Amar

spSa fii suparat pe un om care nu mai este nu e un sentiment comun, si nici ceva ce mi-as fi putut inchipui ca am sa simt vreodata.
Din pacate, asta simt, acum, in ultimele saptamani. Si nici nu stiu cand imi va trece. Cand si daca.
Pe cat de mult uneste increderea, pe atat de mult desparte minciuna. Si doare si retroactiv. Cumva, mi se pare ca mi s-a furat viata. Ca imi fuge pamantul de sub picioare. Ca certitudinile alea cu care traiam eu, (si nu, nu am avut si n-am o viata usoara), se disipeaza ca niste baloane de sapun. Ca totul pleaca in neant. Sunt suparata, si nu stiu cand si daca imi va trece. Este teribil sa realizezi cat de mult rau iti pot face oamenii pe care ii iubesti (si care, culmea! te iubesc). Mie minciuna aceea mi-a picat atat de greu, chiar si dupa atatia ani, mi-e atat de urata, incat mi-e imposibil sa spun cand si daca voi ierta. Și cum Dumnezeu? Tot ce credeam și știam eu ca a fost viața mea, sa fi fost o iluzie?
Nici nu e ceva obisnuit, sa fii suparat pe un mort. Dar asta este, lucrurile au fost abrupte, si nu am avut timp sa si uit, sa si iert, sau sa nu uit, dar sa iert, sau sa uit…
Habar nu am daca exista viata dupa moarte, sau o forma de “reciclare”. Dar daca exista ceva, sigur stie ce simt acum. Si sigur nu ii e confortabil. Nu de asta o fac, nu stiu sa fac lucrurile asa, nu m-am razbunat in viata mea, si nu stiu sa o fac, sunt doar sincera in ceea ce simt. Iar acum nu pot sa simt nimic altceva decat o enorma suparare.
Deocamdata nu simt decat o mare amaraciune. Atunci cand nu simt de-a dreptul furie. Apoi, obosesc, si sunt din nou amara. M-am simtit asa ciudat incat mult timp nici nu am putut sa plang. Acum plang. Nu e cu mult mai bine. Si-n plus, plansul si raceala chiar nu-i o combinatie buna, ca sa nu spun ca am momente cand nu mai am suflu.
Zilele astea nu-mi mai gasesc sensul. Nu ma mai motiveaza nimic suficient de mult. Nici cat sa ies, nici cat sa traiesc, nici cat sa rad, nici cat sa scriu. Sunt momentele acelea de totala inchidere. Fiecare pas e un efort imens. Fiecare iesire e o aventura. Nu-mi doresc sa vad pe nimeni. Nu ma mai motiveaza chiar nimic. Nu, nici macar iubirea. E unul din rarele momente cand nu, nici macar asta. Sau poate ca nici nu mai iubesc. Habar nu am, nu ma pot gandi la nimic acum. Ma simt rar seaca, secata. Acum asa ma simt. Si nu stiu cand si daca…
Nu mai vreau nimic, stau sa treaca timpul si atat. Si nu mai am bucuria aceea si spiritul care credeam ca nu piere niciodata, simtul umorului. Zilele astea nu. Si Dumnezeu stie cand si daca imi va trece.
Tot ce nu te omoara te intareste, blablabla, totul vine la momentul potrivit, si alte prostii. Aiurea.
Unele episoade chiar n-au niciun sens. Si chiar nu meriti uneori sa primesti lucruri cu care viata te potcoveste, aproape aleator.

ps. e deja mult, mare mirare, ca pot sa scriu frazele astea. In rest, sunt inchisa. Si nu stiu cand si daca…

15 ans après

Când am scris spontan despre Brigitte,  aici, nici prin cap nu’mi trecea ca o voi întâlni (reîntâlni) așa rapid.
Călătoria în Franța a fost emoționantă și foarte grea. Încă nu mă simt în stare sa sedimentez.  Calatoria aceea încă mă tulbura până la lacrimi, și-s și de bucurie și amare. O sa mai dureze până sa revin la matcă, dacă vom fi căzut de acord unde e matca…
Revenind la ea, mă bucur ca am revăzut-o și ca este exact ca acum 20 de ani când eram studente. Și fizic și oricum….

image

Posted from WordPress for Android

Dresez fantome

SmokeIntai am incercat sa le alung. M-am amagit cu gandul ca pot scapa de ele.
Insa am inteles ca nu putem niciodata sa le indepartam suficient, si ca e si mai periculos. Te pandesc de cine stie unde si iti sar in carca fix cand nu te astepti.
Asa ca mi-am dat seama ca e mult mai judicios sa le imblanzesc. Incerc sa le dresez, sa ma imprietenesc cu ele. Nu-s deloc obediente, dar mi se intampla sa le povestesc cate ceva, si sa le captez atentia. Si atunci devin putin mai rezonabile. Uneori le servesc cu un pahar de vin, si devin mai docile, incep sa fie chiar simpatice.
Uneori sunt chiar dragute, pentru ca le place sa ma ocup de ele. N-as avea cum sa le trantesc usa-n nas, sunt smechere, iar eu prea orgolioasa sa fac lucruri necinstite. Nici nu le pot inchide intr-o incapere, as reproduce povestea cu Barba Albastra si camera de neatins. Nici nu stii cand lucrurile se pot intoarce impotriva ta.
Asa ca am luat cea mai matura si eficienta decizie: sa le dresez.
Sezi! Culcat!