Dur-dura-duritate-durabilitate

Mi-am dat seama ca suntem un popor de isterici. (o sa argumentez, mai tarziu, coc asta de la intoarcerea din week-end) Cu mine cu tot. Nu ca as vrea, dar te contamineaza, n-ai cum sa ramai neatins. Toti suntem, cu grade mai mici sau mai mari de isterie, suntem un popor de disperati.
Raspuns, la peroratia mea despre isteria poporului, pe care, evident, mi-o asumam si eu (ca doar fac parte din acest popor, si eu, vreau-nu vreau): “Mai, viata e cum ti-o faci, iar tu nu pari (isterica). Esti tare, daca i-ai rezistat lui hossu” Aia da:) si inca la cate imprejurari am mai rezistat, si cator oameni….

Mda, de fapt si aseara imi spunea cineva, care incepe sa ma cunoasca, dupa ce a trecut de invelisul de fetita delicata, fragila, blonda, sensibila: “Spre marea mea surprindere, esti de fapt o dura.”

Pai da, cum sa nu fiu, dupa toate lucrurile, oamenii, anii, calatoriile… Cum sa nu fiu dupa nebuniile si momentele traversate… Cum sa nu fiu dupa ce m-am descurcat singura in imprejurari crunte…
Cum sa nu fiu dura dupa ce am murit si am reinviat de zeci de ori ca pasarea Phoenix?
Sunt dura, stiu. Si nu, nu o spun cu vanitate. Sunt dura. Altfel, acum eram moarta. Fara dramatisme. Pur si simplu.

Sunt dura, dar o dura care inca sufera, plange, se indragosteste, iubeste pana la capatul pamantului, si mai departe.
Duritatea serveste doar la altceva. La rezistenta, la a ma descurca, la dorinta de a reusi, la tenacitate, la hotarare.

Duritatea nu e impietrire, in cazul meu, desi uneori cred ca mi-as dori sa ma fi impietrit. Macar o zecime 🙂
Sunt dura si e mereu surprinzator pentru oameni sa isi dea seama. Aparenta imi joaca feste, nu este coerenta cu interiorul. Sau e coerenta cu o mica parte a interiorului, culmea, cu cea mai personala.

Unde nu-i cap, vai de picioare (suflet, dupa caz)

Mda. E adevarat ca unii oameni sunt definitiv pierduti, deranjati, patologici. Insa, ca adult responsabil si mai ales ca adult cu ceva IQ si cu ceva instinct de supravietuire, trebuie sa ii evitam. Teoretic. Ce te faci cand ai devenit femeie intr-o societate civilizata, evoluata, si esti tentata sa consideri ca toate fiintele umane sunt egale in drepturi?
Pe pielea mea simt insa aceste dureri. Cu sufletul meu si nervii mei platesc scump pretul induiosarii.

Nici mila, nici induiosarea nu sunt motive suficiente ca sa intram in contact cu asemenea persoane. Ok, imi voi atrage toate fulgerele, tunetele si injuraturile umanistilor, celor care proneaza un fel de “liberté, égalité  fraternité . Eu insami as fi gandit asa in mod normal. Dar cine se frige cu ciorba sufla si-n iaurt, iar cotele mele de alerta au fost absolut depasite. Martorii de alerta se aprind, ca la bordul masinii, rosii, ingrijoratori.

DE SCRIS DE O SUTA DE ORI, tema de acasa:

Sa ma invat minte ca din umanism sa mai incalzesc serpi la san.
Sa ma invat minte sa am mila de oricine. Ai mila de cineva si acela insusi te va dobori.
Sa ma invat minte sa dau bucatele din mine (incredere, suflet, altele) oamenilor din jur.

si de dat cu capul de perete…

Nu poti fi umanist pe praful asta, nu poti fraterniza cu masele intr-o tara de manelisti, nu te poti baga in aceeasi oala ca majoritatea, e un pericol maxim.
Cu riscul de a fi tratata de elitista (chiar nu e o injurie, va rog, poftiti!), efectiv, nu te poti infrati cu oricine. Vei fi repede mancat, omorat, spanzurat, haituit, hartuit.

Amara concluzie. [varianta pesimista]
Inceput de an de viata, lucid. [varianta optimista. Sunt o femeie puternica, ce Dumnezeu 🙂 Ce nu te doboara, te face mai puternic, bla-bla]