nebunii

Am ajuns la 23.13 in fata blocului, parcam. Recunosc ca mi-a fost teama ca ma oprește cineva in cele 13 minute de dupa ora 23. Si era cu couvre-feu. Asta pentru ca sunt eu prea corecta. Incalc legea extrem de rar, si am o mie de vinovatii, milioane de dureri de cap, etc. Si mint asa de prost incat nici nu incerc sa o fac, sunt penibila si tragica de-a dreptul :))Eu realmente chiar nu am iesit niciodata din casa, nu dupa 23, rar m-am intors de cateva luni dupa 21. Cred ca le numar pe degetele de la o mana, cand am venit acasa dupa 21 (putine ocazii de cumparaturi premergatoare Craciunului si de cascat gura la Auchan la raionul de Craciun care mi s-a parut magic! nu zic ca n-a fost, dar cred ca impresia mea a fost hiperbolizata de faptul ca nu ies nicaieri si nu mai avem nimic) Dar si atunci, plecam maxim la 21 de la Auchan, ca atunci inchidea, ne alerga prin magazin sa iesim, si la 21.10 eram acasa. Astea sunt oricum exceptii, chiar n-am iesit din casa, acum realizez. Dar ce sa faci daca la bulgari este o lume cat de cat mai apropiata de normal, si efectiv am uitat de ora 23? Pur si simplu, am uitat. Masca nu este obligatorie pe strada, deloc, si cam nimeni nu poarta, magazinele se inchid la ora 22. Am platit la 21.42, am uitat complet ca am constrangere de stingere la 23. Eu abia la 21.42 plateam la Kaufland, pana am aranjat cumparaturile in portbagaj, dus caruciorul la loc… Abia atunci m-a lovit amintirea ca la 23 trebuie sa fiu in casa. La 21.55 plecam din parcarea de la Kaufland, de la Kaufland pana la vama ai 6-7 km de oras (adica si semafoare), plus podul, pe care inainte de a-l traversa, trebuie sa-l si platesti, toate astea le-am facut in 15 minute, plus trecutul vamii, la 22.10 ieseam din vama, si mai aveam 62 km pana la Bucuresti, si doar 50 min, si o groaza de localitati, treceri de pietoni, sensuri giratorii (nu le-am numarat, dar sunt pe putin 15), restrictii. Acum nici sa iau amenda de viteza ca intarzii acasa 15 min, ca tot nu vad care e problema ca vin eu singura in masina mea pana acasa la 23.15 in loc de 23. Bine, ca in filmele cu prosti, mi s-a aprins si becul de carburant fix atunci, abia trecusem vama, nu voiam sa incerc sa fac si pana prostului sa raman in drum la ora 23 :)) deci m-a costat inca 4 minute oprirea la benzinarie. 4 min cu tot cu alimentare, plata. Altfel ajungeam la 23.09 – fara oprirea de la benzinarie Am avut o zi extraordinar de frumoasa, desi singura, si desi ma apasa ca nu am cu cine imparti aceste momente frumoase. Am mers aproape non stop, nu m-am asezat ca n-aveam nici unde, nici de ce. Timp de 10 ore am mers. Cumparaturi, plimbare, cumparaturi, plimbare,…

​Am prins 14 pokemoni și sunt nivelul 4. Am început acum 12 ore, timp în care am făcut muuuulte altele. Plaja, cina la restaurant, plimbari in doi, discutii politice, etc. Fără îndoială la București nu voi mai juca deja. Oricum îmi pare simpluț,  tarotul pe care îl joc cu francezii e mult mai strategic 🙂 Pokemon Go nu mi se pare deloc adictiv. Nu implica suficientă gândire și logica așa încât sa mă poată « prinde ». Iar la București vânez pokemoni de ceva ani…. Bineînțeles ca mă numesc Mirandolina, ca sunt blondă și îmbrăcată în roșu.  PS. Frate, n-ai văzut așa tupeu. Pokemonul ăsta în farfuria mea de musaca. Nu mai exista respect… share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

albatrosi și bărcuța. mare, soare, vin alb. picături de fericire. În paradis Posted from WordPress for Android share: Bookmark on Delicious Digg this post Recommend on Facebook Share on google plus share via Reddit Share with Stumblers Tweet about it Subscribe to the comments on this post Tell a friend Pin It

De cate ori ati avut atitudinea (sau ati cunoscut oameni care o au): « Daca nu pot avea ceva, este mai bine sa ma hotarasc ca nu-mi doresc »? Este resemnarea  o virtute sau o slabiciune? Este inteligența de a nu risipi resursele, sau este un abandon trist inainte de participarea la lupta, la concurs, la viata? Este o calitate (aceea de a te economisi), sau un defect (acela de a nu te lupta suficient)? Se spune ca « Secretul vietii nu este sa ai tot ceea ce-ti doresti, ci sa iti doresti tot ceea ce ai ». Asa sa fie? Asta inseamna sa te marginesti la ceea ce ai in jur, considerand ca e singurul lucru bun, posibil, necautand altceva, nevisand mai sus? Sigur, inteleg bine ca fraza respectiva e de fapt un indemn spre a te bucura de ceea ce ai. Insa cei care stiu sa se bucure de ceea ce au, mai ales cei care se bucura de lucruri simple si realizeaza importanta lor (asa cum, cu toata modestia, sunt eu, care ma bucur si de o raza de soare, de un miros de iarba, de un latrat de caine, de mirosul pielii LUI, de un sarut, o privire, o imbratisare, un suras, etc), aceia ce trebuie sa inteleaga? ca trebuie sa nu mai fugi dupa himere? Perfect de acord. Dar cine, cand, cum, decide ce este o himera si ce este un proiect viabil, pentru care merita sa te bati? Cine, cand, cum, decide cand e momentul abandonului? Cine, cum cand, decide cand trebuie sa fluturi steagul alb ca te predai, sa agiti prosopul ca nu mai intri in meciul de box, sa nu te mai aliniezi la start? Pana cand esti dator fata de tine sa incerci sa obtii ce vrei (chiar daca pare o nebunie in ochii celorlalti) si cand e cazul sa renunti? Si daca renunti, nu e oare o ipocrizie cumplita sa consideri ca nici n-ai vrut vreodata? Sa negi ca ti-ai dorit? De ce nu poti sa renunti marturisind ca ti-ai dorit, si ca ai fi vrut sa se intample, sa ajungi acolo, sa ai, sa obtii? De ce nu poti asuma, demn, si un esec, si o renuntare?…. De fapt asta nu inteleg, dincolo de momentul cand spui brusc ca nu doresti sa mai lupti, care poate fi mai mult sau mai putin bine intuit, mai mult sau mai putin subiectiv… E rau sa mai fii Don Quichotte? Pana cand esti laudabil si de la ce punct esti penibil? Si daca chiar lasi bratele jos, si pleci sabia, de ce trebuie sa te minti pe tine insuti ca nu ti-ai dorit niciodata batalia? Imi pare rau, dar nu pot gandi asa.  Eu cred ca un esec asumat face uneori mai mult decat o victorie oarecare. Nu pot valida ipocrizia si negarea propriilor dorinte. Iar mie, resemnarea nu-mi place, imi sta in gat, orice ar fi. Cumva, aproape-n niciun context resemnarea nu mi se pare « de bine » 🙂 share: Bookmark on Delicious Digg this post…