Fara amintiri

mamasieuam tacut toate zilele astea, in care subiectul violentei a fost amplu dezbatut. M-am revoltat (doar interior, evitand sa intru in dispute), la lungile explicatii ale celor care faceau apologia bataii in copilarie. M-am infiorat si m-am cutremurat. Am tacut, pentru ca oricat de vorbareata as fi, in unele cazuri, sunt muta.
Eu, din cauza violentei, nu am DELOC amintiri din copilarie. Asta ca sa intelegeti cat de grav poate sa actioneze asupra unui copil violenta din jurul sau.
Am o mama extraordinara. Frumoasa, desteapta, blanda, cu umor. O palma nu mi-a dat, niciodata. M-a educat cu forta vorbelor. Ca sa va explic forta cuvantului mamei, o femeie geniala. Nu mi-a interzis nimic, niciodata. Nu mi-a spus o singura data in viata “invata!!!”. Niciodata. Imi placea sa citesc, devoram cartile. Orice ban de buzunar pe care mi-l dadea (si avand salariu mare, imi lasa bani zilnic 🙂 ) eu il strangeam ca sa cumpar carti. Nu aveam nevoie de prajituri, covrigi, sucuri, filme, cofetarii. Eu strangeam bani pentru carti. Citeam pana la 2 dimineata, chiar si la 11 ani (da, da, nu se inventase internetul, desigur, citesc in ochii vostri intrebarea asta :D). Venea mama sa sting lumina, o stingeam, asteptam sa se indeparteze, o reaprindeam, si uite asa ne jucam pana ce ea se plictisea si aplica metoda radicala: scotea sigurantele de la tablou 🙂
Bun, dar dincolo de “razboiul lumina versus lectura”, eram extrem de cuminte. Si dincolo de asta, mama avea o putere incredibila in vorbe. Educatia mea a fost facuta din cuvinte, si fara interdictii. In viata mea nu am auzit: “NU face asta!” Nu fuma, etc. Na, chestii de liceeni. Nu stiu cum, fara interdictii, mi-a sadit totusi in mine idei foarte clare despre ce e bine si ce e rau, despre valorile adevarate, despre respect, si altele. Avea incredere in mine, si ma trata ca pe un egal, ca pe un adult, inca de devreme. Eu aveam voie sa stau la petreceri pana la 2 dimineata, la 14 ani, chestie pentru care eram foarte invidiata de colegele mele, care erau tinute din scurt. Si totusi, in ciuda libertatii, eu eram cea mai cuminte 🙂 Sau poate tocmai pentru ca aveam libertate. Nu mi se parea important sa “o fur”. Nu ma interesa sa fac una sau alta dintre prostii, caci nimic nu purta amprenta cuvantului NU. Asa ca nici macar de fumat n-am fumat 🙂 daramite alte rele… 🙂 Ma rog, asta e alta poveste, am fost incredibil de cuminte 🙁
Revenind la amprenta violentei asupra mea. M-am trezit ca desi am o memorie extraordinara, desi retin turnuri de fraza spuse acum 15 ani, detalii vestimentare, etc, nu am amintiri din copilarie. M-a chinuit mult timp asta. Cand oamenii isi impartaseau ce faceau ei la 3,4, 5 ani, eu habar nu am sa spun nimic despre mine inainte de vreo 16…. Nici prima zi de scoala, nici nimic. E un handicap sever, va rog sa ma credeti. Si m-am mirat. Am fost la un psihiatru, ca sa inteleg de ce. M-a intrebat doar atat: “Care credeti ca este rolul uitarii?” “Sa te protejezi, sa treci mai departe”, am spus.
Da, a raspuns. “Si cum nu putem uita selectiv, facand o triere, <amintirea asta o pastrez, pe asta o uit>, ati uitat totul in bloc.”
Da, asa a reactionat creierul meu. Neputand face fata unei realitati sinistre, a sters tot hard disk-ul, tot. Evident, ca si in IT, se pot recupera datele, medicul a continuat: “Avem procedee sa va facem sa va amintiti. Dar sunteti sigura ca va doriti asta?” Ei bine, avand in vedere ca am uitat copilaria din cauza unor orori, si ca reamintindu-mi mi-ar reaminti tot, am preferat sa duc in spate in continuare povara lipsei de amintiri din copilarie. Pe de alta parte, dintr-o carte scrisa de matusa mea, roman dar cu puternice tente autobiografice, am avut confirmarea ca mica fiind, am asistat la scene de violenta.
Poate ca inainte de a va lovi copiii “in scop educativ”, va ganditi un pic si la adultul care ajunge sa nu mai aiba amintiri. Si poate ca sunt un caz fericit…

imi mai spunea acelasi medic psihiatru,  apropo de amintirile din copilarie, despre un experiment foarte foarte interesant cu niste copii din Marea Britanie, orfani, din centre de plasament. Pe vremea cand inca politically correctness-ul nu impiedica orice gen de experienta, s-a facut aceasta chestie. Unei parti din copii li s-au povestit “amintiri” cu asa-zisele lor familii. Erau amintiri inventate, dar lor li se povesteau ca si cand a fost viata lor dinainte de a veni in centru. Aceia au crescut mai echilibrati si au avut reusite mai mari in viata decat partea celalalta, care au stiut doar ca sunt orfani.
Asta ca sa masuram ce inseamna sa NU ai amintiri din copilarie DELOC.

ps. aduna-te si nu mai plange ca degeaba plangi acu
ei, eu plang si fara finalitate 🙂 cred ca finalizare trebuia sa zic. Ca nu e ca sexul, nu suntem datori cu orgasm 🙂

Planul de legi la hectar

law-educationAcuma nu ca-i apăr pe astia, dar măsura eficientei unui parlamentar e numărul de inițiative legislative? Pe bune? De ce? Dorim sa facem sute/mii de legi, în loc sa avem câteva bune, juste, aplicate?
Cand ii aud pe astia ca numara legile initiate de parca numara suruburi realizate in fabrica pe banda….
E un fel de plan cincinal obligatoriu ăsta cu inițiativele legislative? Pai, dragii mei, de aia o sa avem legi absurde și nefolositoare în continuare. Pentru ca îi țineți obligați la inițiative legislative. Înțeleg sa îi țineți obligați sa fie prezenți, sa fie implicați, sa fie serioși, sa citească/studieze/judece ce discută/votează, sa aibă spirit civic și neapărat seriozitate. Dar sa îi judeci după numărul de inițiative legislative îmi pare demn de Urmuz. “Tu propune ceva, nu contează ce, sa fie acolo la număr”
Pe principiul “mai bine taci dacă nu ai ceva inteligent de spus”, eu nu văd interesul de a considera numărul de inițiative legislative drept un indice de eficiență a unui ales

Din prima

Am o discuție recurenta cu o prietena (sub 30 de ani), despre sexul din prima seara. Ea are un blocaj pe asta și spune ca nu ar face niciodată, ca nu se cade, ca barbatul te judeca, ca nu așa începe o relație serioasa. Eu nu cred așa (merci, la France!) și mă străduiesc sa o conving și pe ea. Suntem în secolul 21, lumea a ieșit demult din peșteră. Nu e un act reprobabil.
Dar desigur, ca în orice acțiune, exista multe nuanțe, evident. Dacă te întinzi oricând, oricât, cu oricine, nici nu mai conteaza ca ai așteptat a doua sau a n-a întâlnire sau ca a fost din prima, nu e bine. Nu de alta, dar te depreciezi. Însă fiecare e liber sa facă ce vrea și cum simte ca îi e bine cât timp asta nu afectează legea. În rest….
Si mai e ceva. Ce caută (sau ce ar căuta) în jurul tău, lângă tine, oameni (barbati) care te judeca pentru asta? Cred ca si ei trebuie sa fi iesit din pestera. Alo, e secolul 21!

Ca e prima sau a șaptea întâlnire, poate ieși o trainica poveste de iubire sau un fâs, nu sexul din prima seara strica in devenirea a ceea ce ea numeste “relatie serioasa.”
Daca e sa fie, va fi, daca nu, nu. Nu asta e problema.

Eu nu vreau sa spun ca e obligatoriu din prima, doar ca in anumite circumstante, daca totul e in regula, e chiar pacat sa nu. Unele lucruri trebuie traite cand viata ti le ofera. E vorba de magia momentului, de interactiune, de vraja.
Sigur, la mine e complicat, cu Philippe a durat 6 luni pana…Sigur, aveam 18 ani. Nu ca acum as fi altfel…
Niste ani mai tarziu, lui Jean-Paul nu-i venea sa creada ca trei saptamani nu m-a putut lua de mana din cauza ca ma inroseam, ma tot intreba daca sunt extraterestru, cum sa exist asa in anul 2000? “Nu-mi vine sa cred ca ai 25 de ani, si inca te inrosesti!” (unde mai pui ca fusesem si casatorita). Poate ca sunt extraterestru, uite ca n-am luat asta in calcul 😉

Am spus, cazuri si cazuri. Nu recomand nici saritul in asternuturi, pentru ca (uneori) se duce naibii poezia. Eu inca mai scriu scrisori.
Dar e mai mult o chestiune de principiu. “Nu-ti refuza nimic, evident in anumite conditii”
Imi spunea o fata extraordinara, dupa ce a citit ce am scris mai sus (ca a fost intai status– evident fara partea despre mine, ci doar cea generala): “Iar am ras, te iubesc! De ar invata multe femei de la tine!”
OK, sa incepem, deci, bonjour mes eleves!
Lecția intai: roșești. Important! rosesti natural, altfel nu merge
Lecția doi: scrii scrisori… pe care le simti din suflet. Altfel nu merge
Lectia trei… esti timida si tampa uneori. Ai vrea sa fii altfel, dar…
În fine, eu sunt toanta ca o domnisoara, dar la minte sunt deschisa. Complicat.
Insa eu nu-s relevanta, generalul e relevant.
Bineinteles ca glumeam cu lectiile, asa ceva e natural, vine din rarunchi, sau nu vine. Sunt reactii viscerale, fara farduri si tertipuri. Greu.