Acasa

Sunt în locul acela care mă liniștește instantaneu, care mă transforma și fizic. 

Eu sunt adepta noului, a plecatului în necunoscut, a explorării, am o aviditate extrema de nou. Nu credeam sa mă fixez așa pe un loc. Dar cred ca toți apartinem unui loc.  Al meu este acesta. Liniștea mea cu capre și smochine,  cu pescăruși,  soare,  cafea, dulceață…

Lipsește doar ceva ca sa fie perfect. Așa… e aproape perfect….

Oameni si povesti

ioanaAnul asta e greu si urat. Dar e si un an plin de invataminte.
Oameni providentiali apar in jurul meu. Care nu, NU ma invata ce sa fac eu, ci doar povestesc despre ei. Iar eu, cum sunt bun ascultator, invat. Am invatat anul asta cat n-am invatat in cinci. Si sunt recunoscatoare. Si pe alocuri ma simt vinovata.
A venit prietena mea care traieste in India. A venit pe neasteptate… Dar atat de tare m-a bucurat!
Imi aminteste de vara aceea pe care am petrecut-o impreuna, zi de zi ieseam undeva. Ce vara….!
E schimbata. Este hotarata sa traiasca in continuare in India. Inchide in ea o lume fascinanta. Nu ma satur sa o ascult. E un univers total diferit. Iar eu invat enorm ascultand-o.

 

 

Pana unde dureaza pragul usii

prag1stai pe prag, nu suni si nu intri. Astepti invitatie, normal. Ca si mine. E firesc. Prea bine crescuti amandoi. Politetea ne omoara. (si altele, desigur, dar si politetea). In ruptul capului nu merg neinvitata undeva. Iar eu, in totala mea inconstienta, nu scriu aceasta invitatie, desi o gandesc de luni intregi (si cu precadere de cateva saptamani), desi mi-e foarte dor de tine, un dor din ala cu senzatii de lesin si durere, cu senzatii de caldura si duiosie, un dor cu imbujorari adolescentine, cu zbateri in stomac, cu sange care urca in obraji si nu ii paraseste pret de zeci de minute. Nu scriu pentru ca mi-e teama, da, si mie mi-e teama. Mai des decat ti-ai inchipui. Si mi se strange inima. Si ma economisesc, involuntar, eu care, de regula, traiesc arzand. Am un an crunt, mi-a curs sange din nas, tasnea pe pereti (nu e o imagine prea romantica, dar e, din pacate, total reala). Niciodata in viata mea nu m-am gandit la nimic (*aici exagerez un pic. Doar un pic), am actionat la impuls. Acum nu scriu pentru ca mi-e frica, cumva, desi te simt pe prag, si mi-e un dor de tine de se opresc fluviile din drumul lor
pana unde dureaza pragul usii? da, stiu, e un non-sens, un loc fizic poate avea cel mult marime, nu durata… Dar uite asa cred ca e bine pusa intrebarea. Cat dureaza pragul? cand pasim?
intra, te rog.