamănă, oarecum, a telefon și nu seamănă, prea mult, a cameră foto“, spune el.  E destul de discret cat sa permita fotografierea fara ca subiectul sa isi poata da seama. Instantaneele sunt, astfel, clipe de viata perfect surprinse. Neregizate, nepozate, nepregatite.
Isi incarca fotografiile in contul sau de Facebook, unde are deja 18 albume foto, toate cu aceasta tema: viata cotidiana la New York, din unghiuri surprinzatoare.O viziune personala, si totusi atat de universala, asupra orasului.
Lumini, priviri, fețe, frânturi, recompuneri urbane, acesta e universul său.
New York Daily News a scris deja despre el, si fara indoiala, inca multi altii vor mai scrie.
A trecut abia un an de cand a inceput.

Inutil sa va spun ca ador ceea ce face, si ca viziunea sa despre New York este total inedita.

p.s. “Ceva mic si serios, nu vorbe umflate“, a fost recomandarea, cand am spus ca vreau sa scriu despre asta.
Vaaai, ce prejudecati ai despre mine, auzi, vorbe umflate.”
Eh, vezi, Adrian, tocmai stilul descriptiv si naratiunea plina de atribute faceau si diferenta dintre jurnalismul francez si cel american, din discutia noastra de acum 10 ani.  Ciclice concluzii 🙂