Din prima

Am o discuție recurenta cu o prietena (sub 30 de ani), despre sexul din prima seara. Ea are un blocaj pe asta și spune ca nu ar face niciodată, ca nu se cade, ca barbatul te judeca, ca nu așa începe o relație serioasa. Eu nu cred așa (merci, la France!) și mă străduiesc sa o conving și pe ea. Suntem în secolul 21, lumea a ieșit demult din peșteră. Nu e un act reprobabil.
Dar desigur, ca în orice acțiune, exista multe nuanțe, evident. Dacă te întinzi oricând, oricât, cu oricine, nici nu mai conteaza ca ai așteptat a doua sau a n-a întâlnire sau ca a fost din prima, nu e bine. Nu de alta, dar te depreciezi. Însă fiecare e liber sa facă ce vrea și cum simte ca îi e bine cât timp asta nu afectează legea. În rest….
Si mai e ceva. Ce caută (sau ce ar căuta) în jurul tău, lângă tine, oameni (barbati) care te judeca pentru asta? Cred ca si ei trebuie sa fi iesit din pestera. Alo, e secolul 21!

Ca e prima sau a șaptea întâlnire, poate ieși o trainica poveste de iubire sau un fâs, nu sexul din prima seara strica in devenirea a ceea ce ea numeste “relatie serioasa.”
Daca e sa fie, va fi, daca nu, nu. Nu asta e problema.

Eu nu vreau sa spun ca e obligatoriu din prima, doar ca in anumite circumstante, daca totul e in regula, e chiar pacat sa nu. Unele lucruri trebuie traite cand viata ti le ofera. E vorba de magia momentului, de interactiune, de vraja.
Sigur, la mine e complicat, cu Philippe a durat 6 luni pana…Sigur, aveam 18 ani. Nu ca acum as fi altfel…
Niste ani mai tarziu, lui Jean-Paul nu-i venea sa creada ca trei saptamani nu m-a putut lua de mana din cauza ca ma inroseam, ma tot intreba daca sunt extraterestru, cum sa exist asa in anul 2000? “Nu-mi vine sa cred ca ai 25 de ani, si inca te inrosesti!” (unde mai pui ca fusesem si casatorita). Poate ca sunt extraterestru, uite ca n-am luat asta in calcul 😉

Am spus, cazuri si cazuri. Nu recomand nici saritul in asternuturi, pentru ca (uneori) se duce naibii poezia. Eu inca mai scriu scrisori.
Dar e mai mult o chestiune de principiu. “Nu-ti refuza nimic, evident in anumite conditii”
Imi spunea o fata extraordinara, dupa ce a citit ce am scris mai sus (ca a fost intai status– evident fara partea despre mine, ci doar cea generala): “Iar am ras, te iubesc! De ar invata multe femei de la tine!”
OK, sa incepem, deci, bonjour mes eleves!
Lecția intai: roșești. Important! rosesti natural, altfel nu merge
Lecția doi: scrii scrisori… pe care le simti din suflet. Altfel nu merge
Lectia trei… esti timida si tampa uneori. Ai vrea sa fii altfel, dar…
În fine, eu sunt toanta ca o domnisoara, dar la minte sunt deschisa. Complicat.
Insa eu nu-s relevanta, generalul e relevant.
Bineinteles ca glumeam cu lectiile, asa ceva e natural, vine din rarunchi, sau nu vine. Sunt reactii viscerale, fara farduri si tertipuri. Greu.

Detaliile sunt importante

Pentru ca aveam o întâlnire la piata Victoriei și traficul bucurestean de decembrie este infernal, iar timpul meu e scump si nu doresc sa imi petrec viata la volan, am făcut o maxi excepție, am lăsat masina langa statia de metrou și l-am luat pret de 3 stații (observati cum timpul este scump si la altii, de unde si expresia, voit aleasa acum de mine, “pret de trei statii”).

cadouN-am mai mers cu metroul de o gramada de timp, așa ca am observat și ascultat oamenii, cu atentie si interes. Doi adolescenți privind în telefonul ei la niște poze de cadouri, care mai de care, purtau o discutie. El către ea: “Ai mei nu s-au obosit niciodată sa ambaleze cadourile. Le trânteau sub brad dacă încăpeau, dacă nu, lângă, și gata.” Mda. Și uite, cu remarca asta realizez ca pana și asta se moștenește. Am ales întotdeauna extrem de atent ambalajele, pana și etichetele și snururile sau panglicile cu care le asortez. Sunt parte din cadou, si au o noima, un rost. O menire.
In plus, am ținut întotdeauna la cuvântul scris care însoțește cadoul, fie el și semnat Moș Crăciun.
Dar intr-adevar, fac asta si pentru ca așa am văzut acasă.
Detaliile sunt extrem de importante.
La fel aranjatul mesei. Mancarea e mai gustoasa cand masa arata frumos, cand farfuriile sunt asortate, paharele si tot ambientul la fel.
Mi se pare ca asa cum ma aranjez eu si imi asortez rochia cu pantofii, bijuteriile cu momentul, accesoriile cu rochia, exact asa si restul.
Da, indraznesc sa spun ca ambalajul conteaza enorm! Iar sufletul pus in daruri valorează cel mai mult. Si e importanta știința de a reuși sa îl bucuri pe celălalt, chiar și cu un fleac, cu un lucru în aparenta mic, dar enorm emoțional si pentru ca i se potrivește sau stiai ca si-l doreste.

Cat mai e pana departe?

O intrebare a unei amice m-a interpelat brusc. Copila ei o intrebase: “Cate zile mai avem?” Exact asa, cate zile mai avem, nu cate zile mai sunt.  Ciudat cum uneori unele exprimari au nuante atat de adanci. Ea era perplexa, nu prea stia ce sa raspunda. Am sfatuit-o sa ofere ea orizonturi.
Dacă nu știu pana la ce, nu am cum sa răspund. Pana vine Moș Crăciun? Pana la vacanta? Pana înfloresc ghioceii?
Pana crești mare?
A functionat. Ma asteptam sa mearga, ma pricep un pic. Instinctiv, nu lucruri invatate. Lucruri simtite care “bat” orice manual sau regula tarziu invatata.
Dincolo de asta, intrebarea copilei m-a rascolit si pe mine. Din cel putin doua puncte de vedere.
Unu: mereu asteptam ceva, de mici. Ceva definit: vacanta la mare, bradul de Craciun, examenul, tabara, primavara, sau ceva mai nedefinit, cum ar fi fericirea, linistea, marea dragoste, somnul, apusurile.
Al doilea punct de vedere e mai cutremurator: cate ore mai avem? Da, suntem finiti. Avem un numar de ore. Ele trec. Si in timp ce scriu, pana voi fi terminat, imi vor fi ramas mai putine ore, fie si cu o fractiune de ora. Dar mai putine, implacabil. Nu intotdeauna realizam asta.

Si acum sa “combinam” cele doua aspecte. Desi avem ore finite, care se consuma, ni le petrecem asteptand. Uneori, procesul asteptarii este mai important decat momentul implinirii. Si e pacat, caci ne traim viata “sporadic”, intre asteptari, pe peroane, uneori luand trenurile care vin, alteori ratandu-le.
Nu trebuie sa incetam sa traim niciodata pana in momentul mortii, scriam acum ceva timp. In fata intrebarii copilei, sunt inca si mai convinsa ca nu trebuie sa murim mai devreme decat incetam sa respiram. Din pacate, cunosc o gramada de “morti” vii care umbla pe strazi, si peste care vine toamna, iarna, primavara, vara, iar toamna, iarna, primavara….