Concursul “care pe care”, etapa lipsa de loialitate

Pe locuri, fiti gata, start! Trois, deux, un, partez! Liber la datul la gioale, liber la pusul poalelor in cap, liber la loviturile sub centura. Te-a lovit? Loveste, ca doar de aceea esti o doamna. Une vraie dame, adica.

Scriam asta, de ziua mea (??!!!!!????). Dar fara sa stiu ca Valerie, iubita inselata, o sa i-o traga lui Hollande mai rau decat Lewinsky cu rochia ei patata lui Clinton. Vorba aia, scripta manent, la vremea aia, adica in iunie, nu stiam ce coace femeia. Sa te fereasca Dumnezeu de femeia inselata si suparata (femeia aia femeie tipica). Deci, scriam: “Scoala franceza versus scoala americana: flirturile presedintilor francezi (si-s mai multe, de la familia paralela a lui Mitterrand, cu fata Mazarine, dintr-o relatie alternativa, pana la iubirile lui Hollande cu Julie Gayet, si luam doar istoria moderna), considerate toate normale si tinand de “viata privata” (firesc si pentru mine, ca deh, am stat prea mult in Franta ca sa nu fie si felul meu de a gandi), versus afacerea Lewinsky, scandal, proces, mare deranj in puritanismul american. Tribunal, marturii, probe (abjectă rochita patata exhibata mondial, ce idee sa o arati lumii intregi – as putea intelege doar ca o pastrezi intr-un sertar, din iubire, si ca o privesti nostalgic in singuratate, din timp in timp, un soi de fetisism, dar nu ca o folosesti ca “arma”), acuzarea omului cum ca daca si-a mintit sotia sigur va minti o tara intreaga, si nu doar in ce priveste “son histoire de fesses”, dar si cu restul, oricare.”

VHDar apropo de Hollande, nu stiu care cui i-a tras-o mai rau: el iubitei lui inseland-o cu alta, sau ea lui scriind cartea. As paria ca ea, ca lovitura ei e mai grea. Cred ca e cel mai rau sa scrii din secretele de alcov. Si nu orice alcov, ci prezidential. Desi ea pozeaza in victima ranita, nu stiu cat e de corect sa iti valorifici durerea femeii inselate dezvaluind desuurile relatiei (aceasta e o turnura retorica de fraza). Cumva, pasul lui stramb, relativ comun cu al altor masculi, l-a costat cam scump, iar ea a valorificat pragmatic si fara scrupule momentul: si-a asigurat o glorie, chiar daca vremelnica si condamnabila (caci mie nu mi se pare nimic grozav sa “dai din casa”, sa lovesti public omul pe care l-ai iubit, sa nu fii loiala pana la capat, macar din decenta). Evident, ca lovitura de marketing, e importanta: cartea iubitei inselate a unui presedinte in functie, care ranita l-a parasit, se vinde ca painea calda. Ce n-a facut presa de scandal pe cai ocolite, a facut Valerie, pe direct: le-a deschis usa dormitorului si chiar mai mult.

A nu se intelege ca o admir sau o apar…. Dimpotriva. Doar ma uit la “fenomen” si la lipsa de moralitate, de ambele parti de data asta. Ca nu numai el e vinovat. El e “vinovat” doar de pasul gresit in afara relatiei. Ea, insa, e vinovata de lipsa de loialitate, de dezvaluirea unor lucruri intime. Femeia asta probabil va ramane singura. Ca eu, daca as fi barbat, sigur nu m-as cupla cu una care are apucaturi din astea, care spune peste tot despre noi.

Nu credeam sa-i iau vreodata apararea lui, si intr-un fel nici nu i-o iau de adevaratelea. Dar, cum zice bine un proverb francez: “A menteur, menteur et demi”, declinat pentru situatia prezenta: “A imoral, imoral et demi”. Si mai zic o data: sa te fereasca Dumnezeu de furia unei femei tipice, genul ala de femeie-femeie, rautacioasa, cu stratageme si uneltiri.
Ma infior. Cumva, eu nu-s femeie. Sunt barbat, si am zis-o mereu… Sau fetita. Femeie (din asta) nicicum.

Cum am sarit din negatie in adoratie

Empire-State-BuildingAm vrut să răspund unei invitații și provocări a Roxanei, un om entuziast, pasionat, energic, inspirational, provocare de a scrie despre o calatorie. Dar prinsă în învolburarea unor împrejurări, am ajuns în pragul termenului :) Poate că dacă aș fi avut timp să mă mai gândesc, aș fi ezitat despre care destinație din viața mea să scriu. Despre acel sud al Franței care mi-a fost acasă, și m-a încălzit cu soarele său intens, și m-a spulberat cu mistralul său? Despre Egipt, în care am plecat în condiții de atentat și cu care m-am împrietenit în ciuda așteptărilor? Despre orașele europene? Despre un Berlin de Est, când zidul era în picioare încă? Despre Bruxelles, despre Paris, despre Bordeaux, Lyon, Milano? Despre aventura extremă ca și pilot într-un raid care străbătea deșertul? Despre întâlnirea cu soldații din Mauritania, cu mitralieră și în șlapi, bulversați la propriu pentru că purtam o tunică exact ca cea a uniformei lor? Despre Dakar, explozie de culori și mirosuri? Despre sudul Bulgariei, surprinzător de cald, deși apropiat și rural?

Pentru că nu am avut “timp”, am ales fără să gândesc, instinctual. Si…iese din joben… New York, orașul prin excelentă. Când am ajuns la NYC, în martie 2000, turnurile gemene erau la locul lor, iar eu, în general, nu vedeam orașul. Oarbă și insensibilă la mediul înconjurător, New York-ul meu era construit din alte emoții, exista în alte coordonate decât cele reale.

Textul il gasiti aici, e o onoare pentru mine sa ma gazduiasca pe blogul ei de calatorii, plin de experiente frumoase, de bucurie, de senzatii si culori.

M-au botezat in sampanie

sampanieStand acasa, n-am avut treaba sa dau drumul la televizor. A patra oara (cel putin), cand am vazut reportajul cu romanii care beau sampanie pe plaja, am izbucnit.
Am trait 10 ani in Franta. Am fost la plaja la Atlantic (de la Biarritz, pana la plajele din Arcachon, Dune du Pyla, Ile d’Oleron, etc), si la Mediterana (de la Marsilia la Nisa….trecand prin Saint Cyr, Cassis, Bandol, Sanary, Six Fours, Frejus, Hyeres les Palmiers…). Franta este tara sampaniei, Champagne doar acolo exista. Eu francezi care sa bea sampanie pe plaja, n-am vazut in 10 ani. Chelului tichie de margaritar, fix asa.

Ca sa nu zic ca redactia mea la Sanary sur Mer era cu toate ferestrele la plaja. Acolo traiam. Eu sampanie pe plaja, ZIUA, n-am vazut, ani de zile… si traiam doar printre ei (aleluia, multumesc!), nu si cu romani.

Iar reportajul… zau. Induce ideea ca “asa se face”. Daca ar fi avut tenta de: iata cum petrec vara milionarii excentrici, as fi inteles. Dar era o plaja populara, cu un om care vorbea cat se poate de colocvial, se calca pe picioare la inghesuiala cu altii, dar… bea sampanie la plaja. Reportajul are accent pe “romanii beau sampanie la plaja, cum se obisnuieste”. Da, nene, pe astia i-or fi nascut mamele lor si i-au botezat in cristelnita cu sampanie.

Din aceeasi gama de: n-avem bani sa trecem strada, da’ suntem boieri, am intalnit des tipologia de roman care se lauda “ce mult a dat el pe …” (nu stiu ce, nici nu conteaza). Pai, frate, cu bani multi poate cumpara orice prost. Poti sa te lauzi cand ai facut o afacere, cand ai luat cu bani mai putini ceva ce altii cumpara cu mult… Ehe, mai e mult pana departe.